Cosmarul

Totul pe dos

Am avut prima intalnire, a doua, si tot asa. Totul era asa perfect. Deci o iubeam, si inca o iubesc, si ma sfasie incet asta. Relatia parea asa perfecta, pana azi, cand au aflat mai multi ca sunt cu ea, si au vrut sa ne desparta. Au reusit, si simt ca mor pe dinauntru. Inca ii simt mirosul ala cand o luam in brate, si o sarutam. Am ajuns sa nu mai vreau nimic, parca traiesc acelasi cosmar. Fix cand aveam impresia ca era relatia aia in care nu vom crede ce zic altii, si vom crede doar ce zicem noi, asta s-a si intamplat. Nu ma gandeam niciodata ca se va ajunge aici, sa fiu intr-un spital, singur printre straini, fara nici o persoana langa mine de care sa ma simt doar putin atasat. Ar fii prima si ultima persoana care as vrea sa se intoarca, dar sa nu ma minta.. Sa imi zica orice, cum imi zicea inainte, sa o iubesc cu tot cu gelozia ei, sa nu plangem unul dupa altul din cauza persoanelor care ne vor raul. Mereu mi-am dorit sa afle macar unul dintre parintii ei de mine, sa nu ma simt de parca as fii eu de vina. Dar totusi, eu sunt de vina, m-am dus in zona in care o cunosteau cam toti, si au vazut-o cu mine. Nici macar nu-si imagineaza cate am fost in stare sa fac pentru ea, si inca sunt. Dar inca nu i-am spus faptul ca eu doar am sa lupt pentru ea, nu o sa ma pun 'concurent' intr-o competitie in care ea sa aleaga dintre mine si altul.