El se urcă dintr-o singura miscare pe bicicletă, insa ea ezita un pic. Nu mai mersese de mult cu bicicleta si se intreba oare daca mai stie, ii era teama sa nu cumva sa cadă. Se urca stangaci si incepu sa pedaleze, un zambet îi aparu pe fata cand vazu ca poate detine controlul încă. Se oprira sa faca o pauza langa pod de unde puteai privi brocutele țestoase de pe creanga de copac aruncată in apă.
-Gata pauza, hai sus.
Mihai era in spatele ei, Maria vru sa treaca in viteaza curba si cazu. Mihai fuge si se aseaza pe vine lângă fata care statea acum in sezut.
-Esti bine?
-Da, nu am nimic.
Ii analiza capul si nu avea nimic, ii analiza mainile iar acestea erau patate de firisoare de sange. O ajuta sa se ridice si ii curta mainile cu apa.
-Hai sa mergem acasa, Maria. Trebuia sa ai grija ca curbele sunt periculoase, spune acesta cu blandete in glas
-Nu, am zis ca nu am nimic hai sa continuam. S-au mai plimbat pana au ajuns in partea cealalta a parcului unde s-au așezat pe o piarta imensă. Niciunul nu spunea nimic. Maria era prea incapatanata ca sa accepte vreodata ca are ceva sau o doare ceva, desi mainile o usturau de durere. Cand se ridicase de jos intai se asigurase ca maieul alb nu era murdar, iar blugi cu talie inalta, de un albastru deschis nu erau rupti. Ii placea sa țină suferinta ascunsa, oameni sa nu ii vada ranile. Statea pe piatra cat mai departe de el si erau tacuti, se ridica cand el vru sa se apropie de ea si cu privirea ii analiza mișcările.
CITEȘTI
Colegi de pat
RomanceCircumstanțele o fac nevoita pe Maria sa stea in chirie, in apartamentul verișorului prietenei ei Mihaela, neavand unde sa se duca, împărțind chiar si acelasi pat.
