Unul dintre ele ar putea fi chiar ultimul meu poem. Ar putea fi. Cunosti starea aceea care te insoteste vara, pe camp, cand culegi flori si vantul adie si ti se strecoara prin par, cand soarele iti surade si cerul e adanc, cand toate sunt la locul lor, asa cum sunt in clipa aceea ? Asa simt acum legatura mea cu poezia, de parca din clipa in clipa as putea ajunge la momentul in care toate ar fi la locul lor exact asa cum ar trebui sa fie...si ca tot ce ar urma peste acea clipa ar fi in plus, ar strica rotunjimea intregului...
