Nemesis

5.

      - Bennett eşti prost?

      - Îmi rodea adidaşii, Emrys. Taci, javră.

      Tanatos se chinuie lângă tipul care pare destul de dur. Are voce groasă, obosită şi pot să jur că a băut cam mult aseară. Am auzit de cheful lui Bennett, dar normal că oarba nu este pe listă. Simt un junghi sfârtecându-mi inima.

       - Hei, Bennett. Ridic tonul mai mult decât aş fi vrut.

    - Nemesis? este atât de surprins încât pot jura că i s-au mărit pupilele. Ştiu că sunt negre şi captează lumina. Probabil ale mele nu funcţionează. Este al tău? strigă şi probabil îl înghionteşte pe Tanatos, care mârâie.

    - Da. Răspunsul meu sună rigid şi rece, dar nu mă deranjează şi cred că nici pe el. 

   Aud lesa străpungând aerul şi pe prostul de Tanatos molfăind în timp ce aleargă spre mine. Se lipeşte de gamba mea şi îi pot simţi căldura trupului şi respiraţiile neregulate.

    - Scuze că l-am reţinut. Îmi tot rodea teneşii.

   - Singura javră de aici eşti tu, Bennett. Sunt furioasă. Trebuia dracu' să te uiţi pe zgarda lui. Mă cert cu vidul şi vidul tace. Simt aerul rece înfiorându-mi pielea de pe braţe. Amurgul. Plec cu Tanatos păşind alene în faţa mea, întrebându-mă ce culoare are un apus de soare. Îl aud pe Airell alergând în urmă. Merge aproape săltat uneori şi mintea îmi zboară la spiriduşi, deşi nu-mi pot da seama de ce.