O săptămână în Iad

A patra zi în Iad.

      —  Mișcă, mi-a spus un demon.
Ne puneau să cărăm tone de cărbuni. Era îngrozitor. Înainte să mori te gândești că nu o să mai ai parte de experiențe asemănătoare celor de pe Pământ. Nu te gândești că vei fi pus să cari cărbuni; nu te gândești că vei fi obosit.

   După un timp a venit un demon ce m-a luat de braț și m-a târât într-o încăpere. Nu puteam distinge nimic. Totul în jurul meu era negru, era sinistru. Încă de mică îmi era frică de întuneric. Mereu am crezut că în întuneric e ceva, o creatură hidoasă, o creatură periculoasă.

    După un timp cineva m-a prins de gât încercând să mă sugrume. Însă, din fericire, nu a durat mult. Mi-a dat drumul. O lumină slabă i-a luminat chipul. M-am speriat îngrozitor. Era coșmarul copilăriei mele; era un clovn. De mică uram oamenii ce se costumau în clovni. Uram oamenii costumați în clovni; îi credeam proști. Credeam că numai oamenii proști se pot costuma în așa ceva.
    
      Într-o seară, un prieten de familie s-a pictat pe față ca un clovn și m-a speriat. Am fost și la spital, leșinasem. Aveam 8 ani, toată lumea mă credea o fetiță inocentă, însă se înșelau. La 8 ani mi-am creat un plan, un plan în care voiam să îl pedepsesc pe acel om. Și planul a fost dus la rău sfârșit pe la 15 ani. La 15 am făcut în așa fel încât l-am băgat la pușcărie ascunzându-l de viol. Dar sărmanul om nici nu se atinsese de mine, îi eram ca o fiică. În ziua când polițiștii i-au pus cătușele eram de față. Mă implora să le spun că a fost o glumă născocită de mine.

     Clovnul avea ceva în mână. S-a apropiat; eu voiam să mă retrag, dar eram neputincioasă. În mână avea un fier încins, eram terifiată, știam ce avea să facă. Și a acționat rapid. Țipam, gemeam de durere.

     —  Te implor, oprește-te! îi spuneam plângând.
     —  De ce m-aș opri, a zis, tu ai făcut ce te-am rugat când a venit poliția? Mi-ai distrus căsnicia, mi-ai distrus viața. Acum eu îți distrug orice sentiment, orice urmă de speranță.

    După ce a terminat nu mă puteam mișca. Am fost târâtă în celula mea. Emily era în celula ei, mă privea înfricoșată.

     —  Ce este, Emily?
     —  Îmi pare rău pentru tine. Pregătește-te, va urma ceva mai rău.

   Și nu a mai zis nimic. Eram resemnată, ba chiar credeam că mai rău decât tot ce pățisem până atunci nu avea ce să fie. Dar mă înșelam, mă înșelam groaznic.