Din perspectiva lui Justin :
O priveam cum tremură, încercând în același timp să rămân atent la drum. Strângeam în mâini cu putere, volanul din fața mea, încât aș fi putut să-l scot de acolo din pricina nervilor ce mă stăpâneau. Ochii ei erau înroșiți, lacrimile îi curgeau într-una, brațele le avea împreunate la piept, iar hainele ei erau prăfuite. Nu aș fi suportat s-o văd așa niciodată, aș fi vrut să pot face orice ca să-i revăd zâmbetul superb care m-a făcut să mă îndrăgostesc.
- Calmează-te, te rog! O să fie bine, am venit la timp. Gata, nu mai plânge! i-am șoptit, punându-mi palma peste umărul ei fin
- De ce aș fi calmă? Era să fiu violată și dacă ți-aș spune acum unele lucruri, ai spune că sunt nebună și că eu sunt singura care vrea să se joace aici.
- Despre ce vorbim? Ce joacă? am întrebat-o curios . Ochii ei spuneau multe, dar poate eu nu înțelegeam totul așa cum ar fi trebuit. Își frământa buzele căutând o cale să-mi răspundă la întrebare. M-am încruntat, așteptând ca ea să spună ceva.
- Bărbatul care m-a atacat este același cu cel care a înscenat accidentul.
- Ce înscenare? Încă îmi spui că ești nevinovată? Accidentul ăla s-a întâmplat, nu ai ajuns la închisoare, datorită mie. A fost o greșeală, dar acum totul este ok. Hai să nu ne mai gândim la ce s-a întâmplat în trecut.
- La dracu, Justin! Când vei începe să ai încredere în mine? Accidentul ăla nu s-a întâmplat niciodată. Totul a fost un joc! De ce îmi spui să uit trecutul? Tu ai fost aici dacă nu te-ai fi născut? Până și nașterea ta face parte din trecut, deci tot ce e în prezent este datorită trecutului. Nu înțeleg de ce îmi spuneți să uit trecutul, când fără trecut nimic nu ar mai fi fost cum este acum.
- Bine, spune-mi despre accident... i-am spus dându-mi ochii peste cap. Începeam să o văd din altă lumină pe Bliss. Părea mai schimbată și mai agitată ca niciodată. În fond, eu nu eram cel care s-o cunoască nici măcar bine, dar totuși observam schimbările la ea.
- Așteaptă puțin, mi-a șoptit, trăgând apoi aer în piept, ca și cum ar fi urmat un moment în care trebuia să se întâmple ceva impotant. După câteva secunde, a pornit a căuta prin buzunarele hainelor pe care le purta. Își vîrî palmele prin acestea, scotocind prin fiecare colțișor, al fiecărui buzunar. Într-o clipă, se oprise, apărându-i pe față un zâmbet satisfăcător. A scos mâna din buzunar, având în ea un telefon pe care mi l-a dus spre ochi, insistent. Am luat telefonul în mână, privind-o curios pe ea, așteptând un răspuns la această reacție.
- Hai, apasă ”play”! a țipat către mine, zâmbindu-mi în același timp. Am oprit mașina pentru o clipă, pentru a putea asculta cu atenție ceea ce Bliss ar fi vrut să aud. Mă gândeam dacă asta ar fi fost răspunsul pentru toate cele întâmplate, dovada pe care ea mi-o asigurase în urmă cu ceva timp. Am apăsat butonul, ducând aparatul spre ureche, în speranța că nu voi rata niciun cuvând din ceea ce urma să aud.
Cuvintele ce-mi treceau prin urechi, mă făceau să devin tot mai atent la înregistrarea respectivă, îmi creau o stare de dezamăgire, dar în același timp, regretul că nu am putut avea încredere totală în spusele lui Bliss, de la început. Ar fi trebuit s-o cred în legătură cu acest accident, ar fi trebuit să-i fiu alături și să caut orice mod de a rezolva și a găsi răspunsuri la toate întrebările ei, pe când eu am făcut total inversul. Am plecat, lăsând-o singură, am avut încredere în cea care i-a făcut rău, am fost un prost, mai pe scurt. Și din fiecare cuvânt pe care-l auzeam, tonul, intonația cu care erau spuse, îmi dădeam seama că Lora nu este tocmai fata care credeam eu că este. Și uneori, mă înșel adesea în legătură cu persoanele din viața mea, dar sper mereu, că poate cândva, voi vedea persoanele, din prima privire, exact așa cum sunt ele defapt.
- Am scăpat telefonul din mână, atunci când bărbatul m-a atacat, dar când m-ai adus la mașină, l-am observat pe jos, și m-am aplecat după el pentru a nu-l uita acolo. Mă bucur enorm că am reușit să-l recuperez, a spus Bliss, punându-și mâna peste a mea, zâmbindu-mi inocent
Din perspectiva lui Byron :
Vedeam totul încețoșat, iar corpul îmi era total amorțit. Lora nu-mi dăduse banii promiși, cu toate că starea mea fizică se datora sacrificilor făcute pentru acea sumă. M-am ridicat de pe jos, lăsându-mi corpul să se sprijine în picioarele ce erau acoperite de pantalonii prăfuiți și rupți. Mi-am sprijinit brațele de perete, mergând încet, pentru a evita căderea din cauza amețelii. La ieșirea de pe uliță. am observat un accesoriu de telefon, lăsat pe jos, și anume, o simplă husă movă, ce zăcea murdară pe asfaltul rece. M-am aplecat lin, încercând să apuc cu degetele obiectul respectiv. L-am ridicat, băgându-l apoi în buzunar, lăsându-mi mintea să proceseze cu totul alte idei. Mi-am verificat buzunarele de la spatele pantalonilor pentru a căuta pistolul pe care-l aveam mereu la îndemână. Singurul lucru pe care mi-l doream acum mai mult ca niciodată era să o fac pe Lora să regrete ziua în care m-a cunoscut. Totuși, pe cât de nervos eram acum, puteam să realizez că fata pe care am atacat-o la cererea Lorei, atât cât și Bieber, erau doar doi puști nevinovați, iar Lora era o nemernică care ar fi făcut orice să-și hrănească orgoliul fără a privi la cei ce suferă de pe urma dorinței ei de a-și mări stima de sine.
***
- Nu te apropia de mine, ai să regreți nespus dacă faci lucrul acesta! a strigat, ducându-se tot mai în spate, având privirea fixată pe arma ce o țineam îndreptată către ea
- Eu să regret? Poate tu! Nu mă pune acum să anulez planul ce-l am în gând, pentru că n-o voi face. Tu meriți acest glonț, mă auzi? m-am răstit către ea, înaintând câțiva pași
Am lipit arma de pieptul ei ce urca si cobora odată cu fiecare moment în care trăgea aer în piept. Am plimbat pistolul peste pielea ei, privind-o satisfăcut. Chipul ei lăsa să iasă la iveală teama imensă ce o făcea să pară neputincioasă și fără apărare, în fond, nici nu avea vreuna. Eram doar noi doi și frica ce o înconjura numai pe ea. Ar fi dat orice în momentul de față să poată redeveni din nou cea care credea că putea conduce totul în jurul ei, dar acum chiar nu ar mai fi avut cum să dea timpul înapoi și mai ales, să repare tot ceea ce a greșit conștient.
***
Din perspectiva lui Bliss :
Stăteam cu palmele împreunate, iar Justin era așezat în spatele eu, cu mâinile peste umerii mei, arătându-mi protecție. Priveam în față, spre sicriul ce era coborât în groapa adâncă și întunecată. Mama Lorei stătea rezemată în genunchi, acoperindu-și capul cu o dantelă neagră, ce semnifica regretul pierderii singurei fiice pe care o avusese. Nu mă privea cu ură, nici nu avea de ce. Aflase în ultima vreme cine era Lora cu adevărat și cât rău ar fi putut face pentru a obține ceea ce își dorește, dar până la urmă, trebuia să se termine toată această poveste. Ea era cea ce îngreuna situația multor persoane, nu numai mie și lui Justin. Ea își distrugea propria familie, iar noi aflasem asta chiar azi, la înmormântarea ei, unde regretele erau mari, lacrimile erau multe, iar amintirile astupau totul, mai ales mintea mamei sale, ce ne povestise mai devreme câtă durere a îndurat pentru fiica ei și câtă suferință i-a provocat aceasta, uitând de tot ceea ce a făcut pentru ea, pentru copila pe care credea că a crescut-o așa cum trebuie.
