I'll Make You Mine!

Capitolul 2.

~~DIN PERSPECTIVA LUI ZEN~~

- Bună, Zen! Ce faci?

Îmi ridic ochii din telefon și îl privesc, apoi mă întorc la ce făceam înainte.

- Bună Xan. Îi dau mesaj lui Joey.

- Cine e Joey?

- Joseph, bunăciunea aia cu care ai încercat tu să-mi distrugi toate șansele.

- Oh, da! Ăla... Cum ai făcut rost de numărul lui?

Întreabă el, confuzia reieșind clar din vocea lui.

- Oh, păi a fost destul de ușor. Vezi tu, ieri după ce era cât pe ce să îmi strici toate șansele cu el am aflat că facem împreună mate...

~~RETROSPECTIVĂ~~

- Măi, măi măi, ce avem noi aici? Nu știam că suntem în aceeași clasă, dulceața mea.

- Scuză-mă, nu ți-am reținut numele.

Spune Joey confuz. Era clar că își amintea de mine, ce naiba?! Doar ne-am văzut cu 20 de minute în urmă și, la urma urmei, cine m-ar putea uita?

- Cum poți să spui asta?! Cum să nu-mi fi reținut numele, dulceață??

Întreb eu cu o expresie șocată pe față, dramatizând cât de poate de mult și totodată atrăgând atenția tuturor elevilor asupra noastră.

- Ei bine, niciodată nu te-ai prezentat în mod oficial-

- Greșeala mea!

Îl întrerup eu, punându-mi un deget pe buzele lui și reducându-l la tăcere. Puteam simți toți ochii ațintiți spre mine, dar nu îmi păsa prea mult. Eu mereu am fost în centrul atenției. Mă întreb de ce...? Adică știu că sunt superb, arăt ca un zeu al sexului și alte de astea, dar totuși... Oh, am uitat să menționez că sunt și modest!

- Numele meu este Zen. Nu-l încurca!

Spun eu rânjind.

- Ok.

- Acum dă-mi numărul tău.

- De ce?

- Cum de ce, dulceață?! Ca să te revanșezi față de mine, normal!

- Nu cred că ar trebui să mă revanșez față de tine, dar dacă asta te convinge să te oprești din a mai deranja ora, atunci fie.

Joey deschide caietul, pe care îl avea în faţă, la ultima pagină și rupe o bucățică de hârtie pe care scrie un număr. Verifică dacă sunt toate cele 10 cifre apoi mi-o înmânează.

- Nu sunt bun la vorbit așa că poți să îmi dai mesaje, dar nu mai târziu de ora 9, ok?

"Atunci e ora ta de culcare?" aș fi vrut să întreb, dar m-am abținut. Dacă vreau să-l cuceresc trebuie să fiu drăguț.

- Prea bine, dulceața mea.

Spun eu zâmbind. Îmi scot telefonul din buzunar și salvez noul contact.

- Zâmbește!

Îl avertizez eu înainte de a-i face o poză. Dumnezeule, cât de sexy poate să fie chiar și într-o simplă poză!

În clasă se puteau auzi șușotelile colegilor și comentarii de genu: "Nu pot să cred că emo-ul ăla a făcut rost de numărul lui de telefon", "deci pe el are ochii acum Zen", "săracul Joseph, va fi devorat cu totul", "eu trebuia să fac rost prima de numărul lui!" și tot așa, dar am ales să le ignor și să continui să butonez telefonul zâmbind. Eram prea bine-dispus ca să-mi pese de ce spun ceilalți. Nu că în mod normal mi-ar păsa de ceea ce cred ceilalți despre mine sau așa ceva, dar în momentul de faţă nu ar putea să îmi pese mai puţin.