Naruto-Cronicile lui Keiko

Itachi

        A trecut o săptămâna de la misiunea din Suna,Naruto a plecat între timp în alte misiuni împotriva celor din Akatsuki.Eu mă antrenez zilnic,încec din răsputeri să devin cât mai puternică.Cât Naruto e plecat în general mă antrenez singură,dar azi Shikamaru mi-a promis că mă ajută.

Este aproape ora 10 și eu sunt în fața casei lui Shikamaru care mai mult ca sigur încă doarme.

-Bună dimineața,Keiko-san,aud o voce de femeie din spatele meu.

-Bună dimineața,răspund politicos mamei lui Shikamaru.

-Shikamaru m-a rugat să-ți spun că îi pare rău că azi nu se poate antrena cu tine,dar a fost chemat de urgență într-o misiune.

-Nu-i  nici-o problemă,răspund zâmbind.

Mă îndrept spre pădure,mă gândesc că poate o plimbare nu strică,vremea e foarte frumoasă.Încep să alerg,mă las purtată de sentimentul de libertate pe cre mi-l oferă natura.Nici nu pot să-mi dau seama de cât timp alerg.Mă opresc totuși și mă așez sprijinită de trunchiul unui arbore.Mă uit în jur nerecunoscând partea de pădure în care mă aflu.

Simt o prezență în apropiere,nu pare a fi un animal."calmează-te,ești doar paranoică"îmi spun în gând dar fără folos. Mă ridic și dau să plec ,dar în fața mea apare un tip cu părul negru prins în coadă.Este îmbrăcat într-o robă lungă ,neagră cu norișori roșii...hmm,simt că îmi este cunoscută.Îmi scarpin bărbia ,ignorând bărbatul din fața mea."Unde am mai văzut eu uniforma asta...Este cumva noua modă,am văzut-o într-o reclama...Nu e asta!Ce ar putea fi?!Să vedem...Este tipul pe care l-am bătut acum câteva zile că încerca să-mi vândă niște cărți...Nu".

-Auzi ,moaca ta mi se pare cuoscută,te-am mai văzut undeva?sarcasmul preia conducerea și creierul îmi spunea pericol,adică dăă,un străin dubios în mijlocul pădurii sigur te bagă în sperieți,dar totuși nu mă simțeam în în pericol.Bărbatul păru surprins de remarca mea , dar imediat m-am simțit atacată din spate și un stol de păsări negre și-au facut apariția.Iau o poziție de atac pregătindu-mă să ripostez însă până să mă dezmeticesc mă trezesc cu el venind din spate și imobilizându-mă.

-Calmează-te, nu vreau să-ți fac rău.îmi spune el încet.

-Da sigur, asta o spune tipul care tocmi m-a atacat cu niște ciori...îmi dau ochii peste cap și îmi întorc capul astfel încât să-i văd chipul.Încremenesc.I-itachi?întreb șocată.

-Se pare că nu ai uitat încă fața fratelui tău.șoptește el dându-mi drumul.

Stai ce?! Stop!Ce?!Cred că nu am auzit eu bine.Ăsta tocmai a zis frate?Mă dau un pas în spate și îl privesc strigând:

-C-cum adică frate?

-Uh? Se pare că gen-jutsul meu își face efectul destul de bine.Totuși ai reușit să mă recunoști,cum?fața lui este pe jumătate acoperită și nu îl pot privi clar.

-Nu te apropia de mine!nu știu ce altceva să fac,situația asta ma luat de-a dreptul prin surprindere și care e treaba cu fratele,oare își bate joc de mine?Ce legatură ai tu cu trecutul meu?îl întreb agitându-mi mâinile în față.

-Avem un trecut comun e adevărat,nu îți este frică de mine?

-Nu !răspund clar și spre surprinderea mea chiar așa era.Nu apuc să mai spun și altceva că își deschide mantia astfel încât să-i pot vedea fața.

-Atunci mă bucur să te revăd,surioară!îmi zâmbește sincer.Probabil am multe explicații de dat ,începând cu motivul pentru care te strig surioară...Sunt fratele tău mai mare,Uchiha Itachi.