Blocată în lumea întunericului

2.Primul prieten sau dușman?

Luna stătea impunătoare pe fundalul înnourat al cerului. Razele sale străpungeau cu putere frunzele bogate ale copacilor și își croiau drum prin fereastra întredeschisă a Ericăi.
Ceasul de pe perete arăta că trecuseră cincisprezece minute peste ora două, dar totuși fata stătea lângă pat în poziție turcească scriind ceva într-un carnet cu pagini simple și coperți din piele neagră.
Părul îi cădea pe spate în bucle ușoare, iar fața îi era luminată de strălucirea astrului care stăpânea cerul în fiecare noapte.
Deodată, Erica își închise brusc carnetul. Zgomote ciudate răsunau undeva, în depărtare, dar părea că sursa se apropie tot mai mult. Niște sunete care aduceau a rafale puternice de vânt se auzeau din ce în ce mai tare.
Erica se ridică temătoare și printr-o mișcare care îi trăda fie oboseala, fie frica, se îndreaptă cu pași mărunți către fereastră. În ochii ei ciocolatii se oglindea peisajul straniu al pădurii și o ultimă rafală scurtă a cărei umbră încă se mai putea zări se îndreaptă spre întunecimea adâncă a pădurii, însoțită de un țipat înăbușit.
Erica rămase câteva secunde imobilizată, cu mâna dreaptă fixată pe marginea geamului și respirând profund și lent. Coborî scările cu teamă și ieși în grădina conacului. Lumina lanternei din mâna sa părea singurul lucru pozitiv din întregul peisaj. Erica era atentă să găsească orice detaliu lăsat în urmă de intrusul de mai devreme.
O bufniță se auzea strigând din toți plămânii, iar sunetul acela o făcu pe Erica să simtă mii de fiori pe șirea spinării. Un nod i se formă în gât și coborî imediat spre stomac, lăsând în urmă un sentiment de obligație combinată cu panică.
Piciorul fetei se potrivi perfect sub o rădăcină puțin mai ridicată, ceea ce o făcu să se împiedice. Noroc că se sprijini în mâini în ultima clipă.
Acum, ea zări la doi centimetri de degetul ei arătător un medalion. Lumina lanternei căzu perpendicular pe obiect și fata își putea da seama cu ușurință ca era foarte vechi. Culoarea sa de un maroniu șters, decorat cu un simbol ciudat îi făcu teama să crească considerabil.
Mai petrecu în jur de zece minute afară ca să se asigure că nu mai există și alte indicii, după care urcă din nou în camera ei.
Soarele răsărea încet, făcându-și loc printre pleoapele Ericăi. Odată cu lumina dimineții, în sufletul ei se planta iarăși acea senzație de teamă destinată necunoscutului.
- Bună dimineața! își salută ea politicos părinții, schițând un zâmbet mic în colțul gurii.
- Neața, scumpo! răspunseră la unison Kate și John.
- Mamă, cum ai dormit aseară? Adică... fără vreun incident, nu?
- Nu. De ce? S-a întâmplat ceva?
- Nu. Doar am avut câteva vise ciudate din cauza decorului sumbru.
În după-amiaza aceleași zile, curiozitatea Ericăi creștea până la cote alarmante, deci se gândi să mai arunce o ultimă privire grădinii care dă sentimentul că străjuiește fereastra fetei.
La un moment dat, ceva i se părea că sclipea la zece metri distanță de picioarele sale. Se îndreaptă temătoare către locul cu pricina, iar suspansul creștea cu fiecare pas. Însă, nimic! Doar un ambalaj de gumă de mestecat adus de vânt reflecta lumina puternică a soarelui.
Erica se aplecă pentru a putea privi mai bine obiectul, chiar dacă știa că nu îi este de folos. Era ca și cum o urmă de speranță încă mai trăia undeva, fără să se spulbere prea ușor.
Deodată, simți o mână rece pe umăr. Tresări ușor, iar când se întoarse, privirea sa întâlni o fată cu părul blond și ochi căprui. Era cam de aceeași vârstă și înălțime cu Erica, iar un zâmbet blând părea în totală antiteză cu pielea să albă ca porțelanul, ce inspira neliniște.

Am revenit cu un nou capitol!! Sper că v-a plăcut a doua parte a cărții!

P.S. la Media avem o poza cu Erica McCarthy :*