Lore

1. Mutarea

Si cand credeam ca nu voi pleca iar din Londra...uite-ma făcându-mi bagajele. Mama este foarte agitata și cred ca dacă mai primește un mesaj de la tata ,dă foc la casa. Nu ii înțeleg pe părinții ăștia. S-au certat,au băgat divorț, și acum m-au împărțit ca pe o pizza. În timpul școlii voi sta cu mama,iar în vacante pot sa vin la tata.
Mă bucur ca nu m-au pus sa aleg. Ar fi fost foarte greu pentru ca eu îi iubesc pe părinții mei în mod egal. Dar,tot cred ca as merge cu mama,doar pentru siguranța mea,cum zice și ea...tata a început sa bea destul de mult și mi-ar fi frica sa stau cu el în casa în timp ce e beat.

"Lore!! Emma e aici!" Ii aud glasul mamei de la parter... Imi mai pun o carte în bagaj și cobor.

Emma e cea mai buna prietena a mea încă de la grădiniță. Ea mereu mi-a fost alături și când se certau ai mei ,dormeam la ea. Mereu am apreciat ca nu îmi pune întrebări personale sau genul de întrebări la care observa ca nu vreau sa raspund. Asta o face o prietena minunata și nu știu ce m-as face fără ea.

"Oh,Lore!" Spune și mă ia în brațe cu lacrimi în ochi. Eu o strâng tare ca și cum ar fi ultima data când ne mai vedem...de fapt este...pana în vacanta de vara.

"Ce faci aici? Credeam ca ești în vacanta cu ai tăi " spun rupând îmbrățișarea dar cu lacrimi în ochi

"Nu puteam sa nu îmi iau rămas bun. Mama m-a inteles și am amânat călătoria pentru mâine, când tu o sa fi în noua ta casa deja."Spune luându-mi mana în a ei . Mereu am apreciat blândețea la ea. Pentru mine, ea e prietena ideală. Nu știu dacă voi mai găsi așa noroc și acolo

Mama ne aduce careva fursecuri. Le mancam repede apoi Emma vine sa mă ajute cu bagajul.

"Nu crezi ca iti iei prea multe cărți? Adică, cred ca vei găsi acolo mult mai multe și mai frumoase!" zice răsfoind una din cărțile mele

"Nu pot sa le las aici! Mama îmi lua câte o carte când câștiga un proces de la munca,și după cum vezi,a fost o învingătoare. Cărțile astea înseamnă ceva pentru mine. " spun eu zâmbind. Mama e avocat și mereu m-am mândrit cu ea.

După ceva timp a trebuit sa mă îmbrac pentru plecare. Intr-o ora jumate avem avion. Avionul care ne duce departe de locul natal.

Mă îmbrac cu o bluză cu o bufnita pentru ca ador bufnitele , și o pereche de blugi strâmți. Îmi iau adidasii preferați cu model tigru și verific agenda sa vad daca am luat tot ce trebuie. După 5 minute cobor cu bagajele. Mama era pregătită de drum. Îmi iau rămas bun de la Emma pentru ultima data. Ea plânge iar. Este foarte emotiva . Mă îmbrățișează de nenumărate ori pana ajunge masina cu care mergem la aeroport.

"Ne vedem în vară, Emma!" Ii zic abtinandu-ma sa nu plâng. Ea se uita cu fata luminata la mine. Ochii ei sunt plini de lacrimi.

"O sa mai vorbim prin mesaje! Sa nu uiți de mine! " abea poate zice aceste cuvinte prin plâns.

Eu o iau iar în brațe și după mă urc în mașină cu mama. Șoferul era prietenul mamei din Londra. Unul foarte apropiat și de tata. Un prieten de familie. Chiar dacă este destul de bătrân, tot ii zic pe prenume...Billy.
Uneori îi zic și "Unchiul Billy". Simt ca este foarte apropiat de noi și ne-a fost alături mereu.

Imediat ajungem la aeroport. Înghit în sec înainte sa intru înăuntru,  și după o iau pe mama de braț. Totul era oribil pentru mine. Am jurat ca nu mai plec. Dar uite unde sunt acum. Bagajele sunt foarte multe și foarte grele pentru săracul Billy. Dar se descurcă pentru noi.

După ceva timp urcăm în avion. M-am  așezat pe locul de lângă geam ca sa îi pot face cu mana unchiului Billy. Mama s-a așezat lângă mine. În scurt timp am și decolat. A fost primul meu zbor cu avionul. Nu pot sa cred. Se simte....adica...nu se simte nimic. E ca și cum nici nu ai fi în aer. E totuși un sentiment plăcut. Pana acum am călătorit cu masina tatei. Oh tăticule , acum ești singur și îmi dau seama ca ești distrus. Nu pot sa cred ce tocmai ti-am făcut.

"Hei uita-te la mine!" Zice mama scoțând telefonul zâmbind

"Ce este?" spun trista. ..observ ca ea vrea sa mă mai investească

"Îmi pun telefonul pe mod avion. Mereu am vrut sa fac asta" zice ea râzând. Atunci zâmbesc și eu și fac la fel. Da...Chiar am vrut și eu sa fac asta mereu. "Draga nu fi trista. Ia-o ca pe o experiență unică în viață! Uite...mergi cu avionul, o sa mergi intr-o țară noua,o sa iti faci prieteni noi. Totul va fi minunat!" Spune ea zâmbind. Poate ca mama are dreptate. Este chiar frumos sa călătorești și sa cunoști oameni noi. Dar mă gândesc ca poate nimeni nu mă va plăcea. Nici în Londra nu prea aveam prieteni. Ce șanse am sa găsesc acolo?

După câteva ore bune, ajungem în noul nostru oraș.  Era chiar foarte frumos. Era și foarte colorat. Pe toate drumurile erau trandafiri sau alte flori plantate.

Uite-ne noua casa. Este una cu etaj. Arata destul se bine în afară. Când intram înăuntru o găsim proaspăt mobilată. Mama deja se simte ca acasa pentru ca s-a și aruncat pe canapea.

"Casă ,dulce casă!" Zice ea. Eu zâmbesc fals. "Du-te sa iti vezi camera"

Mă duc spre noua mea camera. Sincer nu știu exact care e. Sunt 3 dormitoare aici. Bănuiesc ca unul al meu, unul al mamei, și unul pentru oaspeți, în caz ca vine cineva pe la noi din Londra. Eu îmi aleg o camera mai deschisa la culoare. Cu mai mult roz și portocaliu pentru ca îmi pare mai mult o camera de adolescente decât celelalte.

Desfac bagajul și îmi pun cărțile pe rafturile goale. Îmi așez și unele haine în dulapuri,parfumurile le pun pe un alt raft. Machiajurilor le găsesc repede un loc. Toate merg foarte repede. Îmi admir patul cu mii de perne. După observ ca am și balcon. Ies pe balcon și vad casa vecinilor. Era mult mai mare decât a mea. Eh...Cine știe? Poate sta mai multa lume acolo. Casa asta are doar doua chiriașe .

Stau mai mult pe balcon admirând priveliștea. Era chiar foarte frumos aici. Mă mai holbez la casa vecinilor până văd ca iese un băiat și o fata din ea. Fata pare destul de suparata și fuge spre poartă iar băiatul încearcă sa o oprească. Din păcate nu se aude discuția lor dar pare destul de amuzant. Eu rad puțin apoi intra mama.

"De ce razi?" Zice zâmbind uitandu-se în jur.

"Avem vecini certăreți." Rad in continoare. Mama se uita și se amuza și ea puțin. După se întristează. Bănuiesc ca i-am adus aminte de tata. Schimb repede subiectul. "Vreau sa văd grădina. Pare destul de mare!"

"Am văzut-o mai devreme . Chiar este spectaculoasa "

Eu mă duc în grădină. Admir toate florile de acolo. Imediat observ ca cineva se uita la mine. Mă uit spre casa vecină. Băiatul de mai devreme era pe gard. El îmi face cu mana. Eu nu stiu cum sa reacționez

"Eu sunt Dean!" Zice el zâmbind

"Eu sunt Lore" spun așezându-ma pe leagăn

"Tu erai puștoaică care se holba la mine când mă certam cu sora mea?" Spune el râzând

"E sora ta?Eu am crezut altceva! " spun zâmbind

"Oh nu! E doar sora mea. E cam încăpățânată! " rade iar,eu zâmbesc ."Deci cred ca ne vom vedea destul de des,vecino"

"Așa sa fie"

Zâmbetul ăla. Chiar era fermecător.