Iubire De Vloggeri. [În Curs De Editare] Vol. 1

21. Accidentul

Perspectiva Sarei
Futu-i mama mă-sii! De ce, mă, de ce? De ce nu se poate dormi în casa asta? "Dă" ce? Fir-ai a dracului de alarmă. Cât e ceasu' ăla amărât? Mă ridic în şezut şi mă uit chioriş la ceas. Ora 15:30. Aleluia...Mă ridic din pat și pornesc spre dressing. Îmi aleg niște haine, şi pornesc spre baie. Îmi fac rutina și cobor jos.
-Neața. Eu merg să alerg. *spun eu*
-Ce sportivă avem...hai ca merg și eu. *spune Andreea*
Ne luăm doua sticle de apă de 0,5 litri din frigider şi pornim. Ieșim din bloc şi traversăm. Începem să alergăm vreo câteva ture iar apoi alergăm prin parc.
-S-stop! G-gata. N-nu m-mai p-pot! *spune Andreea*
-Mergem acasă? *o întreb eu*
-Hai.
Pornim spre trecere dar e roşu pentru pietoni. Of..Eh, nu cred că se întâmplă nimic dacă trec. Plec de pe trotuar şi trec pe trecere, dar tot ce aud este un claxon şi pe Andreea care strigă: "Sara, mașina!", în rest, negru.
Perspectiva Andreei
Ieşim din parc și mergem pe trotuar. Ajungem și vrem sa traversam, dar este roșu pentru pietoni. Sara nu aşteaptă şi trece direct, un claxon se aude iar eu strig: "Sara, maşina!". O văd pe jos. Alerg grăbită spre ea şi văd că îi curge de din nas. Sun repede la 112. După ce sun,îl sun pe Cristi.
Conversație telefonică
-Cristi, vino repede pe trecerea de pietoni de lângă parcul din fața blocului nostru. Te rog, a dat mașina peste Sara.
-Poftim? Vin repede.
Încheiată
Tot ce aud este telefonul care se trântește pe jos şi după 3 minute, îi văd pe Cristi şi Vlad alergând pe scări. Eu încep sa plâng şi ambulanța nu mai vine.
-Ce s-a întâmplat? Unde e salvarea? *spune Cristi panicat*
-N-nu ş-ştiu. A-am sunat acum 5 mi-minute. N-nu a ve-venit. *spun eu și încep să plâng*
Salvarea ajunge în secunda doi şi o pune pe Sara pe targă.
-Pot merge cu ea? *spune Cristi*
-Cine sunteți? *întreabă o asistenta*
-Iubitul ei. *spune Cristi*
-Bine, urcați.
-Pot merge și eu? Va rog.
-Nu, domnişoara. Puteți veni cu taxiul, urmăriți ambulanță. *spune şi pleacă*
-Haide, Vlad.
Oprim un taxi de pe acolo și îi spunem să urmărească ambulanța. Ajungem la spital, plătesc taximetristului şi ieșim repede. Alerg repede dar când am vrut sa întreb dacă e bine, doctorul a închis uşă spunându-ne că ne anunță el. Eu mă pun pe scaun cu mâinile în cap, Cristi se tot învârte prin spital. La un moment dat dispare. Vlad fuge după el. Cred ca se duce la omul ăla. Proşti oameni, ăştia care au permis şi nu știu cum să-l folosească. La ce le mai trebuie permis? După 4 ore, doctorul iese şi îmi spune că pot intra la ea. Intru şi o văd cum doarme, are un bandaj la cap, ochiul drept vânăt, piciorul stâng în ghips şi mână dreaptă julită. Văd ca ìsi mişcă un deget. Îi prind mână iar ea se trezeşte. Se uită la mine şi nu știe ce să spună.
-Cine eşti? *spune ea*
Oh, Doamne....Are amnezie.
-Andreea. Sara, nu mă cunoști? Sunt eu, Andreea, prietena ta. *spun si îi prind mâna în mâinile mele*
-Nu te cunosc. *spune ea şi își retrage mâna*
Deodată, uşa se aude şi pe ea intră Cristi.
-Doamne, iubita mea,te-ai trezit! *spune Cristi*
-Cristi, sht! *spun eu*
-Cine eşti și de ce îmi spui "iubita mea"? *întreabă Sara*
-P-poftim? Iubito, sunt eu, Cristian Munteanu, iubitul tău. Nu mă recunoşti?
-Nici nu te cunosc. Ce vreți de la mine? Cine sunteți? Lăsați-mă în pace, plecați! *spune aceasta*
Doctorul intră.
-Trebuie sa ieşiți. Îmi pare rău, voi face tot posibilul să-şi aduca aminte, acum trebuie sa ieșiți.
-Nu plec! *spune Cristi*
-Cristi, haide să-
-Nu! Nu plec, iubita mea...îl omor! *spune și iese val-vârtej pe uşă*
-Cristi! *spune Vlad și fuge după el*
Ajungem prin parcul din fața spitalului, dar e prea târziu. Îl văd pe Cristi cum îi dă pumni omului aceluia pe capota mașinii.
-Cristi, lasa-l, nu are nicio vină, Sara a trecut pe roşu. *spun eu*
-Cum, mă? Nu are nicio vină? Femeie, iubita mea e în spital iar tu îi iei apărarea jegului ăstuia? Ce fel de prietenă ești tu? Taci! Taci! Taci! Nu vreau să te aud, idioato!
-Cristi, întreci masura! Nu are nicio vina ea, taci dracu! *spune Vlad*
-Încetați! Suntem pe stradă. Gata. Eu sunt de vină. Gata. E vina mea. *spun şi plec*
-Stai! Andreea! Ce frate prost am...*spune Vlad şi mă prinde de mâna*
-Ce vrei? Lasă-mă, e vina mea!
-Andreea, nu am vrut sa spun asta, *spune Cristi* doar că-
-Taci! *se răstește Vlad la el*
Eu plec acasă. Ajung și mă duc sus, mă arunc în pat. Aud uşa şi cobor jos. Îl văd pe Cristi.
-Îmi pare rău pentru ce am făcut, dar eram nervos. *spune el*
-Nu-i nimic. Lasă. Mergi cu mine să facem cumpărături? Vreau să-i fac Sarei de mâncare. *spun eu*
-Ok, hai.
Coborâm în fața blocului şi luăm un taxi. Îi spunem să ne ducă la supermarket. Ajungem, plătesc şi coborâm. Intrăm în supermarket şi încep să fac cumpărături. Cred că o să cheltuim ceva, dar nu e nimic. După ce facem toooate cumpărăturile, mergem la casă şi plătim. Am plătit 700 de lei. Ieşim din supermarket şi imaginea care îmi sare în ochi mă face sa plâng.îl văd pe Vlad cu Melania, sărutându-se, mâinile lui fiind pe talia ei și mâinile curvei pe gâtul lui. Lacrimile mele fierbinți își fac apariția pe obrajii mei roşii, dar le şterg repede. Chemăm un alt taxi şi punem toate cumpărăturile în portbagaj. Plecăm şi ajungem în maxim 15 minute acasă. Ducem toate cumpărăturile în casă iar eu fug în cameră şi încep să plâng. Stai, eu, Andreea, fata care nu plânge după niciun idiot, plânge acum? Îmi şterg lacrimile şi mă îndrept spre dressing. Îmi aleg niște haine şi merg să îmi fac duş. Îmi fac un dus de 30 de minute. Trebuie sa plec şi voi pleca. Vreau să iau o pauză, vreau să...vreau să mă lase în pace puțin timp, voi pleca în Anglia. Ies din duş şi îmi şterg corpul de picăturile de apă cu un prosop pufos. Mă îmbrac şi ies din baie. Mă duc jos şi încep sa fac supă pentru Sara.
-Ce faci, mă? Ești bine, Deea? *întreabă el*
-Da, sunt bine...
-Umm...ok, eu merg la Sara. *spune el scărpinându-se la ceafă*
-Ok. Pa *spun eu și îmi continui activitatea*
-Pa.
După ce termin, merg sus în cameră. Scot un geamantan din dressing şi încep să îndes hainele mele în el. Se aude uşa. Fuck!
Continui să pun hainele în geamantan. Ușa de la dormitor se deschide și pe ea intră Vlad zâmbind, dar când vede că-mi fac bagajul îi dispare zâmbetul iar fața sa se transformă în una tristă.
-Ce faci cu ăla? *spune el*
-Ce se vede.
-Iubito, unde pleci?
-Nu-mi mai spune aşa, eu nu sunt iubita ta. *spun eu şi mă întorc cu fața la el*
-Ce ai?
-Ce am? Ce am? Am aflat.
-Ce?
-Nu te preface că nu ştii. *spun eu țipând*
-Ce ai aflat? Ca m-am sărutat cu Melania?
-Of, prostuțule, te-am văzut și te-ai dat de gol. Eu plec, nu încerca să mă opreşti pentru ca nu poți.
-Nu, nu pleci nicăieri! Te rog, te iubesc şi îmi pare rău.
-Hai nu zău?! Se vede cât de mult mă iubești, dă-te din calea mea! *spun eu*
-Te rog, nu pleca! *spune el şi îi curge o lacrimă*
-Ba da, plec! *spun şi îl împing*
Cobor jos, mă încalț şi îmi iau telefonul de pe masă. Ies din apartament şi fug pe scările blocului. Ajung jos în fața blocului şi iau un taxi. Îi spun să mă ducă la aeroport. Ajungem în 15 minute, plătesc și cobor. Merg să îmi iau bilet iar următorul avion care are zborul către Anglia este la 22:00. Este 20:30, deci...Trebuie să aştept. Mă pun pe un loc în aeroport şi aştept. Lângă mine se mai aşteaptă cineva; de fapt, mai multe persoane. Mă uit și văd ca acele persoane sunt Deniz, Max, Puka şi Dia.
-Oh Doamne, Puka! *spun eu*
-Da? Doamne, Deea! *spune ea şi mă ia în brațe*
Îi îmbrățișez pe toți. Yay, ce şmek eeee.
-Ce faci aici, fato? *mă întreabă Dia*
-Păi...plec în Anglia, vreau să iau o pauză, vreau să-mi limpezesc gândurile şi vreau să pun totul în ordine.
-De ce? Ce s-a întâmplat? *întreabă Deniz*
-Păi...Vlad și Melania, se sărutau în fața supermarket-ului.
-Al dracu om...*spune Puka*
-Mda...Dar voi? *spun eu*
-Mergem şi noi în Anglia. Speram să fie frumos, adică, să ne putem distra.
-Yay, dar hei, vom fii împreună cu toții. Ah, da, ați auzit de accidentul Sarei?
-Da...Am fost şi noi la ea, nu ne-a recunoscut. *spune Max*
-Doamne...Mi-e dor de ea...
Am discutat tot timpul până la 21:50 când am urcat în avion. Telefonul meu suna încontinuu, dar nu l-am băgat în seamă. Primeam mesaje de la Cristi și de Vlad, cum că să mă întorc înapoi. Dar nu!
-Atenție! Vă rugăm să vă puneți centurile de siguranță, vom decola. Mulțumim! *spune o stewardesă*
Ne punem cu toții centurile. Simt cum avionul se ridică în aer. Abia aștept să ajungem acolo.

Helău, floricelele mele. Ce faceți voi? Eu am postat un capitol ceva mai altfel, cu totul și cu totul altfel. Am zis să mai schimb şi eu pe aici câte ceva fiindcă, de ce nu? Sper ca v-a plăcut și acest capitol, nu uitați de vot şi de un follow, dacă vreți (mz mz)
"Două mere, două pere
V-am pupat, la revedere"
Pwp. Scuze dacă sunt câteva greșeli, m-am grăbit și am tastatura ăsta retardată.
Byee
Inimă
Inimă
#Ali