Cred că adormisem, sau noaptea venise prea repede. În jurul meu era întuneric, unul abisal fără de margini.
M-am ridicat în cele două picioare ale mele, ștergându-mi pantalonii de iarbă sau alte rămășițe. Deschid telefonul, uitându-ma orbit din cauza ecranului, la ceas, indicând ora 20:17. Mă uit în jur derutat, ca orice om după un somn bun. În departare observ o fată care lucra de zori la un desen. Nu am reușit, totuși, să o disting prea bine din cauza întunericului, iar unul din felinarele de lângă ea era defect. Am decis să mă îndrept spre casa mea, mai precis văgăuna mea, singur.
Fără să-mi dau seama, când să dau să mă uit încă odată la el, deja dispăruse fără urmă. M-am ridicat, uitându-mă prin împrejurimi, dar nici urmă de el. Am expirat nervoasă, deoarece nu am reușit să-mi termin desenul, dar poate mai aveam o șansă. Sunt sigură că o să mai dau peste el. Sau cel puțin, așa sper.
CITEȘTI
Tears
Historia Corta"Frica crește odată cu noi" "Iar noi ramânem aceeași, niște privighetori uitate"
