Lipsa de iubire

Capitolul 4[Sunt bine?]

[Din perspectiva lui Shirley]

Îmi scutur uşor capul încât Garrett să nu observe. Încă încerc să-mi revin din starea de şoc ce tocmai m-a cuprins. Mi-am imaginat eu totul sau misteriosul mascul chiar m-a sărutat cu o pasiune năucitoare? Nu ştiu ce a fost, dar s-a simţit real. 

Privesc în gol şi tot ce pot să gândesc e cât de bine se simţeau buzele lui. Erau atât de pline de viaţă, atât de obsedate. Parcă le era dor să fie sărutate cu aşa o poftă.

—Shirley? mă trezeşte din transă arătându-mi un zâmbet ispititor.

—Da? îi răspund aproape şoptit, dar se pare că mă aude.

—Am ajuns. îmi reproşează intimidat, iar eu îmi întorc privirea către geam.

Tot ce pot să observ este o piatră pătrată şi mare ce se afişează pe partea mea de fereastră. Nimic ce să mă dea pe spate. Ce are de gând oare? Pretind că sunt surprinsă şi începe să râdă isteric.

—Nu acolo, prostuţo! spune, prinzându-mă de mână şi oferindu-mi un sărut cast pe gât. 

Roşeaţa abundentă din obrajii mei nu lipseşte, semn ce-l face să zâmbească sincer şi fericit să mă vadă aşa.

—Nu am să îţi dau drumul la mână! Promit! rosteşte ultimul cuvând apăsat şi îmi leagă o eşarfă roşie la ochi. 

Mă prinde de mână şi mă ţine extrem de firav. Are impresia că sunt făcută din porţelan? Totuşi nu pot să neg faptul că ador să-i simt mâna lipită de a mea. E aşa cald şi aşa bine. Deşi ne cunoaştem de două zile, am impresia că-l ştiu de o viaţă. Mă simt atât de în siguranţă cu el! 

Drumul pe care-l parcurgem este o pantă. Nu orice pantă, o pantă pe care noi în momentul de faţă o urcăm şi cred că ştiţi cu toţii cât de greu se urcă o pantă. Dacă nu mi-ar ţine el mâna, aş avea impresia că pic, dar siguranţa mâinii lui mă asigura că sunt în regulă.

Dintr-o dată simt că nu mai urcăm. Oare am ajuns? Ce s-a întâmplat? Două mâini reci îmi cuprind talia şi o pereche de buze se lipesc de ale mele. Simt o chimie infinită între ele şi dansul limbilor mă face să mă simt complet perfect. Uit tot ce a fost în trecutul meu, iar de aici începe viitorul pe care-l aşteptam de atât de mult timp. Cele două buze se îndepărtează, dar nu foarte mult. Încă-i simt respiraţia aproape.

—Îmi dai voie? mă întreabă, iar eu îmi balansez capul într-un da nerăbdător.

Dezleagă foarte repede eşarfa şi lacrimile mi dau năvală peste obrajii roşii. Niciodată nu m-am simţit mai frumos. Tabloul ce se aşează-n faţa mea este de vis. Se observă absolut fiecare părticică din micul Plymouth, oraşul meu drag, oraşul meu scump. Priveliştea parcă este desprinsă dintr-o carte cu desene. Este atât de frumos. Dar ce e şi mai frumos e că băiatul visurilor mele se află în dreapta mea, ţinându-şi promisiunea. Chiar nu m-a lăsat de mână!

—Şi ce părere ai? doi ochi albaştrii mă privesc iar eu nu pot decât să-l cuprind cu braţele gâtul şi să-l amorţesc cu un sărut al naibii de pasional. 

Un sărut puternic, plin de sentimente dă naştere unei iubiri plină de tandreţe între noi doi. El conduce fiecare mişcare făcută şi mă lasă fără aer. Iau o gură mare de aer şi îi muşc buza de jos şi în schimb primesc un mârâit gutural ce mă face să râd. Îi zâmbesc iar atunci cele două mâini şi fac apariţia pe fundul meu. Le mişcă rotativ până când corpurile noastre se unesc. Îi simt bărbăţia activată, dar continui să-l sărut. Omul ăsta mă înnebuneşte, dar şi eu pe el, sunt sigură!