Alaska

4.

Ziua a decurs normal, fără incidente neaşteptate. Orele s-au terminat, iar acum sunt cu Eol în parcare, aşteptând ca prietenii noştri să iasă, ca apoi să mergem la cafenea.

-Şi...cum a fost ziua ta? întreabă ea ca să facă conversaţie.

-Complet obişnuită. A ta? îi răspund uşor plictisită

-Perfectă, am veşti, spune Eol, entuziasmul din glasul ei fiind evident.

-Ce fel de veşti? întreb, conversaţia devenind interesantă.

-Eu şi Erik suntem împreună, când aud asta mă înec cu apa, iar după ce îmi revin încep să tip şi să sar împreună cu ea.

-Când? Cum? Unde? cer detalii fiind fericită pentru prietena mea cea mai bună.

-Păi, după prânz, pur şi simplu am fost să iau mopul pentru că cineva vărsase ceva la ora de chimie, dar el era pe hol şi mă aştepta. M-a sărutat, m-a întrebat dacă vreau să fiu iubita lui şi eu i-am zis da, spune prietena mea fără să respire.

-Aww, ce drăguţ!

-Da, sunt un drăguţ, spune Erik apărând de nicăieri.

Eol sare să-l îmbrăţişeze, iar el o sărută. Zâmbetul meu se măreşte, le stă bine împreună. Mă gândeam la discursul pe care trebuie să il ţin lui Erik despre relaţia lui cu Eol, când am simţit două braţe înfăşurate în jurul meu, aşa că am tras un cot în stomac persoanei respective, apoi m-am întors doar ca să dau de un Derek lovit în stomac care se văita de durere.

-Scuze Derek, n-am ştiut că eşti tu, spun îngrijorată pentru că tocmai am lovit băiatul de care îmi place.

-Nu-i nimic, eu te-am speriat. Sunt bine, hai să mergem, spune el încă ţinându-şi mâna pe burtă.

-Ok, să mergem, a spus Eol nesigură.

Am plecat spre cafenea, iar când am aujns am comandat la fel ca data trecută.

  După ce fiecare şi-a terminat băutura am ieşit în parcare, iar Derk s-a oferit să mă ducă până acasă.

  -Hey, eşti gata? întreabă el.

  -Sigur, hai să mergem, am spus sigură pe mine. Eu i Derek începeam să ne "apropiem", asta însemnând că nu mai avem emoţii când vorbim şi începem să ne cunoaştem.

  Ne-am urcat în maşină şi am început să vorbim despre ziua respectivă. Când Derek povestea despre o bătaie pe care Ben, un coleg de-al lui, a pornit-o la ora de sport am observat in ultima clipă o maşină care venea depe contrasens şi am început să ţip. Am închis ochii aşteptând impactul care nu mai venea. Am deschis ochii şi am observat că maşina îşi continua drumul în linie perfect dreaptă. Nu înţelegeam absolut niic, acum câteva secunde urma să ne ovim de o maşină care mergea neregulamentar. Probabil că Derek o ocolise la timp, am gândit. Asta e imposibil, aş fi simţit când a luat curba.

  M-am calmat şi am renunţat la ideile stupide pe care le aveam atunci când Derek a parcatmaşina în faţa casei mele. I-am mulţumit şi am dat să cobor, dar el mi-a prins mâna şi m-a tras spre el. Mi-a dat un pupic pe obraz apoi a spus:

  -Cu plăcere, scuze pentru mai devreme, nu eram atent la drum, a zis îngrijorat.

  -E ok Derek, se mai întâmplă, e bine că ai apucat să ocoleşti maşina aia la timp, am răspuns, vicea mea fiind înca tremurată de la sperietură.

  Ne-am luat la revedere unul de la altul, apoi am intrat în casă şi am fugit în camera mea. Am luat cartea cu legenda aceea în mână şi am recitit tot. Poate asta era, poate eu sau Derek am declanşat vreo vrajă ca sa trecem prin maşina aia sau poate am rămas cu traume, iar acum am halucinaţii. Cu siguranţă varianta cu halucinaţiile.

  -Alaska, coboară la masă! strigă mama de jos.

  -Acum, mama!

  -Acum nu înseamnă În cinci minute, Alaska! Acum e în momentul ăsta!ţipă ea înapoi ca şi cum prezenţa mea la masă îi era vitală şi nu mai putea aştepta.

  Am fugit pe scări, să nu cumva să moară până îmi puneam papucii şi coboram. Masa a fost destul de plictisitoare, mama şi Alex vorbind despre afaceri şi eu eram prinsă în gândurile mele despre aproape accidentul de azi. După ce masa s-a terminat am urcat scările şi mi-am continuat "lectura" încercând să găsesc ceva, un rând sau un cuvânt pe care l-am ratat, dar nu am găsit absolut nimic. Citisem cartea asta cuvânt cu cuvânt de cel puţin 4 ori şi nu e nimic în ea care să mă ajute să-mi formez o idee despre ce s-a întâmplat azi. Începeam să simt că înebunesc, credeam că am fost salvată deputerile magice ale băiatului de care-mi place şi, mai mult, că eu am puteri magice. Clar, înebunesc. 

  Chiar şi aşa, instinctul meu îmi spune că trebuie să mă întorc în acel birou şi să mai găsesc o carte. Zis şi făcut, la ora 3 dimineaţa eram în biroul lui Alex cu lanterna, studiind biblioteca. După jumătate de oră de căutat m-am întors în camera mea dezamăgită. Toate cărţile interesante parcă dispăruseră de pe faţa Pământului, iar în biblioteca lui Alex au rămas doar biografiile, cărţile de drept şi enciclopediile.

 Eram aşa confuză şi continuam să mă gândesc la situaţia în care eram.

   Am deschis ochii leneşă, am oprit alarma şi m-am ridicat din pat. După ce mi-am făcut rutina de dimineaţă am mers jos să mănânc, apoi am plecat spre şcoală cu Derek. Primele 3 ore l-am avut cu Eol, iar acum eram la cantină.

  -Unde e Derek? întreabă Eol.

 -Stă cu noua lui "iubită", spune Erik făcând ghilimelele în aer.

  -De ce iubită e cu ghilimele? întreb curioasă.

  -Derek doar se culcă cu ele. A fost îndrăgostit odată, dar ea a murit acum un an într-un accident de maşină, Derek s-a învinovăţit pentru că el era la volan, îmi răspunde Erik, lămurindu-mă

  -Adică el nu vrea să se îndrăgostească, dar continuă să spună că Mila, fata de lângă el, e specială, spuse Eol.

  -Înţeleg, le spun. Eram nervoasă, nu ştiu de ce. Ba da ştii, eşti geloasă. Nu sunt geloasă! am ţipat în interiorul meu. Chiar în momentul ala paharul din mâna Milei s-a spart, iar becurile din cantină s-au ars. 

  Toată lumea a început să se panicheze şi să fugă din încăpere, dar eu priveam în gol. Nu mă puteam mişca deloc, muşchii mei nu reacţionau la comenzi. Două braţe care mi-au înconjurat talia m-au scos din transă şi m-au cărat afară din cantină. Când am fost pusă pe picioarele mele am dat să mă întorc si să-i mulţumesc persoanei respective, dar nu am văzut pe nimeni.

  Eol a venit spre mine şi m-a îmbraţişat.

  -Ce e cu tine, de ce ai rămas atâta timp acolo, m-ai speriat, Alaska. Vocea ei îngrijorată se auzea doar ca un ecou în mintea mea, deşi puteam să îmi dau seama că ţipă după mimica feţei ei.

 -Ăm...eu...uh nu...nu ştiu,am spus pierdută, apoi imainea s-a înceţoşat până când am văzut doar negru în faţa ochilor.

 -Alaska! asta a fost ultimul lucru pe care l-am auzit.

  Am deschis ochii încet şi i-am văzut pe mama şi Alex împreună cu toţi prietenii mei şi câteva persoane necunoscute.

  -Scumpo, trebuie să vorbim, a spus mama.

  Asta nu poate fii de bine, am gândit.

Hey, îmi pare rău că nu am postat, dar am avut nişte probleme personale, şi la şcoală am avut o perioadă destul de grea. Nu îmi place să spun asta, pentru că mi-am promis că nu o să o mai spun, dar nu am avut timp. Ştiu, asta e doar o scuză care să mă scape de faptul că mi-e foarte lene. Am puţin timp liber, şi pe acela îl dorm în mare parte. Sper că e un capitol cât se poate de reuşit pentru voi, chiar dacă nu îmi atinge mie aşteptările.