Alaska

3.

Drumul spre şcoală, care de obicei este destul de rapid a părut că durează o veşnicie. Nici unul dintre noi nu a spus nimic tot drumul, linştea fiind apăsătoare . Când Derek a parcat în faţa şcolii i-am mulţumit pe fugă şi am ieşit din maşină.

Am intrat în liceu şi am mers direct la dulapul meu care este chiar lângă cel al lui Eol.

-Hey, Alaska! mă salută Eol foarte energică.

-Hey, Eol, de unde atâta energie? întreb curioasă pentru că orele nici nu înepuseră, iar eu deja eram obosită.

-Dintr-un ritual satanic, mi-a răspuns ea sarcastic.

-Super o să încerc şi eu, îi spun la fel de sarcastic.

-Glumeam măi, am băut prea multă cafea.

-Da, ea bea prea multă cafea în fiecare zi, intervine Erik, care abia terminase antrenamentul de basket.

Ne-am continuat discuţia până când s-a sunat de intrare, timp în care ni s-au alăturat şi ceilalţi. Eu, Eva, Dean şi Eol aveam literatură, iar ceilalţi aveau mate, fiind cu un an mai mari.

Orele au trecut repede având fiecare ora cu cel puţin unul din prietenii mei. Am intrat în bucătărie, am ajutat-o pe mama cucina, apoi am mers sus. Am aşteptat ca toată lumea să adoarmă şi am coborât în biroul lui Alex. Trebuie să fie ceva aici despre acei ei, despre de ce trebuie să mă pedepsească, sau măcar ceva cât de mic legat de marele secret.

Am deshis uşa biroului, am aprins lumina, iar apoi m-am îndreptat spre biblioteca uriaşa. Am încercat să găsesc o carte cu un titlu ciudat, un dosar important sau orice altceva m-ar putea aduce mai aproape de rezolvarea cazului.

În bibliotecă am găsit doar un jurnal care se numea Istoria Ordinului Karovienilor de Kendare Flamesmoke, aşa că m-am concentrat pe birou. Răsfoiam un dosar ce părea destu de important. Am găsit un certificat de căsătorie şi unul de naştere.

Oh doamne, e certificatul de căsătorie al mamei...cu Alex, dar nu are sens, chestia asta datează în 2000, iar certifiatul de naştere ...al meu, nu, nu, nu. Alex e tatăl meu?

Nimic nu are sens tatăl meu e mort, l-am văzut la 2 metrii sub pământ. Nici nu ştiu cum să reacţionez.

Am luat jurnalul şi m-am întors în camera mea. Nu ştiu de ce am ales să iau chiar cel mai mic şi vechi jurnal dar, aura misterioasă care îl înconjoară m-a atras ca un magnet.

Am deschis coperta formată dintr-o bucată de piele groasă destul de deteriorată, avănd zgârieturi pr toată suprafaţa. Paginile jurnalului păreau la fel de vechi şi roase de timp, dar scrisul cursiv de mână al autoarei era încă vizibil. Chestia asta trebuie să aiba cel puţin un secol. Am citit prima frază, apoi mi-am dat seama că sună ciudat. Am privit mai atent scrisul şi abia atunci am realizat. Era în latină. Dar de ce înţelegeam? Adică, am trecut la latină, dar nu eram genială. Mi-am luat rapid gândul de la asta şi mi-am continuat lectura.

Acum câteva secole, în Împărăţia Knox din dimensiunea a IV-a s-a comis unul dintre cele mai mari acte de trădare. Karo era şi atunci împărat. El alesese opt dintre cei mai loiali oameni pe care îi cunoştea -pe fii lui - să fie antrenaţi fizic şi psihic pentu a le da cea mai mare sursă de magie cunoscută la acea vreme. El găsise un mod de a transfera puterea din Cristalul Muntelui Avalon cunoscut la acea vreme sub numele de Idan Okuta (Piatra Magică) în corpurile lor.

Dar ei nu ştiau asta, aşa că imedat după ce au aflat au decis să plece în căutarea cristalului. Drumul lor a fos anevoios, lucru care le-a întărit încrederea, dar şi trupurile.

Doi dintre ei au fost răpuşi de încercările la care au fost supuşi şi nimeni nu a mai auzit de ei vreodată, dar cei şase supravieţuitori au găsit Idan Okuta şi au împărţit puterea, care era mai mare decât ar fi putut oricine să viseze. Se spune că cei şase au fost prinşi într-un somn mai adănc decât moartea timp de un an, iar apoi şi-au petrecut aproape un deceniu în munţi învăţând să-şi controleze noile puteri.

Când în sfârşit au reuşit, au coborât la castel, însă tatăl lor era furios căci fusese trădat de propria familie, aşa că au decis să îi exileze pe Pământ, în dimensiunea I, unde oamenii erau muritori.

Ajunşi pe Pământ s-au autonumit Ordinul Karovienilor şi au decis să creeze enia penu idan (muritori cu magie). Aceştia puteau transmite magia descendenţilor lor, însă puterilele individuale le erau limitate. După ceaceastă specie s-a extins, vrăjitorii s-au grupat în sabaturi.Această grupare s-a definit complet în aproape trei secole, timp în care vrăjitori din toată lumea au creeat descântece şi vrăji dar, cel mai important, au descoperit că magia există în natură. Aceştia au învăţat să-şi tragă puteride la foc şi evenimente astrologice şi să facă diverse poţiuni din lucruri deja existente. Atunci ei au devenit "slujitorii şi protectorii naturii"

Ordinul Karovienilor încă există şi va continua să existe veşnic deoarece au jurat să păstreze echilibrul. Orice sabat care încalcă Legile Naturii are de-a face cu Ordinul, iar pedeapsa nu e uşoară.

Şi dacă acest jurnal nu este doar o scurtă povestire fantasy? Dacă am trăit într-o minciună în care sabatul din care familia mea făcea parte a încălcat Legile Naturii?

Am chicotit uşor crezând că sunt prea obosită şi încep să delirez. Am pus jurnalul penoptieră, ţinâmd totuşi asta ca o variantă posibilă, deşi improbabilă.

 M-am trezit dimineaţa următoare cu o uşoară durere de cap, dar m-am ridicat din pat, mi-am făcut rutina de dimineaţă , m-am schimbat în hainele pe care le pregătisem de ieri şi am coborât la micul dejun.

-'Neaţa, Alaska, m-au salutat mama şi Alex la unison.

-'Neaţa şi vouă, i-am salutat înapoi.

Mi-am mâncat bolul cu cereale, i-am mulţumit mamei pentru masă şi am mers să mă încalţ.

Când am ieşit am văzut maşina lui Derek în faţa casei şi am zâmbit.

-Hey, merci că ma duciîn fiecare dimineaţă, dar chiar nu e nevoie să te deranjezi, am spus uşor timidă.

-'Neaţa, cineva n-a dormit bine? Normal ca e nevoie, pentru că îmi place să te am cu mine în maşină, mi-a răspuns foarte sigur, ca şi cum viaţa lui ar depinde de luatul meu de acasă.

-Doamne, iubesc melodia asta. pot? întreb arătând spre butonul de volum.

-Sigur, şi mie îmi place.

-Serios? Huh, începeam să cred că doar eu îi ştiu, am zis umpic uşurată că există cineva care cunoaşteformaţia aceea.

-Merci pentru drum, îi spun când văd că a parcat în faţa liceului.

-Oricând, adică, la propriu, în fiecare dimineaţa de acum, a spus făcându-mi cu ochiul.

Am chicotit uşorşi am ieşitdin maşină, îndreptâdu-mă spre intrarea în liceu.

  Am scris azi toată ziua ca să ma revanşez şi uite că am facut un capitol întreg. O da şi ştiu că cer cam mult dar puteti sa-mi dati si mie idei sau sa spuneti prietenilor de carte? M-ar ajuta enorm. Multumesc anticipat!