Brianna

1 - La handbal...

   După ore aveam antrenament .

  Deoarece sunt nouă în liceul ăsta, nu am decât o prietenă pe nume Rose . Mă bucur că și ea vrea să participe , dar momentan se alcătuiesc grupele : boboci / normal / avansați . Sper ca eu și Rose să fim măcar la normal, deși cuvântul ăsta nu prea mă reprezintă... în fine .
  
   *în sala de sport*

Ok, deci probele păreau ușoare, trebuia să jucăm un meci .

Eram în echipa bobocilor, dar de ce nu știu , poate pt. că eram nouă ?

În echipe erau copii de 17 ani, dar eu nu împlinisem încă. Se zvonea că în echipa adversă erau :
1. Diva liceului, Rebecca
2. Cel mai "rău" băiat din școală, pe numele său Julian...
   Nu mi-am făcut o impresie încă ... dar trebuie să NU mă înfurii, asta e tot ce contează, momentan nu mă pot stăpâni bine ( momentan ) .

La începutul jocului am văzut că nimeni din echipa mea nu strălucea înafară de mine și Rose, dar aveam o presimțire, cred că ceilalți vor să trișeze, dar încă nu îmi pot da seama .           
   Rebecca se tot uita la Julian, asta mă cam enerva și îmi trezea suspiciuni ... dar în fine. Încă nu era o situație alarmantă.
   Ei marcaseră deja 5 goluri, în timp ce noi nici unul . Văzând că Julian îi face cu ochiul Rebeccăi, am reușit să  îi iau mingea și , într-un final să marchez primul nostru gol.
   - Stop ! Spuse "cineva", adică Julian .
   Se lăsă o tăcere deplină... dar fu ruptă de pașii apăsați ce se îndreptau spre mine . Probabil că se intreba  "Cum îmi permit?!" sau chestii în gen. Îmi dusesem mâna instinctiv spre ochelari, ca să fiu sigură că-i port . Nu voiam să mi se vadă schimbarea majoră din pupile ...
   - Ascultă, puștoaico, spuse el, poate că în cocioaba ta de școală erai vedetă, dar aici eu fac regulile, clar ?
Eu nu spusesem nimic, mă uitam doar în ochii săi indescifrabili, amuțită pentru a-mi folosi puterile sau pentru a face ceva.
   - Clar !?? repetă el, cu un ton iritat .
   - Um...
     El aștepta să răspund, dar, deși ceilalți nu observau, se putea citi nerăbdarea pe fața lui. Cu observația asta începeam să-mi revin...
      Rebecca se apropie de mine și vru să-mi dea o palmă, dar eu i-am apucat-o, astfel încât mâna sa stătea suspendată în aer de strânsoarea mea tot mai puternică. Julian mă analiză, în timp ce diva se uita uimită la mine.
   - Dă-mi drumul, băieţoaico !
   - Mai bine aliură de băiat, decât cu atâtea fiţe-n fund .
   Julian zâmbea amuzat de situație, iar ceilalți priveau "spectacolul" în liniște, uneori șușotind . I-am dat drumul, împingându-i palma , astfel încât a făcut câțiva pași înapoi, din cauza dezechilibrării . Rebecca se duse la loc și începu să mă bârfească .
   Toți așteptau ca eu sau Julian să facem ceva . Într-un final , am spus pe un ton în genul " mă scuzaţi " :
   - Continuăm meciul ?
   Nimeni nu știa ce să zică.