SEDUCȚIE I (FINALIZAT)

- 22 -

O privesc îngrozită...sunt bulversată de-a dreptul. Este un răspuns de care ar fi fost mai bine să nu știu... Îmi duc mâna la gură și lacrimile încep să îmi curgă pe obraji, nu mai am putere să mă țin în picioare, las privirea în jos și privesc paharul de vin care s-a rostogolit pe covorul alb care acoperă parchetul de bambus din salonul lui David...nu mai știu în ce moment l-am scăpat din mână, când a căzut... Mary se uită îngrijorată la mine, se apropie și mă ia de braț, dar nu pot să o las să mă atingă...nu vreau să mai stau aici...nici o clipă.

- Nu! Ridic mâna pentru a o îndepărta de mine. Nu vreau să fiu aici...nu vreau să mai știu nimic de el... Mă uit în jur pentru a-mi găsi poșeta, vreau să plec cât mai repede de aici.

- Vă rog... domnul a spus...

- Mă doare undeva de ce a spus „domnul". Nu mă interesează nimic din ce are legătură cu el.

- Doamnă....vă rog să....

- Nu! Te rog...o privesc serioasă. Te rog să te dai la o parte, îi spun femeii când aceasta se așează în fața ușii pentru a-mi bloca ieșirea. Sincer nu pot să mai stau aici...să-i spui să uite de mine. Să nu mă caute, să considere că nu exist.

- Nu înțelegeți...a fost mort...de zece ani este un mort în viață...până acum două săptămânii nu l-am văzut zâmbind, spune femeia în timp ce se dă la o parte din calea mea. Nu renunța la el...nu așa de ușor. Vă rog să îl ascultați, orice ar fi făcut sigur are o explicație.

Mă uit la ea și îmi dau seama că nu a înțeles pe deplin despre ce este vorba, sigur că acum îi ia partea patronului său, dar eu nu pot să-i acord această șansă...lui nu.

- Să uite de mine, spun în timp ce încep să cobor scările,  cum liftul este privat, nu pot să cobor fără un card de acces sau fără să sun la poartă, iar acum nu am de gând să mai pierd timpul aici.

- Doamnă...

Întorc capul și îl văd pe Bossly în spatele meu.

- Nu acum, îi fac semn cu mâna în timp ce cobor și trec pe lângă el, lăsându-l în spatele meu.

- Vă duc acasă? Mă întreabă acesta alergând în spatele meu.

- Merg pe jos.

- Vă însoțesc...

- Ce dracu nu înțelegi?! Mă întorc nervoasă spre el. Simt că ochii o să îmi iasă din orbite, capul mă doare foarte tare și nu mai suport prezența nimănui care să îmi amintească de el... Nu vreau să vi cu mine, continui în timp ce fac un pas pentru a mă apropia de el, vreau să înțeleagă o dată, să vadă că vorbesc extrem de serios.

Mă întorc cu spatele spre el și îmi continui drumul lăsându-l în urmă pe Bossly. Nu îi mai aud pașii, așa că poate s-a lăsat păgubaș, sunt sigură că preferă să facă orice altceva decât să mă dădăcească pe mine.

Drumul până acasă nu mi-l amintesc, am ales să merg pe jos, sper ca aerul serii să îmi calmeze nervii, să diminueze durerea care îmi copleșește pieptul.

De ce? De ce dintre toți trebuie să fie tocmai fiul lui? Al omului care mi-a distrus viața, al celui care apare în fiecare coșmar al meu. Mă enervează că sufăr...nu aveam nevoie de asta, de el..eram mai bine singură...acum cum voi putea trăii așa, știind că singurul bărbat care poate să mă atingă, să mă ducă pe culmile plăcerii este fiul celui care a abuzat de mine, care m-a violat o noapte întreagă, care m-a lăsat cu urme adânci pe corp și în suflet. Cum să evit să îl compar cu el. Mă opresc un moment să privesc spre cer...aș vrea să văd stelele, să îmi pierd privirea în ele...nici această dorință nu mi se va îndeplini...stă să plouă.