I'm (not) fine

Capitolul 9: Adio...Mama.

Cum am spus...#Ely here...

***

-Elektra! Vino,prinde-mi mana! striga cu panica in ochi.

-Ce se intampla?intrebam cu lacrimi pe obraji.

-Doar vino,te rog! Grabeste-te! spunea..

Nu intelegeam ce se intampla.Barbatul inalt cu ochii de culoarea oceanului imi prinse mana mica,de copil,si ma luase in brate,alergand pe scarile nesigure ale casei.Eram in siguranta la el in brate,dar nu pentru mult.Stiam ce urma sa se intample,stiam ca aveam sa-l pierd.Mainile mele mici i-au strans camasa rupta in diferite locuri,patata cu sange prin alte locuri.Ii simteam inima batand cu putere iar respiratia sa accelerata ma speria si pe mine.Parasisem in sfarsit casa aia blestemata.Lasandu-ma jos m-a privit in ochii timizi pe care ii aveam si m-a strans in brate,de parca era ultima oara.Si avea sa fie,caci citeam frica in ochii lui cand mi-a dat drumul.

-E in spatele meu,nu e asa?...Nu e asa?!

-Scumpo,te rog,linisteste-te...oftase intorcandu-ma cu fata la monstrul ce avea sa mi-l ia.

-Da-mi fata! am auzit vocea groasa a barbatului imbracat in negru,a carui fata nu o vedeam.

-Niciodata...

Am simtit mainile lui cum imi strang din instinct umerii fragili si am privit ochii plini de ura ai barbatului din fata mea.Erau caprui...In momentul acela am inchis ochii.Stiam ca nu pot face nimic.Niciodata n-am putut.Eram prea mica...Bubuitura a rasunat cu ecou in capul meu,dar am simtit o mana cum imi acopera gura.Am deschis ochii speriata.

-Shht!

Am vrut sa tip cat m-ar fi tinut plamanii cand m-am trezit intr-adevar cu o mana rece acoperindu-mi gura,asta pana sa vad acei ochi albastrii...

-Sarah!? am mormait din cauza palmei ei.

-Da,acum fa liniste! soptise putin panicata.

-N-nu ai ce cauta aici...

-Nici macar nu sti ce caut aici.La dracu' cu asta,nu trebuia sa te fortez sa pleci...Ce ti s-a intamplat?!

-Dar...Eu...Poveste lunga,ai face bine sa pleci cat mai poti! Te rog! Doamne,nu pot sa cred ca..

-Shht!Taci odata,nu plec fara tine de-aici.

M-am ridicat in sezut si am oftat.

-E in regula,inteleg ca ti-e greu...

-Nu,nu de asta,eu...Mai lasa-ma o zi.Te rog.Maine...Promit ca plec cu tine din Iadul asta numit "acasa",doar...

-Iti mai trebuie timp...a oftat,asezandu-se langa mine.

Imi luase cuvintele din gura.Am plecat capul trista,cand mana ei rece mi-a frectionat spatele.Am privit-o in ochi cand s-a ridicat zambind.Mi-a spus sa am grija de mine pana maine..Dupa ce a iesit si m-am asigurat ca s-a indepartat,am inchis fereastra si m-am trantit iar in pat.Mi-am frecat fata cu mainile,si m-am invelit,gandindu-ma o vreme.Nici nu am inceput bine scoala...Cum de ma inteleg asa de bine cu Sarah?Si de ce am atata incredere in ea?De ce mama nu o suporta,de parca...Asta era.O cunoaste.Atunci,cred ca si eu o...Cunosc.Cum am putut sa nu-mi dau seama...Am mai stat o vreme pe ganduri si am adormit,cu gandul ca maine aveam niste intrebari pentru Sarah.Trebuia sa aflu adevarul.

***

Ora 6 dimineata.In sfarsit.Am oprit telefonul ce vibra sub perna pe care dormisem si m-am ridicat in picioare rapid,deschizand dulapul.Dintr-un colt prafuit am scos un rucsac vechi,peticit,de culoarea uniformei de soldat.Am zambit si am deschis rucsacul punandu-l in pat.De prin dulap am pus cam jumatate din ce aveam de imbracat,din pat asternutul,patura si o perna si alte maruntisuri care imi apartineau.Am mai aruncat o privire gandindu-ma ce-as mai putea lua,dar am suspinat cand am zarit poza veche,inramata,pe biroul prafuit.Am privit chipul barbatului ce-i tinea strans mana mamei,barbatul ce-l strigam candva "tati"...Am luat poza stergand-o de praf cu maneca apoi am pus-od easupra lucrurilor,inchizand rucsacul.Spre uimirea mea,era deja si jumatate.M-am dus in liniste spre baie,spalandu-mi cu apa rece chipul si m-am intors in camera mea asteptand sa se faca 7:30.Ma gandeam sa ii las o scrisoare,macar atat sa mai fac.Dar nu aveam habar despre ce ii puteam scrie,pur si simplu nu-mi veneau in minte ultimile cuvinte...Luand ceva de scris am cautat intr-un sertar un jurnal,ce era sa-l uit,si am scos dintre file  poza cu el,cu tata...Am intors poza invers dupa cateva secunde in care am tinut "contact vizual" cu el,apoi am inceput a scrie:

"Daca citesti asta,atunci probabil ar trebui sa sti ca e timpul sa plec,ca nu mai pot suporta...Nu stiu ce ti-as mai putea spune,caci dupa tine am spus prea multe.Nu am stiut ce sa fac ca gest de plecare,caci dupa tine am facut destule.Doar ai grija de tine.Si nu ma cauta,iti va parea rau.Ne vom vedea,intr-o zi.Iti pomit,n te voi uita.Te iubesc.Adio...Mama."

Am oftat adanc si am pus poza intr-o hartie impaturita in doua,pe birou,la vedere.M-am tolanit iar in patul gol si m-am holbat o vreme la tavan analizand ce urma sa fac in ziua aceea,caci sincer imi era greu sa parasesc locul ala,chiar daca simteam ca nu mai pot sta.Mi-am suflecat manecile si mi-am privit bratele pline de zgarieturi si taieturi,unele mai adanci,altele mai lungi,unele mai vechi,altele de nici trei zile si am inghitit in sec.Am trantit bratele pe langa corp si am mai stt o vreme privind in gol,ca sa treaca timpul.Cred ca am atipit cu ochii deschisi,deoarece dupa cateva momente ceasul meu vibra indicand ora 7:30.M-am rdicat oftand si m-am dus in bucatarie,unde vesnica farfurie cu micul dejun zacea pe masa cea de toate zilele.De asemenea si mama statea la masa,mancand cate ceva.Nu am apucat sa mananc cat ar fi trebuit,caci imediat cum terminase ea imi luase farfuria din fata,lasandu-ma doar cu o cana de apa pusa de la robinet.Ridicandu-ma de la masa i-am privit cearcanele adanci ce-si faceau loc sub ochii spalati de lacrimi,obositi,dar reci si goi.As fi vrut s ao privesc mai bine in ochi,sa o iau in brate,sa ii sarut mana din respect pentru ultima oara...Dar dupa tot ce se intampalse in ziua precedenta,puteam doar sa inghit in sec cu lacrimi in ochi.

-La revedere,mama,i-am spus simplu,desi expresia asta nu mai insemna nimic pentru ea.

Am lasat lacrimi sa-mi mangaie obrajii imediat cum am parasit bucataria si am grabit pasul pentru a-mi face ghiozdanul sic ateva exercitii suplimentare pentru materiile din acea zi.Timpul zburase mai repede decat mi-am imaginat,ceasul indicand 8:25 imediat cum am bagat totul ianpoi in ghiozdan.Am luat apoi rucsacul deschizand fereastra cand am zarit micul meu ghem de blana,negru ca cerul noptii.Am zambit si l-am pus pe iarba moale din fata ferestrei simultan cu rucsacul.Aveam sa-i iau dupa ce ieseam din casa.Am aruncat o ultima privire in camera aproape goala,si m-am indreptat spre noptiera pentru un ursulet ce statea mort si prafuit,sprijinit de lustra.L-am scuturat bine si l-am pus in ghiozdan,ghiozdanul punandu-l apoi pe un umar.Am iesit fara ezitare din camera si am privit-o pe mama,regretand tot ce se intamplase.Am grabit pasul cand am simtit mana ei rece apucandu-ma de inchieitura.Am scancit din cauza presiunii degetelor ei pe taieturile mele.

-Pentru ieri...Imi pare rau...mi-a spus cu o voce lipsita de viata,apoi a oftat dandu-mi drumul.

-Nu e nimic,mama...m-am repezit luand-o in brate.

I-am simtit mana pe spatele meu,apoi i-am dat drumul,zambind cu lacrimi in ochi.Facuse la fel...Si incepeam sa regret din ce in ce mai mult.M-am intors brusc grabind pasul,am auzit-o oftand iar.Calcase pe urmele mele pentru a inchide usa.Am aruncat o ultima privire la casa aia,si mi-am luat ramas bun de la tot,luand si rucsacul pe care il lasasem afara.De asemenea n-am uitat de micutul meu,si am deschis putin rucsacul bagandu-l deasupra,apoi am luat-o spre scoala.Speram  sa ma intalnesc cu Sarah pe drum,insa nici urma de ea pana pe coridorul scolii.Vorbea cu pustiul care venise la cabinet,cu Andy.Parea fericita...M-am dus la dulapul meu,lasandu-mi rucsacul si ghiozdanul acolo,apoi mi-am luat cartile cu ghemotocul de blana inca-n brate.Dupa ce am intrat in clasa mi-am pus totul pe banca,dandu-l apoi pe micut afara.Aveam sa-l iau dupa ore,stiam ca ma va astepta.Am vrut sa ies din clasa cand brusc Maddie imi aparuse in cale.

***