E aproape noapte. Ma strecor pe ușa camerei mele încet, pentru ca mama sa nu ma vadă. Aud voci. Ma opresc și ma întorc. Iar aud voci și de data asta vin dinspre camera părinților mei. Ma apropii și observ ca ușa e între deschisa. Trag cu ochiul și vad ca tata nu e în camera, dar o vad doar pe mama care se apropie de usa. Kkt, iar acum ce fac? Ma fac una cu peretele și ușa se închide brusc. Oare... M-a văzut? Ști ceva? Nu contează. Ies în sfârșit din casa asta și ma îndrept spre port, ca să iau o barca și sa ajung în Mexic.
*Dupa ceva timp*
-In sfârșit!! Mexic!!
Cobor din barca și ajung în cartierul meu. Totul e pustiu și e ceata. Nimeni nu mai sta aici. Nici măcar țânțarii.
Imi aduc aminte cum ma plimbam pe la 4 ani pe aici cu Kumary. Ce vesel era cartierul asta! Acum, totul e straniu.
Ma apropii, în sfârșit de casa mea, unde mi-am petrecut cea mai mare parte din copilărie, OH, GOD!! DE CE ÎN CASA MEA E LUMINA? Oh, God, de ce e lumina?😨
Ma apropii puțin de casa și vad o umbra pe perete. Ce as putea face? Unii ar zice sa fug, dar nu o voi face😉
Intru încet pe ușa și aud întrerupătorul cum se stinge. Îmi scot o lanterna dintre cele 3 și ma îndrept spre camera. Merg încet ca să nu fac zgomot, dar dintr-odata ma ciocnesc de cineva.
-AAAH!!
