Mereu aşteptam mari să devenim
Să putem crea o altfel de istorie,
Ceea ce pe atunci nu puteam să ştim
E că fără prieteni nu poți să ai glorie.
Demult, la începuturile noastre timide
Puțină afecțiune nu ne-am arătat.
Dar din coconul în care am intrat ca omide,
Astăzi, ca măiaştrii fluturi am zburat.
Ne-am aruncat mereu priviri tăioase
Şi din vorbe noi toți ne-am fulgerat.
În loc să trăim momente frumoase
Şi numai acum , de curând , am aflat.
Am aflat că suntem cu toții legați
Că suntem meniți să fim impreună
Iar anul acesta am fost numai frați
Pe care mama nu i-a crescut împreună.
Se pare că timpul nu numai că vindecă
Suferințe şi tăieturi pe suflet.
Ci şi drumuri în viață indică ,
Şi împacă prietenii în cuget.
Eu sper ca aceste legături tinere
Ce le-am brodat pe pânza alor noastre vieți,
Să nu rămână doar o amimtire
Şi nici visuri uitate-n dimineți
Şi acum, la sfârşitul cărării ce-o umblăm
Să nu ne lăsăm pradă tristeții,
Haideți prieteni, să ne bucurăm
Păstrând , în ultimul moment, iubire, ca poeții
