I'll Make You Mine!

Capitolul 9.

Presimt că povestea e pe sfârșite, nu mai sunt multe capitole (cred că mai e unul în afară de acesta), așadar: vrea cineva q&a? Dacă da, lăsaţi întrebări.^^

~~DIN PERSPECTIVA LUI ZEN~~

- Ce s-a întâmplat cu comisioanele tale?

Întreb eu curios. Se spune că curiozitatea a omorât pisica neagră, dar părul meu nu mai e de mult negru, de când l-am vopsit la loc în culoarea lui naturală, deci voi fi bine.

- Le-am rezolvat pe toate, mai puţin unul, de care o să mă apuc acum.

Spune Xan foarte sigur pe el. Îl privesc cu o sprânceană ridicată, încercând să îmi dau seama la ce se referă și repet după el mai mult ca pe o întrebare:

- Acum?

Xan dă ușor din cap în semn că da, apoi spune:

- Da, acum. Zen, ești îndrăgostit de Joseph?

Dacă sunt îndrăgostit de Joey?  

- Eu, î-îndrăgostit? Poftim?! De unde ţi-a venit o idee ca asta?

Întreb eu total confuz privind întrebarea lui. De unde și până unde i-a venit lui Xan o idee ca asta. Am menționat foarte clar și în trecut că vreau doar să mă culc cu el, nimic mai mult. Și aș putea să o spun și acum, tare și clar: nu sunt îndrăgostit de...

- Zen, ești sau nu îndrăgostit de Joseph? Poţi fi sincer cu mine.

Îl privesc nedumerit și puțin intimidat de expresia serioasă de pe fața lui ațintită asupra mea. Înghit în sec, încercând să îmi pun gândurile în ordine. Îmi strâng picioarele la piept și privesc în jos.

De ce începe și Xan cu asta? Mai întâi Rei și Rina, iar acum Xan. Ce se întâmplă cu toată lumea? Nu sunt îndrăgostit de Joey... îmi spun eu în minte cu puțin mai mult curaj și încredere în mine. Nu sunt, cel puţin nu cred...

- Zen... nu vreau să te presez, dar... chiar vreau să știu.

- De ce?

- Pentru că vreau să-ţi fie bine, vreau să te văd fericit. Zen, gândește la asta.

Să mă gândesc? Să mă gândesc... Nici măcar nu știu la ce să mă gândesc! Ce simt de fapt? Nici nu știu... Știu doar că în ultimul timp eu și Joey ne-am îndepărtat și asta nu îmi place... știu că am fost dispus să mă schimb pentru el și că vreau să mă placă... În rest nimic... Nu știu absolut nimic. Aceste sentimente... Nu le cunosc numele, nu știu ce sunt... Nu știu... Simt că o voi lua razna. 

- Zen, ești bine?

Întreabă Xan, expresia serioasă de pe fața lui fiind înlocuită de una îngrijorată. Îl privesc în ochi preț de câteva secunde, apoi îmi las capul din nou în jos.

- Nu știu...

- Poftim?

- Nu știu ce simt... nu știu dacă asta e iubire sau nu, nu știu nimic pentru că eu nu am sentimente... deci nu știu...

- Zen...

Privesc în sus când îmi aud numele rostit de el și îl văd pe Xan cum își ridică mâna și și-o apropie încet de fața mea. Îmi mângâie ușor obrazul, degetele lui mișcându-se gentil pe pielea mea și coborând pana pe buzele mele. Îmi presează ușor buza de jos cu degetul mare în timp ce se apropie din ce în ce mai mult de mine. Ochii mei se măresc în șoc când realizez asta și încerc să mă îndepărtez, dar cu cealaltă mână, Xan îmi prinde bărbia și mă forţează să rămân în loc și să îl privesc în ochi.