12 a.m. || h.s. ||

6 a.m.

6 a.m. 

M-am uitat fix în ochii tăi. Erai foarte nervoasă, îmi spuneai că nu am dreptul să-ţi conduc viaţa, ceea ce este şi adevărat, dar nu mă pot abţine. Mă simt exclus şi nu vreau asta, vreau să petrec mai mult timp cu tine, să ştiu ce faci, să-ţi spun dacă este bine sau dacă este rău, aşa cum face un prieten. 

Nu mă laşi să mă apropri de tine mai deloc. Mă ţii la distanţă de parcă aş fii un pericol. Nu sunt, sunt doar eu, Harry al tău. Nu m-am schimbat foarte mult, oare ce este aşa greu de înţeles? Nu înţeleg de ce faci mereu din ţânţar, armăsar. 

Exagerezi, ca întotdeauna. Mă învinuieşti mereu de parcă aş fi făcut o crimă, de parcă cineva a fost rănit. Eşti nedreaptă, m-am săturat de toate acuzațiile tale. Da, am plecat, te-am părăsit fără să-ţi spun ceva, dar era în joc viitorul meu. Voiam să fac asta, era şi este în continuare visul meu!

Poate eşti foarte supărată, dar eu am fost bucuros în tot acest timp. Încep să-mi schimb părerea, încep să cred că este bine că am plecat şi că te-am părăsit. Încep să gândesc negativ, m-ai schimbat. 

De ce eşti aşa de rea cu mine? Nu mai ştiu nici cum să mă exprim. Situaţia asta mă exasperează. O urăsc, o urăsc şi te urăsc şi pe tine. Eşti egoistă, te-ai gândit tot timpul la tine. Puteai şi tu să faci ceva dacă ţineai la mine, puteai să vi să mă vizitezi aşa cum au venit părinţii tăi, dar nu, tu trebuie să-ţi faci numărul de dramă şi să fi ţâfnoasă. 

Oare cum te suportă prietenii tăi? Nu s-au săturat de tine? Cred că da, eu sunt de aproape o săptămână aici şi deja mă scoţi din minţi. Vreau să nu te mai bag în seamă, să te las în pace, dar nu pot. Mă zgârâie pe creier faza că noi doi nu mai suntem prieteni. 

Într-o noapte începusem să mă gândesc să mă întorc la viaţa mea de dinainte, dar dacă tu nu mă accepţi, nu are niciun rost să rămân aici. Încă o săptămână o să mă mai stau, încă o săptămână o să te mai sâcâi la cap, doar o săptămână o să mai am timp ca să-ţi schimb mintea şi să te fac să realizezi că eu sunt acelaşi. Că nu m-am schimbat deloc.

Dar totuşi îmi este frică de această a doua plecare. Îmi este frică de ce o să-mi spui. Ştiu sigur că o să mă urăşti, toată lumea mă urăşte până la urmă, nu? Ai făcut în aşa fel încât eu să pic de prost, dar nu te învinuiesc, cred că o merit. Sper doar să nu întreci măsură. 

O să-ţi las ca amintire o brăţară roz şi sper s-o păstrezi, înseamnă mult pentru mine acea brăţară, mi-a dat-o Gemma când eram mai mic. Cred că o să continui să te iubesc.