12 a.m. || h.s. ||

11 a.m.

11 a.m.

Mâine este plecarea mea. O să plec şi n-o să te mai văd, cred că niciodată. Ştiu că o să fi foarte supărată pe mine, doar te las pentru a doua oară. Cred, de fapt nu cred, sunt sigur că o să te doară plecarea mea.

Oricât ai încerca să negi, o să-ţi fie dor de mine, dar şi mie de tine. O să-mi fie dor de totul, chiar şi de încercările de a te face din nou prietena mea. Nu ştiu dacă să-ţi spun că plec sau să fac ca data trecută, să plec fără să-ţi spun nimic.

Nu ştiu de ce, dar a doua variantă îmi pare mai convenabilă, poate aşa o să suferi mai puţin, cred. Nici nu ştiu ce să fac, vreau dar totuşi nu vreau să plec. Când mă gândesc la plecare, mă gândesc şi la un mod de a te convinge să vi cu mine, dar ştiu că n-o să se întâmple asta niciodată. 

Acum, trebuie să mă concentrez pe bagaje şi pe toate celălalte lucruri importante, dar care acum mie mi se par nimicuri. M-am săturat să am viaţa aşa de dificilă, aş vrea să am una simplă, fără nimic important în ea. Ca şi a unui om ... normal. 

Te tot văd agitată, de parcă ai simţi că ceva rău s-ar întâmpla. Oare să mă duc la tine să-ţi spun sau să las să afli la plecare. Nu, trebuie să afli, chiar dacă asta te va răni. 

M-am dus la tine, stăteai în living, pe canapea. M-am aşezat lângă tine şi aşteptam să mă observi. Am văzut că ai căştile în urechi, aşa că ţi le-am luat. Tu te-ai uitat la mine furioasă şi ai încercat să mi le iei. 

Te-am prins de amândouă mâini şi m-am uitat la tine. Eram serios, ca de obicei. Te-ai uitat la faţa mea şi te-ai încruntat. M-ai întrebat ce vreau. Atunci am tras aer în piept şi mi-am făcut curajul să-ţi spun. Ţi-am spus că o să plec mâine. 

Nu mai schiţai niciun gest, doar stăteai ca o stână de piatră. După ceva timp ţi-ai lăsat privirea în jos şi ai spus că bănuiai asta. Eram surprins că nu ai ţipat la mine şi nici nu mi-ai dat vreo palmă. Te-ai ridicat de pe canapea şi ai plecat, bănuiesc că în camera ta.

Mi-am întors capul şi l-am văzut pe Louis cum stătea şi se uita la mine. Nu a zis nimic şi s-a dus după tine. M-am ridicat şi eu de pe canapea şi am plecat. Nu mai am nimic pentru ce să rămân, totul este dus, distrus. Asta fac eu, distrug totul. 

Dar ştii care este ironia, că eu de abia acum mi-am dat seama că este vina mea. Eu am lăsat un înger să se transforme în ceva ce nu-l caracterizează. Eu sunt de vină pentru tot şi sincer, acum cred că nu mai contează nimic. Totul este ruinat.