We are one || Lutteo #SoyLunaAwards2017

-8-

Sunt în drum spre casă și îmi vine să mă dau cu capul de fiecare copac care se află în calea mea.

Mă opresc puțin pentru a verifica ceasul de pe telefon. Brusc simt o mâna care se plimba pe spatele meu prin zona fundului și o atingere ușoară pe umărul meu drept. Deja știu cine e...

Mă întorc cu fața la el și mă sărută! Din nou! Nu știu ce urăsc mai tare. Faptul că nu am fost pe fază pentru a mă împotrivi sau faptul că vreau ca acest moment să fie nesfârșit.

--- Băiat fragă!

--- Ce s-a întâmplat iubire?

--- Nu-mi mai spune așa! Noi doi nu suntem împreună! Nu suntem nici măcar prieteni! Nu știu ce ți s-a întâmplat de ai spus întregului liceu că suntem împreună, dar să ști că nu e real și nici nu va fi vreodată pentru că te urăsc!

Încearcă să zâmbească ca și cum nu l-ar interesa cuvintele mele, dar e mai mult un zâmbet trist. Ochii lui încep să lucească de parcă ar fi pe punctul de a da drumul unor lacrimi. Mă privește puțin, iar apoi își mută privirea tristă în pământ.

Decând îl cunosc visez la momentul în care el nu are cuvinte și eu însfârșit îl fac să tacă. Dar acum că momentul ăsta a venit... Nu mă simt atât de bine. Nu pot cred că eu chiar i-am spus asta!

Ceva mă înțeapă în inimă. Chiar nu-mi place să-l văd așa... Sunt sigură că voi regreta ceea ce urmează să fac!