Mai stii cand ne prindeam la butoniera , vantul
si ne clateam pe ochi cu stele,
cand ploaia calda tesea iele,
unind cu-argint cerul inalt si-adanc, pamantul ?
Eu sunt la fel si azi, chiar daca-ti par grabita...
Stalpi de tacere-nalt si printre ei,
strecor vartej de funigei,
sa-ti cada lin pe prag, in seara nenuntita.
Mai stii cand ne-ajungea din urma, nemurirea
si s-adapa din apa lunii,
adapostita-n palma mainii,
lua-n copite cerul, sfidandu-i marginirea?
Eu chiar si azi ma-ncrancen sa mai apropii zarea,
mai caut inca pete-n soare
si vise albe, pentru care,
Ma-nalt spre cer - aripa, ranindu-ti departarea...
