Katt:
După ce îmi rotesc ochii plictisită, simt braţul blondului în jurul meu, un rânjet idiot afişânduni-se amândurora pe chip.
— Deci, mergem?!
Întreabă zâmbind, iar eu îl sărut fericit pe obraz şi urc în SUV-ul negru cu care am venit. Enervată de faptul că atât blondul cât şi şatenul mă privesc... ciudat, să zicem, îmi arunc ochii peste cap plictisită, ca mai apoi să aud uşa din stânga deschizându-se. Un "Aleluia!" îmi scapă printre buze, iar blondul doar zâmbeşte şi porneşte motorul.
— Ce haine îmi vei cumpăra?!
Spun entuziasmată, spărgând liniştea din maşina ce merge 'ca gândul' blondului de încet.
— Vom vedea la magazin, Katt!
Spune el, făcându-mă să-l privesc şocată.
— Ei, pe dracu. Ai măcar bani la tine?!
Întreb eu din nou, iar el mă priveşte zâmbind.
— Dap!
Răspunde după câteva clipe de tăcere ucigaşă, făcându-mă să respir uşurată. La naiba, dacă asta nu e ziua mea bună! Mă relaxez pe bancheta din dreapta – privind si analizand orasul – , linistea din masină oferindu-mi o stare incredibilă de liniște interioară. Pff, cine-ar fi zis că e atât de bine sa fii Elena? Scot din buzunar o gumă, și nestingherită încep să mestec și să fac baloane, iritându-l pe idiotul de la volan.
— Ești enervantă!
Spune el, iar eu ridic pasiv din umeri. Ignorantul!
— Ei haide , Katherine. E suficient!
Spune din nou, oprind mașina brusc și făcându-mă aproape să o înghit.
— Ești nebun?! Eram cât pe ce să mă înec.
Spun nervoasa, tușind continuu în timp ce el zâmbește mândru de fapta sa. Cretinul.
— E o constatare , sau un fapt real?!
Întreabă amuzat de situație, eu lovindu-l peste umăr, furioasă.
— Tu ce crezi, deșteptu-le?!
Spun nervoasă, privindu-l pe idiot cum râde.
— Scuze!
Spune, însă îl ignor și încep din nou sa mestec guma pe care mi-o recuperez cu greu dintre dinți.
— Hei, înceteaza și tu. Eu am facut ce vrei tu, nu?!
Spune vizibil deranjat de actiunile mele. Eu însă, zâmbesc satisfăcuta și-l ignor, rotindu-mi ochii.
— E o constatare , sau un fapt real?!
Întreb la rândul meu, ironica desigur, el rotindu-și ochii, nervos. Îl privesc zâmbind, iar el își scoate centura, făcându-mi semn că am ajuns la destinație. Grozav, acum a venit si vremea mea! Intru în magazinul uriaș, ochii strălucindu-mi ca doua beculete de crăciun , de entuziastm.
— Ce?! Nu ai mai fost niciodată într-un magazin așa plin de oameni?
Spune blondul amuzat de reacția mea, eu privindu-l cu scârbă.
— Ești un idiot!
Spun privindu-l scurt în timp ce el se strâmbă, amuzat. Fericită, îmi pun planul în aplicare și încep să alerg de nebună peste tot în jurul meu, făcându-mi loc cu coatele prin aglomerația uriașă de oameni sosiți aici ca pentru sărbători.
La dracu cu Josh si cu pretentiile lui! Doar nu am venit aici, ca să îi ascult lui ordinele și să fac ce vrea el, nu?! Iar pentru asta, nu exista decat un vinovat: Elena Gilbert.
Furioasă, cobor din pat, în mintea mea răsunand necontenitoare vocea idiotului care îmi spunea ieri să îmi aleg cele mai decente ținute. Ei, pe dracu. Nu ai să mă vezi tu pe mine, făcând ce vrea mușchiul tău, ci dimpotrivă. Daca e să jucăm tare, atunci eu sunt o jucătoare mai bună decât crezi.
Nervoasă, însă și relaxată în același timp..., pff, ce chestie, habar nu aveam că pot simți două lucruri deodată, îmi îmbrac rochia neagra și mă așez în fața oglinzii. Ei bine, Katt, dragă. A venit momentul să revii la a fi tu. Cea îndrăzneață, cuceritoare și hoată! Zâmbind, îmi fac onduleuri în păr și zâmbesc mândra de planul meu. Cine-ar fi zis că mă pot reîntoarce la trecut?! Însă, până acolo rebuie mai întâi să dau câteva telefoane.
Așa că îmi iau telefonul de pe noptieră și încep să verific ultimele apeluri. Grozav, iată ca Ele a lăsat o listă numeroasă de apeluri.Oare ce o fi vrând?! constat cu uimire, privind lista de apeluri ratate de la ea. Așa că, fără să stau pe gânduri, o sun.
— În sfârșit te catadicsești să-mi răspunzi. Unde ai dispărut?!
Vocea ei ușor pițigăiată – ca de obicei – mă face să-mi rotesc ochii, plictisită.
— Pe Lună!
Răspund ironică, tăcerea ei dându-mi de înțeles ca isi roteste ochii, nemulțumită. Ia mai dute naibii, Ele! gândesc în sinea mea.
— Să știi că a început sa ardă Troia! spune ea serioasă eu căzând pe ganduri.
La dracu, ce tot spune?!
— Mai precis...?! spun revenindu-mi în simțiri; în timp ce-o privesc pufnind scurt.
— Am ajuns să îți cunosc cuceririle de pe-aici, Katherine. Câți iubiți ai?! întreabă ea. eu căzând pe gânduri. Din nou.
— Să... încep să-i număr?! întreb ironică, desigur, ea întrerupându-mă. Ca de obicei.
— Le-ai uitat numărătoarea?! întreaba confuză, dar și speriată, forțându-ma să zâmbesc.
— Sunt atât de mulți, fato..., zic chicotind amuzată, privind-o cum se înfurie, unindu-și sprâncenele alea negre de parcă m-ar putea speria.
Atât de naivă!
— Să știi că nu-mi arde de glume, Katherine. Sunt atât de confuză, încât sunt în stare să vin imediat unde ești pentru a te strânge de gat! mă anunță ea pe un ton amenințător; eu rotindu-mi ochii plictisită.
— Succes, surioar! spun rapid și-i închid telefonul în nas.
La naiba, cu tine Elena. Doar nu am ajuns să-ți permit să-mi faci tu viața! Gândesc rotindu-mi ochii, din nou și mă pregătesc să ies. Ca și noua Katherine, deja am pus ochii pe stăpânul vilei și deci..., noua mea viață va fi mai mult decât asigurată.
Căci pentru asta trebuie să mă gândesc și la viitorul meu. Nu-i așa?!
YOU ARE READING
Sacrificiul
Romantizm*Dramă // Dragoste// Vampiri //* Două surori gemene identice, aceeaşi viaţă şi acelaşi destin. Asta până în clipa în care Elena decide să pună punct. Pe când Elena este liniștită, iubitoare, asemeni îngerilor ce emană doar puritate, căldur...