Cosmarul

Inceputul

Totul a inceput acum 4 ani, cand toata viata mea avea sa se schimbe radical. Din baiatul mereu cu zambetul pe buze, mereu glumet, in baiatul depresiv, cu ganduri sinucigase, si cu multi nori pe cerul meu. Totul a fost din cauza parintilor mei. Am simtit primele batai ale inimii din iubire, iar nimeni nu m-a inteles. Am decis ca poate a fost o simpla intamplare, si ca parintii nu au vazut asta, dar m-am inselat. Singurul care a fost langa mine tot acest timp a fost tatal meu. Au urmat certuri cu prietenii, si am inceput sa ma simt tot mai inutil pe langa ei, asa ca am decis sa ma exclud de grupul de prieteni, sau cel putin asa am crezut eu, ca imi sunt prieteni. Am trecut si peste asta, dar au tot aparut amintiri, si nu suportam. Am incercat sa ma schimb, am facut o mare greseala, mereu am fost genul ala de baiat care am incercat sa fiu acceptat din nou de prietenii mei, pana am realizat ca nu numarul de prieteni pe care ii am conteaza, ci cine imi este alaturi in momentele grele. Un an mai tarziu, au inceput sa apara presiunile de scoala, toti urlau la mine cand simteam nevoia de spatiu, sa ma calmez, dar nu puteam tine in mine si plangeam mai mereu din cauza asta. Au lovit tare in mine, si culmea, nu-s persoane, sunt doar simple amintiri cand trec pe strada, sau prin parc.