O săptămână în Iad

Prima zi în Iad.

    Cineva cu înfățișare umană m-a condus într-o celulă. Gratii negre se aflau sus, în dreapta și în stânga. Podeaua era din ciment. Priveam în jur liniștită. Da, liniștită. Poate că reacția mea normală trebuia să fie de femeie înfiorată neștiind ce o să mi se întâmple. Dar nu era așa. Pentru că ajunsesem unde trebuia. Până la urmă pe Pământ păcătuisem.

    În dreapta mea se afla altă celulă, în stânga la fel. Astfel că exista rânduri de celule. În dreapta mea era o femeie, purta un tricou rupt prin care i se vedeau sânii; pantaloni nu avea, doar chiloți. M-am uitat la mine să văd cum sunt îmbrăcată. Nu că ar fi contat, dar eram curioasă. Aveam aceleași haine pe care le purtasem în ziua accidentului. Aceeași cămașă mov cu mâneci scurte, aceiași blugi negri.

    Femeia din dreapta mea îmi făcea cu mâna. Îmi îndreptasem privirea asupra ei așteptând să spună ceva.

     — Sunt Emily, m-am sinucis din cauza fostului meu soț - pe care l-am ucis înainte de a mă spânzura. Probabil că te întrebi de unde îți știu limba având în vede că sunt italiancă. Aici toți vorbim o singură limbă - cea universală. Nu trebuie s-o înveți ca pe Pământ. O știm cu toții, îmi spunea.

     Această Emily avea ochii ciocolatii, părul lung brunet. Nu părea o femeie periculoasă, capabilă să ucidă.

     — Ivy mă numesc, am murit într-un accident de mașină, aveam 30 de ani; englezoaică get-beget. Am fumat, am băut, eram ușuratică – cu alte cuvinte am încălcat toate cele 10 porunci, i-am spus. Îi întinsesem mâna strecurând-o printre gratii. Când cele două mâini ale noastre s-au atins, simțeam că ceva arde pe dinăuntrul meu.

      Îmi retrăsesem mâna. O voce puternică de bărbat ce semăna cu a singurului bărbat pe care îl iubesem și pe care îl înșelasem, se auzea tare, părea că provine din gratii. Un suspin urmat de următoarele cuvinte m-au pus pe gânduri:
„ Întoarce-te, iubito. Mi-e dor de tine ". Dacă eram moartă cum puteam auzi vocea persoanei dragi mie?

     — Uneori putem auzi cuvintele pe care cunoscuții ni le adresează la mormântul nostru. E o formă de pedeapsă prin care cei de aici ne fac să suferim, mi-a spus Emily. Tu știi programul?
     — Ce program?
     — Programul de pedeapsă. Cei de aici nu-i pot pedepsi pe toți în același timp. Pentru că tu ești nouă, probabil că vor fi mai blânzi, a spus Emily. Uite un sfat de la mine: Nu tot este ceea ce pare a fi.

     Mă blocasem. Oare totul avea să fie mai rău? Mai rău decât auzisem de la tatăl meu?

    După câteva minute un tânăr frumos îmi deschide celula. Nu știu cum a făcut asta, celula nu avea ușă. Apropiindu-se de mine, mi-am dat seama că acel tânăr era nimeni altul decât James, fostul iubit pe care nu-l iubisem, și pe care îl înșelasem cu fratele său mai mic.

     — Ivy, ți-a fost dor de mine? Am venit să te iau într-un loc special, te scap de acest loc nedemn pentru tine, îmi spunea.

Pentru moment credeam că mă va scăpa de locul ăsta. De aceea i-am întins mâna. M-am lăsat ghidată de el trecând prin mai multe uși până am ajuns într-un loc unde părea a fi un bordel.

       —  Uite, Ivy. Aici ți-e locul, îmi spunea James.
       —  Ce vrei să spui, James? Locul meu e în bordel?
        —  Da, Ivy. Uită-te la toate aceste femei. Se lasă pradă tuturor bărbaților, iar asta pentru bani. Tu nu o făceai pentru bani, ci pentru că voiai din ce în ce mai multă plăcere. Fratele meu a fost mai bun, Ivy? Ți-a oferit mai multă plăcere?

    James m-a împins atât de tare încât am căzut pe un pat de foc. Ardea patul, dar eu nu. James se pusese peste mine. Mă dezbrăcase, nu cu mâinile ci cu privirea. Eram goală în fața lui, voiam să plec, dar nu puteam. Eram neputincioasă, el observase asta și începuse să râdă.

    Ceva fierbinte se infiltrase înăuntrul meu. Ceva ce mă ardea tare. Ceva ce venea de la James. Ceva era înăuntrul meu, ceva ca un foc menit să mă facă să sufăr, astfel încât să îmi pară rău pentru că l-am înșelat.

    James m-a luat de mână și m-a condus pe alt tărâm. Unul neobișnuit. Părea că eram în viață, totul părea o realitate mult mai dur construită. În tărâmul ăla o puteam observa pe sora mea care se culca cu singurul bărbat pe care l-am iubit. Nu știam dacă era realitate sau închipuire. Totul în mine se sfărâma. Nu mă durea nimic legat de conștiință, legat de trupul unui om normal, ci mă durea sufletește. Voiam să îi strâng de gât. Cum puteau ei să îmi facă una ca asta? Cum era posibil ca persoanele pe care le iubeam să-mi facă una ca asta?

    După o vreme, James m-a condus într-o încăpere plină de bice. Anticipam, eram sigură de ceea ce voia să-mi facă.

       —  Pentru că ești nouă, azi vei primi zece lovituri de bici, mi-a spus James.
Începuse să dea și mă durea. Mă durea fizic. Iar până atunci nu credeam că e posibil ca să simți durere fizică atât de tare.

     După cele zece lovituri primite, James m-a condus în celulă.

      —  Te-a pedepsit drăcușorul ăla, nu-i așa? mă întreba Emily.
      —  Da, asta a făcut. Spune-mi, te rog. Cum se face că eu l-am văzut pe fostul meu iubit, nu pe un demon hidos cu coarne?
       —  Aici, demonii iau forma oamenilor cărora le-ai greșit. Ei te pedepsesc altfel decât ai auzit. Cei de aici – Slujitori ai Domnului și ei – te fac să simiți ceea ce tu le-ai provocat oamenilor.
Atunci am înțeles. Sora mea nu s-a culcat cu iubitul meu. Ci era o închipuire, o hologramă creată de demon. Pot să spun că a fost eficientă, mă simțeam teribil. Mă gândeam că și James s-a simțit la fel când a aflat că l-am înșelat cu Samuel, fratele său.

     —  Peste ceva timp vor veni să ne ia. Trebuie să cărăm cărbuni. Mai multe vei înțelege când ne vor duce acolo, îmi spunea Emily.

    Și atunci nu mai eram deloc curioasă. Îmi imaginam ce lucruri rele se mai pot întâmpla. Dar, imaginația mea avea să eșueze în premeditare.