Nemesis

4.

     - Deci tu nu ştii ce este o culoare? Dacă-ţi spun albastru, nu îţi dai seama ce nuanţă are?

     - Nu, Sherlock.

     - Dar de unde ştii de Sherlock? pare sincer mirat de faptul că şi orbii pot fi cât de cât citiţi.

      Râd şi el e probabil şi mai nedumerit şi aş vrea să-l iau în braţe.

     - Am câteva cărţi tipărite special.

     Se sprijină de coate. Mă atinge fără să vrea şi se îndepărtează repede, iar eu nu mă pot abţine să nu zâmbesc. Simt furnicături pe degete şi un fior plăcut îmi face inima să se strângă.

     - Tanatos este lângă tine?

     - Cine? Ăăă, nu. Credeam că tu îl ţineai.

     Înjur în tăcere şi sunt sigură că el rânjeşte lângă mine.

     -  Caută pescăruşi pe plajă. 

     - De-aia te-a adus tocmai aici? Airell pare amuzat.

     - Da.

     Stau nemişcată, ascultând vântul. Marea este în dreapta. Mă întreb cum arată o mare şi Airell mă ia de mână, conducându-mă.

     - Hai să mergem spre debarcader pentru că sunt destui pescăruşi pe acolo. Dar se opreşte brusc şi jur că îl pot auzi înghiţind în sec. De fapt, ce-ar fi să-l caut numai eu? îşi dezlipeşte degetele lungi de pe spatele meu, îmi dă drumul mâinii, iar paşii lui hotărâţi fac pământul să vibreze. Nemesis, stai acolo, te rog.

    Nu mă mişc, dar prostul de Tanatos latră şi îi aud lesa zăngănind. Sare sau alergă sau este smucit, dar el urlă la mine.

     - Tanatos, haide.

     Îl aud schelălăind şi parcă văd mâinile prinse în jurul gâtului lui.