Toată noaptea am stat la spital, am încercat să mă liniștesc, iar într-un final am reușit. Totul părea alb negru, fără ea lângă mine, deja am pierdut tot. Când m-am întors dimineață, am primit mesaj de la ea. Oare ce o vrea? Dacă iară vrea să mă distrugă, nu îi va reuși. Peste câteva ore de discutat, am realizat că la spital, am văzut-o pe mama ei. S-a uitat insistent la mine timp de câteva secunde, dar nu mi-am dat seama pe moment. Să mă duc, să nu mă duc să îi zic mamei ei că ne-am certat și vreau să mă împac cu ea? Nu, am zis că e mai bine să păstrez problema asta pentru mine. Mi-era frică că dacă află mama ei, după nici nu mai putem fii împreună dacă aleg să mă împac cu ea. Este prima și ultima persoană cu care aș vrea să mă împac, chiar dacă simt uneori că nu o merit. De câteva ore simt că mi-e frică, și nici nu știu ce să fac, nu suport să stau o zi fără ea. Când am realizat că am văzut-o pe mama ei, nici măcar nu știam cum să mai ies din spital, nu voiam să-i zic că totul s-a terminat așa repede, și că m-a lăsat așa ușor, de parcă ar fii fost o glumă. Când m-am trezit să plec, mama ei încă era în spital, a fost bine că nu m-a recunoscut, la cât de prost mă simțeam, nici nu știam cum o să reacționez. Peste câteva ore dimineața, am început să vorbim, și mi-a zis toate chestiile, fără să ocolească. Chiar în ziua aoa, am decis să ne întâlnim. Amândurora ne băteau inimile ca dracu, și a fost prima oară când m-am simțit.. Împăcat... Nu credeam că se va întâmpla chestia asta niciodată, după tot ce am putut simți, nici nu mă gândeam la o împăcare. La tot ce mă puteam aștepta ar fii fost un dureros 'hai să fim prieteni', ceea ce s-a și întâmplat pentru câteva ore. Nu mă așteptam la mai mult. Dar.. Se pare că a revenit, fix in momentul în care mi-am pierdut speranța, nici nu mă așteptam să fim iară.. Împreună... Nici măcar nu știam ce să zic când am văzut-o, toată lumea mea era dată peste cap, a rămas aceeași persoană cu mine, dar.. Parcă suntem mai apropiați decât părea înainte...
CITEȘTI
Cosmarul
De TodoHeiii! Sunt Alex, deja ma stiti, iar in cartea asta o sa va povestesc cat pot despre viata mea.