Dragoste la prima vedere.

Capitolul 6

Într-adevăr, nu poţi fugi de iubire. Orice ai face, este inevitabil, asa cum este şi Adam. Am crezut că a uitat de mine şi că sunt o altă fată care trece rapid prin viaţa lui, aşa cum au fost şi celelalte de până acum. Însă ceva l-a determinat să se întoarcă. Poate că el chiar s-a îndrăgostit de mine, dar mi-e greu de crezut că un băiat de bani gata care are toate fetele la picioare ca el s-ar putea îndrăgosti de o fată ca mine.

Urcăm în maşină, iar Adam porneşte motorul. Se pregăteşte să apese pedala, dar este întrerupt de soneria telefonului. Se uită la ecranul telefonului, apoi face nişte ochi mari şi iese repede din maşină făcându-mi semn să îl aştept. Îl urmăresc atent cu privirea şi încerc să ascult convorbirea, dar muzica este dată la maxim aşa că o dau mai încet. Observ că este foarte agitat şi încruntat. Se plimbă de colo colo şi văd că este foarte încordat.

- Vin imediat!, este tot ce am putut să aud din convorbirea lui.

Adam intră în maşină foarte încordat şi agitat. Îmi pun mâna pe umărul lui cu gândul că îl voi linişti puţin. La atingerea mea simt cum muşchii lui se relaxează.

- Puneţi centura!, spune el, apoi porneşte în trombă lăsând în urma noastră o dâră de praf.

- Unde mergem? întreb curioasă.

- Trebuie să merg până la un prieten să-i dau ceva şi tu o să stai în maşină până o să vin eu, da?, îmi spune el pe un ton protectiv.

-Ok, spun eu, apoi mă fac comodă pe scaunul maşinii.

Afară era deja seara. Urmăream curioasă drumul sperând că îl voi recunoaşte. Eram într-un cartier foarte întunecat şi suspicios. Era unul dintre cele mai periculoase cartiere din oraş. Ştiu asta pentru că tata îmi spunea odată că aici au avut loc cele mai multe crime din oraşul nostru. Am preferat să tac şi să nu pun nicio întrebare legată de acest cartier. Nu voiam să îl stresez pe Adam mai mult decât era.

Intrăm pe o alee lăturalnică înconjurată de copaci. Adam oprește mașina și îmi spune să îl aștept aici.
Intră în pădurea întunecată făcându-mă să mă îngrijorez puțin când nu îl mai zăresc. Deja așteptam de 5 minute și îmi pierdusem răbdarea așa că am decis să mă duc după el.
Am coborât din mașină cu o oarecare teamă. Pășeam sfioasă printre crenguțele și frunzele căzute pe pământ cu gândul că îl voi găsi pe Adam. Frigul se instaurase rapid în pădure și se întunecase destul de mult încât să disting doar copacii înalți. Puteam auzi vocea aspră de data aceasta a lui Adam care se răstea la cineva. Mă îndreptam catre lumina care parcă răsărea din mijlocul pădurii, știind că acolo îl voi gasi pe Adam. Când în sfârșit am ajuns, l -am putut vedea pe Adam care vorbea cu niște oameni îmbrăcați în costum. M-am furișat după câteva tufișuri și m-am uitat mai bine la ei. Nu întelegeam ce se întâmplă. Când am vazut ca unul din acei oameni a îndreptat un pistol către Adam ochii mi s-au marit brusc, iar inima mi s-a făcut cât un purice. 

Am simțit cum o mână puternică mi-a prins talia și mi-a pus o batistă la gura. Imediat ochii mi s-au mărit și am încercat să țip, dar în doar câteva secunde am simțit o stare de moleșeală și o nevoie profundă de somn. Am auzit o bubuitură puternică, apoi ochii mi s-au închis încet, vizualizând imaginea groaznică a lui Adam zăcând pe jos și sângerând.