12 a.m. || h.s. ||

7 a.m.

7 a.m.

O zi te-am lăsat în pace, nu ţi-am vorbit, nu te-am băgat în seamă, nici nu m-am uitat la tine. M-am ocupat doar de muzică. Am compus melodii, am cântat, am făcut tot ceea ce îmi place mie. A fost o zi relaxantă, nu s-a auzit niciun zgomot, decât cel delicat al vocii mele.

Îmi place să mă complimentez singur, dar cel mai mult îmi plăcea când tu o făceai. Erai mereu cu cuvintele la tine, aveai orice răspuns pentru orice întrebare. Oare când o să zâmbeşti? Ştiu că am pus întrebarea asta de mii de ori, dar m-am săturat să te văd mereu serioasă. Ai avut întotdeauna un zâmbet frumos, îţi lumina faţa.

În seara asta mama ta vrea să dea o petrecere în care o să fie invitată şi familia mea. O să vin, sigur. Mă întreb... oare o să porţi rochie? Ştiu că ţie nu îţi plăceau. Cum o să fi machiată? Te-ai schimbat, sunt sigur că o să porţi rochie şi o să fi machiată frumos. Dar cel mai important lucru, o să vi? Trebuie! Nu că vreau eu, ci din respect pentru familie şi pentru prietenia noastră, care nu prea mai există. 

Cum poţi să mă faci să te iubesc şi să te urăsc în acelaşi timp? Cum poţi face asta? De ce mai cad în capcana asta? De ce nu termin totul şi plec? De ce lupt când ştiu foarte bine că eşti o altă persoană? 

Nu mai ai strălucirea aceea în ochi care se aprindea de fiecare dată când mă vedea. Acum ochii tăi frumoşi sunt ca şi morţi. De ce preferi să distrugi totul? De ce nu vrei ca amândoi să fim fericiţi? Nu am vrut să suferi, ştiu că eu sunt de vină pentru tot. Dar de ce nu poţi da uitări trecutul? 

Să stau cu tine este ca un mic rai inocent care este brusc acaparat de flăcările iadului. La început este bine, dar se termină rău. Crede-mă când îţi spun că dau tot ce am din mine ca să fiu mai bun. Nu sunt perfect, am o mulţime de defecte, unul dintre ele eşti şi tu. 

Nu îmi este frică să recunosc asta, da, tu eşti defectul meu. Am mai încercat să îmi mai cer scuze faţă de tine, am încercat asta pentru că te iubesc. Mă doare, dar am ascuns toată această durere de tine, nu am băgat-o în seamă pentru că eram prea ocupat cu tine. 

De fiecare dată mă învinovăţesc pe mine când de fapt amândoi suntem vinovaţi. Dacă chiar ţineai la mine, îmi spuneai că mă iubeşti, ai fi făcut tot posibilul ca eu să nu plec. Dar nu, orgoliul tău este prea mare. 

Dar chiar dacă nu m-ai oprit, eu nu mă supăr. Înţeleg, eram doar nişte mici adolescenţi atunci. Nu gândeam, nu făceam nimic. Te-am lăsat cu inima frântă şi nu ai mai vrut să auzi nimic despre mine. Nu te condam, probabil aş fi făcut la fel. 

M-aş fi lăsat răpuns de ură şi nu te-aş fi iertat. Poate este corect comportamentul tău faţă de mine, poate că ai tot dreptul să fi aşa cu mine, chiar dacă eu nu îmi doresc asta. Dar o să încerc să schimb totul, o să fim din nou ca în copilărie. 

Cei mai buni prieteni.