Sacrificiul

Descoperită, sau poate...nu !?

            Dorindu-mi să nu fac caz din asta , îmi rotesc ochii – scurt – apoi schițez cel mai convingător – din punctul meu de vedere – zâmbet din câte dețin. Sau , mă rog , Kat îl deține și o privesc direct. Blonda ma privește l-a rândul ei, confuză , apoi zâmbește satisfăcută.

       — In sfârsit i-ai dat papucii , idiotului, fato! spune zâmbind , eu zâmbindu-i la rândul meu, chiar dacă acesta e un zâmbet fals, iar eu știu că nu mă pot da de gol în fața ei și a nimănui. Căci știu cât valorează o promisiune. În plus , în asta constă atât viața mea , cât și a surorii mele.

       — Era timpul , într-adevar. Spun l- rândul meu , încercand sa par cât mai sinceră cu putință.

       — Hei , încotro? întreabă blonda de la masă , eu privind-o scurt. La naiba! e așa de greu să para ca nu-mi pasă, constat rapid.

       — Merg să-mi iau o apa. Restul , vreți ceva? întreb sincer , toată lumea privindu-mă șocată. Până și blonda pe care o observ cum se abține cu greu să nu râdă.

       — Iubito , suntem între noi . Nu e nevoie să te prefaci, spune ea având zâmbetul pe buze,  oprindu-mă și forțându-mă să-mi rotesc ochii. La naiba cu tine , Ele. Ești Katherine acum. Katherine! îmi repet constant în minte și mai că îmi vine să mă înjur singură.

       — Da, sigur. Știam asta! spun privind-o scurt , apoi o tai rapid spre bar. La naiba cu asta , am nevoie urgent de ajutor. Constat cu uimire.

            Privind în gol, mă gândesc continuu cum să iau legatura cu Kat  fără să atrag atenția nimănui. Însa, chiar dacă e așa de greu... Trebuie să găsesc o soluție, totuși. Dar... care? 

            Gândește , Ele. Gândește!

            Confuză , neavând în față decât imaginea unei confruntări cu dușmanii , înaintez tăcută  spre nicăieri , lovindu-mă accidental..., sau poate nu, de cineva. Ridic ochii confuză, dar și speriată , brunetul din fața mea , privindu-mă cu zambetul pe buze.

            De parcă eu aș crede în coincidențe, ori Feți-Frumoși!

       — Îmi cer scuze, spune el , eu rotindu-mi ochii. Dar mă gandesc rapid că daca aș fi fost eu, Elena , probabil mi-aș fi cerut scuze l-a rândul meu, sau poate nu. Dar acum sunt Katherine și trebuie să mă port ca atare.

            De aceea îi și ofer în schimb doar un zâmbet scurt și ironic despre care nici eu nu cred că e într-adevar ironic și plec mai departe.

       — Trei cafele! îi spun scurt barmanului , vocea lui scoțăndu-mă din starea mea... , nostalgică.

       — Glumești , nu? spune o voce cunoscută, eu răsucindu-mă încet și confuză spre aceasta. Și atunci constat cu surprindere că mă privește lung , gestul lui oferindu-mi cea mai nesigură stare de stăpanire de sine. Chiar si mie, Elenei cele adevărate.

       — Dacă aș fi știut că lucrezi aici , crezi că aș mai fi venit la bar?! spun după ce-mi scutur rapid capul de gândurile ce mă tot încearcă, spre a-mi reveni în simțiri, iar el zâmbește scurt.

            Tace , dar tăcerea lui e ca un ghimpe în coastele mele. Urăsc tăcerea asta , mai tare decât aș fi urât orice pe lumea asta. Și la naiba , în clipa de față , tare mi-ar plăcea să-i șterg rânjetul ăla idiot de pe chip. Dar mă calmez rapid , rotindu-mi ochii  și luând decizia de a-l ignora pe idiot.

            Fără să spun un cuvânt, plec cu mâinile goale și mă gândesc la un singur lucru: Dacă o voi revedea curând pe Katherine , va plăti amarnic pentru umilințele prin care trec din cauza ei. Însă , cum am intrat in jocul ăsta de bună-voie, la fel va trebui să mă și obișnuiesc cu asta.

       — Te-ai schimbat destul de mult și... de repede , Katy! spune brunetul , oprindu-mă și făcându-mă sa devin curioasă. 

            La naiba cu el ! de unde o cunoaste pe soră-mea și... de unde îl cunoaște ea? Oh, Doamne . Ce mai urmează să descopăr despre nebuna de Katherine?

            Îl privesc pe tip analizandu-l din cap până în picioare și la tot ce mă pot gândi acum , este cât de bine arată. Îl analizez în tăcere și observ că este înalt , având undeva în jur de 1,80 centimetri. Părul brunet, ochii albaștri – acum observ asta – și un zâmbet larg pe chip.

       — Ne cunoaștem? întreb în necunoștința mea de cauză , el râzând in colțul gurii.

            Mă încrunt , confuză și nu reușesc să-mi amintesc dacă eu l-am întalnit vreodată , așadar ultima mea solutie este să mă prefac, din nou,  că da. Îi afișez un zâmbet fals și plin de ironie , el rotindu-și ochii.

            Îmi scutur capul confuză,  idiotul privindu-mă cu zâmbetul pe buze. Se apropie de mine..., anormal de mult, iar eu simt cum mă lipesc practic de perete. La naiba, acum chiar am dat de probleme!

       — Vrei să ne recunoaștem, Katherine? spune el, fericit, înaintând tot mai mult spre mine.

            Înghit în sec și închid ochii începând să-mi spun toate rugaciunile. Katherine, doar tu ma poti salva de la un viol sigur. , e primul și unicul gând momentan datorat fricii, însa ce e ciudat, e faptul că expresia lui se schimbă imediat ce se apropie de gâtul meu. Văd și citesc asta în ochii săi.

       — Katherine, mai dureaza mult...? brusc însă, vocea blondei se aude din spatele brunetului care se îndepartează tăcut și... suspicios de... încruntat.

            La naiba! Dacă m-a descoperit, atunci chiar sunt in probleme. Și doar din cauza surorii mele. Of, fir-ai tu sa fii Katt. Tu și...prietenii tăi.