Tears

××××

Ascultam una din trupele recomandate de fratele meu Archi. Erau destul de zgomotoase, deși era normal la acest gen de rock. Îmi plăcea cum îmi vibra și cea mai mică părticică din corp, ori de câte ori tobele băteau cu putere. Chiar dacă muzica nu se prea potrivea cu imaginea din fața mea, aceea fiind un mic lac amenajat în mijlocul parcului Dale. În același timp, făceam schițe la tot ce vedeam, păsări, copiii jucându-se unii cu alții, într-o atmosferă liniștitoare.

Nu știu ce avea parcul ăsta de mă atrăgea întruna. Poate atmosfera ? Liniștea ? . Orice ar fi fost, îmi trezea acea mică părticică din corp, spunându-mi că aici e ceva. Ceva special si admirabil, în toată splendoarea ei. Atunci am văzut-o pe ea. Calmă, desenând, cu căștile în urechii. Parul ei așa de pur, ca spicul de grâu, i se prelingea pe umeri ei firavi. Ceea ce m-a lăsat fără grai, au fost ochii ei, albaștri ca apele din Australia, cristalină si caldă. Pentru doar un moment, și-a ridicat privirea din caietul ei, și ne-am privit pentru câteva secunde. Însă păreau secole.