Am mai aruncat inca o privire prin intunericul care din loc in loc era brazdat de dungi inalte care nu erau altceva decat trunchiurile copacilor. Am facut un pas in spate si mi-am inchis usor ochii. Trebuia sa ma odihnesc putin.. poate era din nou mintea mea. Dar e posibil sa fac asa ceva fara sa vreau? Trebuie sa ma uit dupa asta in carte.. O Doamne! Caietul .. Cum am putut sa uit? M-am asezat in genunchi langa geamantan si l-am desfacut rapid. Am scos telefonul din buzunar si i-am aprins lanterna de la spate. Nu era aici, la naiba! Am mototolit hainele si am inchis din nou geamantanul. M-am asezat cu genunchii la piept langa trunchiul unui copac si mi-a luat ceva timp sa realizez ca fara acel caiet sunt pierduta. Schitele, explicatiile, incantatiile, absolut tot era acolo. Pana si explicatia oricarui vis o gaseai. Dar nu puteam sa ma intorc acum. Era intuneric si eram pierduta, cel putin pana dimineata cand o sa fie lumina si o sa vad si eu pe unde sunt. Dar nu puteam nici sa risc sa fiu prinsa maine. Odata ce va observa ca lipsesc o sa se alarmeze si sigur ma va cauta. M-am ridicat dintr-o data, am aruncat geamantanul intr-o denivelare a pamantului si l-am acoperit cu frunze. Am luat o piatra de jos, am scrijelit un O pe coaja copacului si am luat-o la fuga in directia casei mele. Ori am totul, ori nimic!
****
Incepea sa se faca incet lumina. Am ajuns la marginea padurii si am verificat posibilitatea de a fi tata acasa sau mama trezita. Am iesit din padure si am intrat in curtea casei. Nu puteam risca sa intru din nou in casa oricat de foame sau sete mi-ar fi. Am ocolit casa pe langa perete si am ajuns la locul dorit, magazia mica pe care am transformat-o in locul meu. Am intrat acolo si m-am uitat in locul in care trebuia sa fie un scaun. Scaunul lipsea. Cum s-ar presupune ca trebuie sa ajung la coltul in care peretele se uneste cu acoperisul? M-am uitat putin in jur si am observat ceva ce m-ar putea ajuta, masa. Am tras masa si dintr-o miscare m-am urcat pe ea. Ameteala nu a intarziat sa apara dar am alungat-o repede scuturandu-mi puternic capul. M-am intins razimandu-ma de perete si am intins mana bagand-o printre lemnele acoperisului. Am zambit multumita cand am simtit coperta caietului. L-am tras afara de acolo si l-am strans puternic la piept de parca ar fi cea mai importanta persoana, singura care ma putea salva. Am coborat incet dar am intepenit langa masa cand am auzit niste pasi apropiindu-se.
M-am ascuns in colt si am tras cosul de nuiele peste mine exact in momentul in care cineva a deschis usa. In cateva secunde am putut recunoaste prin crapaturile cosului pijamalele mamei. Mi-am pus mana la gura si am incercat sa imi incetinsc respiratia cand am vazut-o apropiindu-se de locul in care eram ascunsa.
-Nu e aici, John.. a murmurat ea si atunci mi-am dat seama ca vorbea cu tata la telefon. Ce ne facem? Sti foarte bine ca ea cunoaste situatia si ne-ar putea baga in inchisoare in cel mai bun caz, daca nu ne-ar putea obtine o condamnare la moarte cu tot ce stie, a mai adaugat ea dupa care s-a indreptat spre usa si a iesit trantind-o puternic.
Am mai stat cred ca vreo cinci minute ghemuita acolo si dupa ce m-am asigurat ca nu mai e nici un pericol am luat-o la fuga si nu m-am oprit pana nu am simtit ca m-am afundat destul in padure. Am fugit atat de repede incat nici nu m-am uitat inapoi sa vad daca sunt urmarita sau daca am fost vazuta. Deja era lumina si puteai distinge usor lucrurile din fata ta. Am pasit usor pe pamant iar cand am auzit fosnete sub talpile mele mi-am dat seama ca nu mai aveam mult si ajungeam la locul in care mi-am ascuns geamantanul. Cunosteam aceasta padure ca propria palma dar noaptea era diferit. Acum sapte ani cand ma plimbam pe aici nu era construit nimic, era o simpla padure... dar acum, sper din tot sufletul sa gasesc o incapere, oricat de darapanata ar fi. Nu cer nimic mai mult decat ceva sa ma adaposteasca de ploaie, de ochii lumii si daca ar putea de mine insami. Am strans puternic caietul la piept si am oftat usor... O pasare neagra a sagetat cerul si cu toate ca inca era intuneric avea o stralucire aparte.
*Flash-back*
"-Ochi tai trebuie sa fie mereu atintiti spre prada. Nu uita, o secunda de neatentie si totul se schimba. imi spunea tata in timp ce verifica munitia si imi aseza arma in fata mea.
Stateam amandoi intinsi pe burta in iarba mare care ne inconjura. Era a doua mea lectie cu el iar in aceasta lectie trebuia sa pun si eu mana pe o arma. Nu imi era frica, ma simteam chiar pregatita.. Daca tata putea, puteam si eu. Am urmarit pasarea neagra ce zbura deasupra noastra. Am tras piedica cum m-a invatat tata, m-am mai asigurat inca odata ca am pasarea in vizor si am tras. Zgomotul a fost minuscul in comparatie cu cel pe care arma tatalui meu il produce. Punctul negru de pe cer a cazut rapid ascunzandu-se in iarba. M-am ridicat repede si m-am uitat spre tatal meu.
-Ai reusit, mi-a spus el neafisand nici o emotie. La cei 10 ani ai tai e o evolutie destul de buna, a adaugat un zambet mic conturandu-se pe fata lui proaspat rasa.
Era mandru de mine, simteam asta. Si ma facea si pe mine sa fiu la fel. Nu se intampla prea des sa imi zambeasca. Eram mereu o pacoste pentru el si mama deoarece mereu imi bagam nasul prin lucrurile lor iar asta ii faceau sa zbiere la mine. Imi ascundeau ceva dar o sa aflu eu, poate nu azi.. dar candva o sa aflu. Am zambit si mi-am intors privirea spre iarba verde care se intindea pe pamant atat de departe incat ziceai ca nu se mai termina. Am observat rapid o "gaura" in covorul verde si am fugit spre ea. Acolo zacea pasarea moarta. M-am aplecat si m-am uitat mai atenta. Glontul ii trecuse pe sub gat deci daca vroiam dintr-o miscare ii desprindeam capul de restul corpului. Imi parea oarecum rau de ceea ce am facut. Acum realizasem.. eu tocmai am omorat o fiinta vie care nu facea altceva decat sa zboare libera in cerul infinit. Am continuat sa ma mai uit la ea si dintr-o data a inceput sa se zbata si sa ma stropeasca cu sange. Se vedea ca o doare deoarece din cand in cand se oprea. Am vazut o umbra asezandu-se peste umbra mea. M-am intors iar tatal meu era in spate. S-a intins dupa bolovanul de langa mine si a strivit capul pasarii apoi a lovit trupul asigurandu-se ca acum e moarta.
-Mergem acasa! a strigat el de parca as fi facut ceva foarte rau.
Nu intelegeam ce se intampla. Acum cateva minute era mandru de mine ai acum parca at vrea sa ma omoare. M-am ridicat de langa pasare, care de abea se mai observa ca e o biata pasare si l-am urmat pe tatal meu tacuta. Nu pricepeam nimic"
*End of Flash-Back*
Am zambit amintindu-mi acele vremuri. Eram o copila naiva si proasta. Nu stiam ce ma asteapta. Vroiam atat de mult sa aflu,
iar acea curiozitate m-a tinut inchisa timp de sase ani intr-un loc in care rar vezi lumina soarelui. Atunci nici eu nu imi cunosteam puterea, dar ei stiau de ea. Probabil tata s-a speriat cand si-a dat seama ca e adevarat. Imi aduc aminte cand am auzit si eu prima data. Eram la bunica si am plecat pana in bucatarie. Cand m-am intors ei purtau o discutie si nu m-au observat. M-am
ascuns dupa coltul peretelui si am ramas tacuta.
"Trebuie sa realizati odata ca are o putere prea mare pentru varsta ei. O armata intreaga poate avea la mana, o armata intreaga!" a strigat bunica catre parintii mei.
"Esti nebuna! Dragule, hai sa mergem." a continuat mama nebagand-o in seama. "Emily! Plecam! Vin-o acum!" am auzit din nou strigatul mamei mele.
"Daca nu stie sa si-o controleze o sa aduca inapoi prea multi. Iar daca nici nu stie de puterea pe care o are, ei o sa se foloseasca de ea fara ca voi sau ea sa observati. Stiti foarte bine ca nu puteti doar sa o inchideti acolo.Iar eu sunt singura care o poate invata aceste lucruri" a spus bunica uitandu-se pierduta spre mama.
"E copilul nostru si noi decidem ce e mai bine pentru ea" i-a taiat-o mama scurt bunicii.
Inca imi amintesc ca am mai zabovit pana mama m-a strigat a doua oara. Nu intelegeam mai nimic. Ma intrebam in continuu despre ce naiba vorbeau. Dar odata ce am aflat adevarul a inceput si chinul. Din ziua in care am facut prostia de a ii spune mamei ca stiu tot nu am mai dormit, nu am mai mancat o mancare adevarata si nu am mai stat la soare. Am zacut ani in sir pe un pat incomod sau pe un scaun metalic unde proprii mei parinti faceau experimente pe mine. Era greu sa ii vad atat de cruzi si intunecati. Atunci am aflat ca nu eram singura de acest fel, mai erau zeci de oameni ca mine. Diferiti din punct de vedere al puteriilor dar la fel din punct de vedere al ciudateniei. Pastile, injectii, prafuri, sange.. era ceea ce vedeam in fiecare zi. Norocul meu e ca au crezut ca se putea sa pierd aceste puteri prin metodele lor. Dar nu e asa.. oricat rau mi-ar face, acel lucru va fi mereu in mine. Ziua dar si noaptea, amiaza si dimineata, la orice ora va fi prezent, acolo, in adancul meu. Si oricat rau mi-as face trebuia sa invat sa ma controlez, iar asta.. cat mai repede.
