Ascultam o melodie frumoasă. Despre frica de a depăși momentul, deoarece ai fi uitat, iar uitarea e păcătoasă pentru unii. Nu mulți o înțeleg, nu mulți mă înțeleg. Nici eu nu o fac. Tot ce pot face este să stau întins pe iarbă, cu căștile în urechii, vântul adiând ușor, liniștea fiind o comoară în momente ca astea.
Desenam orice vedeam, copacii, florile, diverși oameni care treceau pe lângă mine. Scoteam frumosul din urât și urâtul din frumos. Nu eram cea mai talentată, nici nu voiam să fiu. Ci doar să creez un univers al meu, departe de adevăr. Atunci l-am văzut pe El. Întins pe iarbă, cu ochii închiși, vântul bătând ușor, răsfirandui părul de culoarea onix-ului, iar ca prin surprindere, am început să-l desenez.
CITEȘTI
Tears
Historia Corta"Frica crește odată cu noi" "Iar noi ramânem aceeași, niște privighetori uitate"
