Nemesis

1.

Tanatos mă poartă printre trecători. Pot simţi razele calde de soare dându-mi contur pielii, pot simţi asfaltul rece sub tălpi. Sunt desculţă şi e umbră. Aud glasuri de copii însufleţind vântul, aud biciclete trecând, aud inimi bătând, dar nimeni nu mă aude pe mine. Tanatos este tolănit lângă piciorul meu, cu blana moale atingându-mi gambele. Nu ştiu ce culoare au hainele de pe mine. Nu ştiu dacă cineva se uită la mine şi zâmbeşte. Ştiu doar că lumea în care trăiesc este o cutie, iar în interiorul ei este întuneric. Şi în întuneric plutesc sunete şi senzaţii care mă definesc pentru că numai eu le cunosc existenţa. Eu nu ştiu cum arăt. Nu ştiu ce culoare au ochii mei, nu ştiu dacă am pistrui sau pete. Nu ştiu mult mai multe decât ştiu şi sunt acut conştientă de slăbiciunea mea.

Mă doare. Viaţa mi se întinde în spatele unei pânze tăciunoase şi zdrenţuite de care nu pot trece. Nu o pot sfâşia singură. Nu mi-o pot înfăşura în jurul gâtului. Sunt paralizată în faţa atrocităţilor care mă compun şi descompun şi lipesc într-o nanosecundă. Eu sunt Nemesis.