Morții-Vii: Apocalipsa (În curs de editare)

Capitolul 1 - O zi liniștită

              Eu voi fi personajul principal al acestei povești, Andrei, un "puști" de 20 de ani. La început acțiunea se va desfășura la țară acolo unde am crescut, apoi pe parcurs se va desfășura în Brașov, oraș în care urmează să mă mut.
Zilele frumoase în care mă distram în continuu urmau sa devină o luptă pentru supraviețuire.

(...)

              Ca în orice zi normală pentru mine, mă trezesc "dimineața", pe la ora 11, cam așa era la mine dimineața. Mă ridic din pat și mă uit pe geam sa văd cum e afară.
Trag jaluzelele și văd ca afară e soare și bine, dar cum eram încă somnoros, mă pun iar în pat și mai stau puțin întins, aproape o oră, când deodată se aude o voce care mă strigă :

      - Andreeeeiiii, mai ridică-te și tu din patul ăla și vino să mănânci, e gata mâncarea!!

Exact cum mă așteptam, era mama care urla după mine să cobor. Mă ridic imediat din pat și alerg până în bucătărie unde îi văd pe ai mei care aproape terminase de mâncat, fără mine, dar, totuși eram puțin amuzat când mă gândeam că și sora mea era în aceeași situație, ba chiar ea încă dormea.

      - Mulţumesc că m-aţi așteptat și pe mine! spun eu pe un ton ironic.

      - Nu e vina noastră că dormi până la ora asta, spune taică-miu și începe să râdă încet.

      - Haha, foarte amuzant! spun eu tot pe un ton ironic.

              Mănânc repede, apoi mă ridic de la masă și merg până în cameră la mine și îmi schimb hainele să ies afară cu băieții la fotbal.
În timp ce mă schimbam, îl sun pe cel mai bun prieten, Răzvan și îi zic că trec pe la el să mergem la fotbal.
După câteva minute eram la Răzvan în fața casei și îl așteptam să iasă. Stau vreo 5 minute și iese și el :

      - Salut, Andrei! 

      - Salut, salut!

      - Unde mergem să jucăm fotbal?, întreabă Răzvan. 

      - Păi, eu zic să jucăm pe terenul școlii, că, oricum e weekend și nu sunt copiii ăia mici care să ne încurce și mai chemăm băieți și facem 2-3 echipe și am rezolvat problema.

      - Ok, boss, așa facem! 

      - Bun, hai sa mergem și îi sunăm pe băieți în drum spre teren.

      - Hai!!

              Am ajuns pe teren, au venit și băieții, am facut echipele și am început să jucăm. Vremea era super așa că am stat toată ziua pe teren.
Eu eram în echipă cu Răzvan, George, Bogdan, Ionuț și încă 3 băieți, cea mai bună echipă.
Ca de obicei eu eram portarul echipei, omul de bază și cel care striga la băieți să alerge, să dea pase, un fel de antrenor să zic asa.
Echipa mea a câștigat aproape toate meciurile și trebuia să sărbătorim. Era motivul perfect să mergem la o bere.
Puțin mai târziu am plecat toți 8 la barul unde mergeam de obicei, acolo unde lucra și sora lui George.

Ajunși acolo, ne-am pus la masă, iar eu am mers cu Răzvan să luăm berile.
      - Bună, Corina!, o salut eu zâmbind. 

      - Bună, băieți! 

      - Dă-ne, te rog, opt beri. 

      - Imediat!
      - Uitați aici berile voastre, să aveți poftă! 

      - Mulțumim, zice Răzvan zâmbind.

             După vreo 2 ore de stat la povești și încă 3 sau 4 rânduri de bere, am plecat fiecare spre casă. A fost o zi obositoare pentru toți.
Ajuns acasă, m-am băgat repede la un duș și apoi m-am pus direct în pat să dorm, deja cu gândul la urmatoarea zi de distractie.

(...)