Creepy Story

#11 Capitol Bonus

Malush

Malush era o vietate a cerului, un fluture cu aripi moi, mangaiate de soare si scaldate in culorile curcubeului.

El isi petrecea ziua in inaltul vazduhului, adunand caldura soarelui, si numai seara cobora pe pamant, sa-si odihneasca aripile, intr-o gradina ascunsa.

Gradina era frumoasa, avea flori bogate cu petale moi si imbietoare. Dar el, isi gasise adapostul intr-o tufa de maces, la capatul gradinii.

Tufa era deasa, cu spini ascutiti, si frunzele marunte. In fiecare seara, ea isi deschidea ramurile tepoase, lasandu-l pe Malush la mijlocul ei, unde acesta se simtea aparat de primejdiile noptii.
Si asa in fiecare zi, Malush trecea pe langa florile frumoase, care visau la aripile lui colorate si zborul lin lipsit de griji. Acestea ar fi dat orice sa aiba, si ele macar una din culorile lui frumoase.
Asta, pentru ca povestea noastra se petrecea intr-o vreme, cand culorile cerului nu coborasera inca pe pamant: copacii erau doar verzi, pamantul cenusiu, si toate florile, erau albe.
Intr-o zi o floare, Tulipa, nu a putut ca sa mai rabde, si-i spuse lui Malush:

- Fluture salbatic, tu cu aripile calde, de ce stai seara, in aceleasi ramuri reci si aspre? Eu am petale moi, si suflet cald, si noaptea ma inchid in leagan. Te ascund aici, in ale mele moi petale, fara sa ne stie nimeni, o noapte doar, sa-ti fie cald si bine, si maine odihnit sa zbori, sa pleci in cer, mai sus decat oricine.

Malush, se gandi ca nu ar face nimanui un rau, macesu-i cunostea prea bine culoarea aripilor, daca o seara ar lipsi, o clipa... clipita ar rascumpara-o apoi. Caldura care ar primi din soare, a doua seara, tufa lui, de zece ori, sa o primeasca inmultit.

Si astfel fluturele nostru, isi culca capul ametit, laleaua in jurul lui se strange, si aripile moi le-atinge, caldura lui in ea se varsa, si amandoi dorm linistiti.

Dar vai, de dimineata, rusinea.. e in vazul tuturor, laleaua nu mai este alba, ca sangele, ea este rosie acum, Malush din aripile sale, o culoare a peirdut.

Toate celelalte flori geloase, vor si ele o frantura.

In pierzania lor scapa, rand pe rand acuma, toate, se grabesc sa-i atinga o culoare.
Si-astfel, campul isi preschimba albul, in culorile luminii, doar Malush al nostru zace, rusinat si alb, lipsit de raze.

Seara, abatut el zboara acasa, dara tufa nu-l cunoaste, alb si fara de caldura. Tepii ea si-ascute, si nu-l lasa, in culcusul ei de spini.

Malush tot incearca, sa-si croiasca loc in ramuri, doar ca tepii ii sfasie, ale sale aripi moi.
Si-astfel fluture nostru, sta pe jos, fara culoare, si cutreiera pamantul dupa ale sale aripi moi.