The Lawyer (Harry Styles)

Capitolul 3 - bucluc.

- Bună, eu sunt Harry. Harry Styles.

- Bună, eu sunt- 

- Ştiu, ştiu, eşti Samantha, spune şi începe să râdă nervos.

- Îmi pare bine.

- Da, înfine. Puteam vorbi despre cazul meu? o spune de parcă ar implora. 

- Eşti cam coleric astăzi. 

Fără să-mi ia în calcul comentariul începe să-mi povestească despre cazul lui care s-a petrecut săptămâna trecută ; era sâmbătă seara, iar el şi cu prietenul lui cel mai bun au fost la o petrecere şi au luat amândoi droguri neştiind ce reacţii puternice au. Harry mi-a spus că nu ştie nimic despre ce s-a întâmplat, doar că s-a trezit de dimineaţă cu poliţia în casă şi cu o fata care l-a acuzat de viol. El nu ştia nimic - sau cel puţin asta îmi spune mie - şi de atunci e mai tot timpul prin tribunale căci nici un avocat nu s-a băgat în acest caz ca să-i apere nevinovăţia. E într-adevăr un caz extrem de greu ; nu ştiu ce argumente pot folosi ca să-i apăr nevinovăţia, până la urmă el a violat-o. A violat o fată! Are o vinovăţie, corect? Şi dacă asta e ce cred eu atunci nici nu mă mai gândesc la ce prejudicii se poate aştepta de la curtea judecătorească. 

În cazuri de genul poţi face un singur lucru ; încerci, deşi ştii că nu e posibil sau doar iei bani şi pleci. A doua variantă e una bună,nu? Nu e ca şi cum acest Harry pe care îl cunosc doar de acum mi-ar putea face ceva, mi se pare neajutorat. 

- Cum ai putut face aşa ceva? îi spun şi îmi îndes mâinile în buzunarele hanoracului. 

Şi-a deschis gura pentru a vorbi, dar şi-a lipit din nou buzele pentru că chelnerul tocmai ne-a adus ceaiul. 

- Mulţumesc, spun şi apoi mă uit la Harry aşteptând să-mi răspundă. 

Chelnerul pleacă, dar Harry încă se uită pe geam cu o faţă de căţel plout. 

- Accept cazul, spun ca să-i atrag atenţia. 

Deşi mi se părea strigător la cer ce a făcut ; cum să violezi aşa o fată? Am acceptat cazul doar pentru bani, încă am nevoie să-i dau fostului client. Ştiu că această strategia de a profita de clienţi este una greşită, dar este singura cale pentru a putea supravieţui în oraşul ăsta nenorocit. 

Harry şi-a îndreptat privirea spre mine şi a zâmbit. 

- Mulţumesc, a murmurat. Parcă se simţea jenat că mi-a mulţumit şi şi-a lăsat privirea în jos. De fapt.. trebuie să-ţi mărturiesc ceva.. 

- Te ascult. 

- De fapt ştiam ce i-am făcut, eram lucid, dar voiam s-o fac să sufere pentru că şi ea m-a făcut să sufăr, cuvintele i-au ieşit atât de repede pe gură încât m-a lăsat mască. 

Oh, doamne! Ce fel de om e? Mi-am scuturat capul pentru a alunga imaginile care aveau să vină şi mi-ai privit ceaiul nevrând să mai fac contact vizual cu el. Ceva m-a lovit pe moment, e un adevăr crunt! Credeam că nu ştia ce face.. Ce monstru se află în faţa mea chiar acum? Cu cine stau de vorbă? Nici măcar nu-l cunosc şi am venit aici să vorbim. Aş fii vrut să fii ştiut asta înainte să fii venit aici, mi se face .. frică. Simt nişte ciupituri pe piele şi îmi revine ticul nervos de a-mi roade unchile. Oh, doamne, spune-mi că e doar un coşmar! 

- Trebuie să plec, spun repede şi mă ridic de pe scaun cu o viteză constantă, dar nu apuc să fac un pas căci m-a prins de încheietură. 

- Te rog.. Nu pleca, nici nu ţi-ai terminat ceaiul, un zâmbet îi apare pe faţă. 

El m-a prins de mâna stângă, iar cu dreapta am avut prioritatea de a-i smulge mâna de pe încheietura mea şi am putut să prind o viteză mare şi să ies pe uşă. Am auzit că mă strigă :