The Reason || jjk + kth (Traducere)

♡opt (final - versiunea 1)♡

“Poftim. Trandafiri pentru tine.” Taehyung îi dădu lui Jungkook un buchet de trandafiri. 99 de trandafiri albi și unul roz în mijloc.

“Mulțumesc mult! Îi iubesc!” Jungkook zâmbi.

“Îți pot cumpăra mai mulți dacă vrei, dar cum acum nu m-ai am bani, voi lua mai mulți săptămâna viitoare.”

“Sigur~ dar ăștia sunt de ajuns, și sunt și frumoși...dar încă sper că-mi vei da unul roșu.” spuse Jungkook.

“În curând, dacă deja te însănătoșești, îți voi da trandafiri roșii~” Taehyung zâmbi larg.

Jungkook oftă, expresia sa schimbându-se.
“Nu poți vedea...? Sunt încă în spital...și...nu voi mai rezista mult...ceasul meu e aproape aici...”

“Nu poți spune asta, Jungkook! Știu că vei supraviețui...”

Jungkook își scoase masca de oxigen. Taehyung îl opri repede, dar Jungkook refuză.

“Am o dorință...”

“Care e?” întrebă Taehyung.

“M-Mă vei...săruta...?”

Ochii lui Taehyung se măriră când auzii cuvintele lui Jungkook.
“Ce???”

“Nu am mai fost sărutat înainte...” chicoti Jungkook.

“Te rog, poartă masca și întinde-te!” îl atenționă Taehyung.

“N-Nu...hh...te rog...doar o dată...nu am mult timp...hh...” Jungkook îl privi pe Taehyung cu ochii plini de speranță. Putea simții că corpul său devenea tot mai slab, și aproape nu mai putea respira, iar în fața lui era Taehyung, care stătea neștiind ce să facă.

Fără să se poată controla, făcu un pas spre Jungkook, punându-și încet mâinile în jurul lui, sărutându-i buzele.

Lacrimile lui Jungkook îi curseră de la coțul ochilor. Taehyung îi îndeplini ultima dorință. Avea nevoie de niște aer, dar nu voia să rupă sărutul.

Aproape nu-și mai simțea bătăile inimii, lacrimile continuând să-i cadă...nu mai avea nici-o putere rămasă...mâna care-i prindea tricoul lui Taehyung devenea mai slabă.

Taehyung își deschise ochii...

“Jungkook...cred...”

Beeeeeepp...

Taehyung se întoarse pentru a vedea electrocardiograma sunând puternic. Avea o linie continuă pe ecran.

“Nu...nu! Jungkook!” Taehyung îi prinse mâna lui Jungkook, încercând să-l trezească.
“Jungkook...nu e...nu e amuzant! Te rog, trezește-te!!!”

“Hei, mă poți auzii, nu-i așa??? Te rog, trezește-te...!”

Nici-un răspuns.

“Cine îmi va mai împrumuta tema...? Cine îmi va vai spune Tae Tae? Cine îmi va vai pune trandafiri în dulăpior...dăcă nu ești tu...? Hmm...?”

Nici-un răspuns.

“Jungkook! Te rog, nu mă părăsi! Te rog! Te rog...”

～♡～

Taehyung umbla în micul convei. Ținea un trandafir roșu în mână. Își opri pașii în fața unui sicriu. Puse trandafirul pe el.

“Știi ce...? Școala e plictisitoare fără tine...” Taehyung îi vorbi unei persoane zâmbitoare dintr-o ramă.
“Nimeni nu îmi împrumută tema lor, nu am pe nimeni cu care să vorbesc sau să mă joc...”

“Îmi lipsești...Jungkook...” plânse când îi pronunță numele celui mai bun prieten al său.

“De ce...de ce a trebuit să pleci...? E prea devreme...nici măcar nu mi-ai dat o șansă, să-mi spun ultimul adio...”

Taehyung își șterse lacrimile.

“Nu mai auzit spunând ‘Te iubesc’...nu mi-ai dat o șansă să-mi termin cuvintele...”

“Îmi pare rău...sunt așa prost...”

Taehyung regreta totul. Dorea să întoarcă timpul înapoi, și să schimbe totul.

Dar era prea târziu.

“Înainte să plec, vreau să spun...te iubesc...Jungkook...te voi iubi mereu...”

Taehyung se ridică, și plecă.