The Angel of Death

26. Adevărul doare

  SKYLAR

  Uşa de la intrare se deschide şi se trânteşte iar. Vreau doar să aranjez nişte cumpărături în dulap, atât.

  — Nadir, dacă îmi strici uşa, o plăteşti! zic scotocind în continuare în pungă, căutând guma de mestecat.

  — Nadir a fost aici?

  Grozav, Chase.

  Îl aud cum se apropie de mine, aşa că trântesc nervoasă cutia de lapte de blatul bucătăriei şi mă întorc spre el, nervoasă. Nu mi-a făcut nimic, dar rareori mă apuc de treburile casnice. Nu îmi place să le fac şi aş termina mult mai repede dacă toţi oamenii care au ceva să-mi spună ar aştepta cuminţi, oriunde altundeva decât în aceeaşi cameră cu mine. Pe verandă, de preferat.

  — Ce?! îl întreb.

  E o întrebare total retorică, ştiu că oricum îmi va spune ce are de zis. Casa nu e tocmai aproape de apartamentul lui, deci e ceva important dacă a străbătut toată această distanţă. În plus, de unde ştie că sunt aici, oricum?

  — Ţi-ai uitat buna dispoziţie la magazin? întreabă iritat şi îmi dau ochii peste cap.

  — Nu, am donat-o. O poţi cumpăra cu doi lei kilogramul, îi continui jocul.

  — Nu face ea atâta.

  Chase se aşază pe scaunul rotativ din fața blatului. E amuzant că şi eu şi el avem acelaşi model al bucătăriei, tot open-space cu blat şi scaune înalte. Nu degeaba suntem prieteni.

  — De ce ai venit până aici? Şi de unde ştiai unde sunt?

  — Am venit să discutăm despre Olivia.

  Buna dispoziţie pe care nu o donasem se dezumflă şi ea. Mă sprijin cu coatele de bar şi aştept să zică ce are de zis. Brusc, nu mai am niciun chef să aranjez cumpărături pe rafturi. Nu că aş fi avut unul prea mare până acum.

  — Ce-i cu ea? Chase, săptămâna viitoare se face un an de când a murit, Lorenzo este mort şi el. De ce să mai discutăm despre asta? Nu am spus deja totul?

  — Aperent, nu, nu am spus. De ce nu mi-ai zis ce ţi-a făcut tatăl ei?

  Deschid gura să zic ceva, dar deschisă rămâne când procesez ce a zis el de fapt. Mă uit descumpănită la modelul de pe blatul barului, ca şi cum acolo mi-ar scrie cea mai bună replică pe care aş putea s-o folosesc acum. Sau, mai rău, ca şi cum este pătat de sângele lui Mike, după ce l-am omorât.

  — Unde vrei să ajungi cu asta?

  Chase oftează exasperat.

  — Te-a violat! Pentru numele lui Dumnezeu, te-a violat! Aveai paişpe ani! Şi ca şi cum asta n-ar fi fost de-ajuns, nu ai fost nici prima şi nici ultima victimă. De ce ai tăcut?

  Îmi ridic privirea şi mă uit în ochii lui. Mă priveşte cu îngrijorare, tristeţe şi... milă. Acea milă mă face să mă înjur mintal. Asta este exact ceea ce evitam, acel sentiment. Urăsc să inspir acel sentiment oamenilor.

  — O, dar nu am tăcut. Tipul e mort. Ţi se pare că am tăcut?

  Îşi dă ochii peste cap.

  — Şi mie de ce nu mi-ai spus?

Îmi las privirea în jos, când Chase întreabă ceea ce mă întreb şi eu de câţiva ani. De ce nu am putut să spun nimănui? I-am spus în treacăt lui Max, iar el oricât ar fi încercat să discute cu mine despre acest subiect, am evitat pe cât posibil întrebările lui. Într-o noapte, am răbufnit şi i-am spus tot ceea ce ştiu despre ce mi s-a întâmplat. Apoi... nu am vrut să mai aud despre acest subiect.