The Angel of Death

35. Explicații

JACK

Diferită.

Acesta este singurul cuvânt prin care pot caracteriza familia lui Elben. Sau, mă rog, ce a mai rămas din ea. Nu pot să înţeleg cum Elben îi primeşte pe acești doi oameni în casă, în casa noastră. Până şi eu văd că se uită în jurul lor ca să aproximeze nivelul de trai al nepoatei lor, pentru a şti dacă au de pe urma a ce să profite. Şi ştiu că şi Elben vede.

Şi înainte să îi dau afară din casă în şuturi pe cei doi, îmi amintesc să sunt ultima familie a lui Elben. Nenorociţi sau nu, sunt tot ce are. În afară de mine, normal.

Cât timp Skylar le pregăteşte cafeaua, îmbrăcată deja într-un trening, eu îmi caut blugii rătăciți, savurând amintirile de noaptea trecută. Şi pe cele de azi dimineaţă. Este total inutil să spun că a fost de departe cea mai reuşită noapte din viaţa mea. Nu a fost prima dată, dar a fost mai real ca niciodată. Am avut grijă să îi transmit lui Elben toată iubirea mea prin gesturi şi mângâieri. Cred că mi-a ieşit dacă e să mă iau după seria de orgasme pe care le-a avut. Le-am avut.

Şi dimineaţa ar fi fost fabuloasă, dacă nu mă trezeam cu ăia la uşă. Lucifer m-a împins să le deschid.

Pufnind, îmi recuperez blugii aruncaţi exact în colțul camerei şi îi trag pe mine. Ştiu că am haine curate în dulap, dar şi ăştia sunt cât de cât curați. Îmi recuperez şi tricoul gri de pe covor şi ies îmbrăcat, îmbiat de aroma delicioasă de cafea. Am o iubită dată naibii!

Intru în bucătărie şi îi găsesc discutând despre ziarul de dimineaţă, care se pare că i-a oripilat pe cei doi bătrâni. Lecea gesticulează ca o apucată, iar Brian încearcă să se ferească din calea mâinilor sale. Nici nu se uită la mine când intru.

Perfect. Îmi pot menține nemulțumirea pe faţă.

Skylar, pe de altă parte, părea să-i asculte foarte atentă până să intru. Îmi zâmbeşte şi trage scaunul de lângă ea mai departe de masă, iar eu mă aşez pe el, luând o gură din cana care mă aştepta.

- Şi nu a fost prins? întreabă Skylar, mirată.

- Nu, dar toată lumea îl caută.

- Pe cine? mă bag în discuţie, debusolat.

- Pe criminalul de la ştiri. Se zice că umblă pe străzile New York-ului.

Nu ştiu dacă să pufnesc sau să izbucnesc în râs. Dacă am ajuns să mi se pară amuzant că cel mai căutat criminal din state stă chiar lângă mine, atunci am nevoie de un control la cap. Urgent. Mai amuzant mi se pare interesul lui Skylar, care nu pare simulat.

- Incompetenți, zice sec, într-un final.

- Îmi explică şi mie cineva?

Asta se întâmplă dacă stai să recuperezi haine din dormitor.

- Poliţia din New York a făcut ceva echivalent cu un afiș mare şi lat pe care să scrie „Suntem inutili", zice Sky, plictisită. Acum două luni un copil a fost raportat dispărut, apoi altul şi altul, până au ajuns să fie dispăruți peste douăzeci şi cinci de copii. Poliţia nu a făcut nimic în acest sens în afară de nişte căutări ridicole pe sub podurile din oraş. Acum, un martor anonim a recunoscut că a asistat la asasinarea a peste cincisprezece copii.

Sky şopteşte finalul şi ştiu cât de mult o doare orice discuţie despre copii, iar mie îmi vine să le torn cafeaua fierbinte în cap ăstora doi că o supun la astfel de discuţii. Ce dracu'?

- Odios! Cum să omori copii nevinovaţi? zice revoltată Lecea.

Aproape la fel de odios cum e să-ţi dai copilul afară din casă pentru că e îndrăgostit. Da, ştiu povestea. Nu mă face decât să îi urăsc mai mult pe cei din faţa mea. Dacă ei nu se dădeau mari şi tari, soarta lui Skylar ar fi fost diferită acum.