Dacă aș fi înregistrat ceea ce au vorbit cei doi, poate Justin m-ar fi crezut, dar cum nu am făcut asta, momentan, nu aveam cum să-l fac sa aibă încredere în mine. Dar, probabil aș fi putut să rezolv acest aspect. Am scos telefonul din buzunar căutând aplicația de înregistrare voce. Imediat ce o găsisem, am lăsat aparatul aprins, băgându-l înapoi în buzunar, după care m-am strecurat în liniște în încăperea în care era Lora internată. Mă îndreptam către ea cu pași mărunți analizându-i chipul, ochii ei închiși și starea ei relaxată. Bineînțeles, doar obținuse ceea ce vroia până acum. Am apucat-o de mână, ea dezlipindu-și ochii agitată. Când și-a îndreptat privirea către mine, s-a încruntat instant, frământându-și buzele.
- Ce cauți tu aici? Ai venit să te asiguri că mi-ai făcut rău? Sunt internată aici, după cum vezi. Nu mă simt prea bine, ai reușit, mi-a spus trăgându-și brațele pe lângă corp
- Dacă tu crezi că o să mă desparți de Justin dacă te arunci în fața mașinii pe care o conduc eu, atunci pot să-ți spun cât de direct pot că ești mult mai proastă decât am crezut eu că ești, i-am reproșat eu
- Cum îți permiți să mă insulți? Tu, o fată simplă, și fără valoare! a țipat ridicându-și palma asupra mea. I-am apucat brațul strângând cu putere și zâmbindu-i satisfăcută în față. Ura de pe chipul ei era remarcabilă.
- Eu, o fată simplă. Mă întreb, oare de ce eu sunt mai apreciată decât tine? Pentru că sunt o fată simplă. Exact! Ăsta era răspunsul. Tu ce ești? am întrebat-o dându-i drumul la braț
- Eu sunt ceea ce tu nu vei putea fi niciodată.
- Tu ești ceea ce nu aș vrea niciodată să fiu, i-am spus zâmbind larg. Cam cât trebuia să-i dai bărbatului care a înscenat tot accidentul? Ce sumă, mai exact? Hai, spune-mi!
- De unde știi tu toate astea? Defapt, nici nu este adevărat.
- Nu prea știi să aranjezi cuvintele. Te joci cu focul, blondo. Vrei să vezi de ce sunt în stare ca să-mi păstrez lucrurile pe care le iubesc lângă mine? Pune-mă la încercare înc-o dată și-ți promit că renunți la tot ce intenționezi să faci.
- Lucrurile pe care le iubești? Tu nu-l iubești pe Justin, vrei doar banii lui. Eu fac toate astea ca să-l feresc de una ca tine, dar cred că este prea îndrăgostit ca să vadă cine ești tu cu adevărat, dar o să-l ajut eu să deschidă ochii.
- Da, ai dreptate. L-ai ajutat mai mult decât crezi, am spus arătându-i telefonul cu care înregistrasem tot ceea ce vorbisem. Lora și-a mărit ochii, depărtându-și buzele. Părea destul de mirată, ceea ce-mi spunea că nici măcar nu se așteptase la una ca asta.
- Dă-mi-l! a strigat, îndreptându-se către mine. Ajunsă în fața mea, am privit-o puțin timp, observând palma ei îndreptată către mine, așteptând să-i înmânez aparatul. I-am suflat în palmă, râzând.
- Ce înseamnă asta? Ești nebună? m-a întrebat, strâgând pumnul
- Ai pierdut, resemnează-te, i-am spus ridicând din umeri, zâmbind. Ieșisem din cameră, luând-o la fugă pe coridoarele spitalului, într-un sfârșit ajungând în afara acestuia. Am chemat un taxi, așteptând să ajung acasă ca să-i arăt lui Justin toată conversația cu Lora. De data aceasta, aveam dovezi, era imposibil să nu mă creadă.
Din perspectiva Lorei :
Mă așezasem înapoi pe pat, încercând să-mi stăpânesc nervii măcar puțin. Am întins mâna către masa de lângă pat pentru a lua telefonul. Trebuia să-l sun pe Byron, bărbatul cu care aranjasem accidentul.
