Love Me

Capitolul 2

Evie's pov
-Evie, daca ne dai plăcerea de a ati asculta părerea.- profesorul de literatura îmi distrage atenția de pe cartea pe care o citeam, asa ca încetul ma ridic si rămân in picioare
-Vino in fata clasei, sa te auzim bine.- spune iar eu cu pasi grei ma îndrept spre tabla. Înghit in gol si privesc spre Matt care cu un simplu zâmbet ma încurajează.
-Pai..cred ca totul in viață este o artă. Ce faci. Cum te îmbraci. Cum vorbesti si in felul in care iubești pe cineva. Zâmbetul tau si personalitatea. In ce crezi si toate vizele tale ascunse. In felul in care bei ceaiul, sau cum iti decorezi camera. Cum arata scrisul tau..- ia-u o mică pauză si continu
-si felul in care simți. Viață este artă.- spun si peste clasa cade o liniste pana când profesorul nu decide să vorbească.
-Cred ca pana acum este una dintre cele mai bune opinii despre artă, poți sa te întorci la loc.- fac un mic zâmbet si ma așez lângă Matthew.
-Am lacrimi la ochi.- spune el răzând
-Termin-o, inca îmi tremura picioarele, am si pierdut semnul la carte.- spun si ridic ochi la cer.
-Erau toți cu ochi pe tine.- face el malițios
-Shh tu, astazi ne vedem la Monet ca de obicei?- spun încercând sa schimb subiectul.
-Ca de obicei.- înainte sa plece îmi lasa un sărut pe obraz.
In drum spre casă ma las transportată de vântul ușor de primăvară, si ma gândesc la ziua aceia. Când Matthew ma trădat. Lasandumă singură. Fara cel mai bun prieten al meu. Au trecut 2 ani de când el ma abandonat. Trec pe lângă Monet și mintea mă aduce la ziua in care il așteptam dar el nu și-a facut niciodata apariția. Ma opresc la o florărie si după ce am lăsat bani vânzătoarei plec să-i povestec lui Matthew si de ziua aceasta. Pășesc încetul până la locul unde Matt ma așteaptă, încetul ma pun in genunchi si așez trandafiri galbeni lângă poza lui. Mi se taie respirația de fiecare data când sunt aici.
-Erau preferati tai, îmi amintesc de fiecare dată când furai din gradina mamei tale ca să-mi dai și mie...iar eu ii aruncam sau îi stricam pentru ca uram culoarea...- spun încetul si îmi scăpa o lacrimă.
-Mă simt așa de goală fără tine...nu inteleg de ce m-ai lăsat singură. Aveam nevoie de tine!- lacrimile îmi inundă fața și toate amintirile si momentele petrecute își fac spatiu in mintea mea iar un fior îmi tresare trupul, în momentul acesta ma simt mai vulnerabila ca niciodată. În momentul acela o furie incontrolabilă se imposeseaza de mine si încep sa bat cu pumni de pământ
-De ce m-ai lăsat?! Nu eram nimic pentru tine?!- mă las încetul cu fata de pământ si iarba umeda de lacrimile mele îmi mângâie pielea, si izbucnesc întrun plâns isteric. In câteva momente cad intru-n somn adânc. Când ma trezesc afara este aproape seara deci decid sa ma ridic și după ce l-am salutat pe Matt ma îndrept spre casă. Sunt in grădină pe leagăn cu o carte in mână încercând să-mi distrag atenția de toate gândurile astea. Când am ajuns, mama nu a facut întrebări deja știa ce sa întâmplat, nu a fost prima oara. Atenția îmi este furată de musica exagerat de tare care provine de la niște mașini care au parcat aproape de casa mea, nu ma mir când vad ca este Ethan si echipa lui de basket. Incerc sa ma concentrez pe carte cat mai mult posibil dar cand vad ca musica nu încetează ma ridic de pe leagăn și țip un -Dați musica mai încet!- dar degeaba nici eu nu m-am auzit. Ma îndrept  spre ei cu pas decis și îmi fac spațiu in grupul lor ajungând in spatele lui Ethan, îi bat cu degetul pe umar și când se întoarce pare surprinz
-Poți să închizi musica?!- țip la urechea lui
El se face che nu aude si se întoarce la conversația întreruptă. Refac acelaș gest de prima dar de data asta pare iritat
-Ce vrei?!- țipă
- Este ora 2, lumea încearcă sa doarmă!-
-Nu te aud!- spune el răzând
-Sun poliția!- țip si scot telefonul din buzunar dar nu fac in timp să-l deblochez ca-mi este furat din mâini.
-Hei!- sar încercând să ajung telefonul dar din păcate sunt prea scunda. Deci cu forță îi calc piciorul dar nu se întâmpla nimic Inafara de a provoca râsetele colegilor lui si ale sale. Intru-n moment de neatenție ridic genunchiul si il lovesc unde știu ca doare telefonul îi sare din mână și se trântește de asfalt iar Ethan se apleacă gemând de durere. Când ridic telefonul de jos observ ca nu se mai aprinde si ca i sa spart ecranul, mă întorc spre Ethan sa-l iau la bataie când un prieten de-al lui ne ajunge țipând
-Cineva a sunat la poliție în câteva secunde vor fi aici!- și chiar in acele momente se aud sunetele sirenelor în îndepărtare. Toți sa-u panicat și au fugit cu mașinile luând toți strade diferite. Nu fac in timp să mă mișc că niște brațe mă ridică și ma aruncă pe scaunele din spate unei mașini, când dau sa deschid ușă Ethan urcă la locul conducătorului si le blochează imediat, după ce pornește masina și cu viteză exagerată se îndepărtează de la locul "crimei"
-Ce faci?! Lasa-ma să cobor! Eu locuiesc aici!- strig iritată
-Și eu locuiesc aici daca nu ai uitat.- spune el fără să ia ochii pe stradă. Dintr-o dată pornește stația -Centrala mă auziți? Suntem pe urmele a unor 5 masini, un Suv, o Jaguar si 3 Mercedes de nu mult timp s-au îndepărtat din localitatea Lull...- si se întrerupe brusc iar pe mine mă ia panica
-Esti idiot sau ce?!- țip -De ce nu m-ai lăsat acolo?-
-Fiindcă când ar fi ajuns politia sigur ai fi spus a cui a fost vina deranjului.- spune el calm
-Fii sigur ca nu o sa spun doar asta, dar si ca m-ai răpit.-
-Sigur sigur, nu este nevoie sa...-
-POLIȚIA!!-strig si-i arat cu degetul mașina care a început să ne urmărească.