Lipsa de iubire

Capitolul 3 [Început sau sfârşit?!]

[Din perspectiva lui Shirley]

Drumul în aşteptarea surprizei, pentru mine a fost unul lung. Parcă atunci când eşti mai nerăbdătoare pentru un anumit lucru,  vine tot timpul din lume şi dă năvală peste tine stricând tot.

—Eşti bine? se trezeşte să întrebe frumosul mascul, aşezându-şi podul palmei pe mâna mea, arătându-mi perechea superbă de ochi, oarecum întristaţi pe baza răspunsului meu ce urma să vină.

—Da sunt. De ce nu aş fi?

—Pari indignată. Te-a supărat cineva? Te-am supărat eu?

—Garett, doamne! Nu! Nu am păţit nimic, doar că m-a cuprins o stare de plictiseală.

Atunci mi-a tras un zâmbet îndrăzneţ şi a dat volumul muzicii la maxim. Şi ce gusturi în domeniul muzicii! Bărbatul ăsta chiar e perfect! Am început amândoi să fredonăm melodia ce se auzea din difuzoarele uriaşe şi scumpe de care avea parte minunata maşină. Mi-a reproşat că mai avem zece minute şi că nu am să regret această aşteptare. I-am răspuns cu un zâmbet, arătându-mi dinţii albi, iar apoi m-am uitat pe telefon. 

—Eşti aşa frumoasă când zâmbeşti!

Ce ar trebui să spun? Mulţumesc e prea banal. Şi tu la fel nu e potrivit. El nu e frumos când zâmbeşte. E perfect. E pur şi simplu perfect. Îmi lasă gura apă când îi întâlnesc ochii, dărămite buzele pe care aş vrea să le sărut, dar ceva nu e bine. Simt că cu el nu pot să fac ce fac cu ceilalţi bărbaţi. El e altfel, el e unic. Nu pot fii modestă cu el. M-am roşit şi se vede mult prea clar, m-aş mira dacă el n-ar observa că sunt îmbujorată până peste cap.   

—Şi când te roşeşti! De ce o faci? Nu eşti obişnuită ca bărbaţii să-ţi facă complimente?

—Ei sunt altfel, ei mă vor pentru sex.

—Ce te face să crezi că nu vreau şi eu asta?

Întrebarea lui m-a închis complet. Mă simt stânjenită şi jignită în aceelaşi timp. Mă simt prost fiindcă exist, fiindcă fac ce nu ar trebui să fac, fiindcă sunt o târfă. Niciodată nu am simţit cum e să fii jignit având în vedere că viaţa mea a fost una, în general plină de complimente. Pe lângă asta, să mă stânjenească în acest hal chiar singurul bărbat pentru care am sentimente. Ironie curată. 

Mi-am întors capul în sens opus. Nu ştiu dacă şi-a dat seama că sunt iritată de întrebarea ce tocmai mi-a adresat-o, dar nu-mi mai pasă. Dacă ştiam că va fii aşa, nu aş mai fi ieşit cu el. Pe cine păcălesc? Puteam să-l fac să se îndrăgostească de mine doar masându-i organul masculin cu limba, plăcere maximă, cum am mai spus.

—Ei bine, nu vreau asta.. - a continuat el - Nu sunt genul de bărbat care să vrea o fată doar pentru sex, cel puţin, nu mai sunt. Unul dintre motivele principale eşti tu, Shirley. Nu ştiu cum faci asta, dar mă înnebuneşti. Nu înţeleg, e prima dată când simt aceste lucruri.

Îi zâmbesc sec. Nu ştiu cum ar trebui să răspund. Sunt surprinsă de răspunsul lui. Extrem de surprinsă, aş putea spune. Un bărbat ca el să placă o fetişcană "ce duce lipsa" ca mine? Straniu, dar acceptabil. Shirley, normal că e acceptabil, doar eşti îndrăgostită de el.

—Nu ai de gând să răspunzi?

—Nu ştiu ce ar trebui să răspund sincer, şi tu mă înnebuneşti la fel de tare. Şi eu simt aceste lucruri pentru prima dată. 

—Atunci accepti să fac ceva? un rânjet pervers îi apare pe frumoasa faţă cu trăsături fine şi perfecte.

—Depinde ce.. 

—Dacă ţi-aş spune, nu ar mai fi surpriză.

—Atunci accept.

În momentul de faţă trage pe dreapta şi opreşte maşina. Îşi desface centura şi iese din maşină. Vine pe partea mea şi îmi deschide portiera, iar apoi centura. 

Mă ia de mână şi mă trage spre el, îşi lipeşte nasul de nasul meu, ţinându-mă ferm de şolduri. Îmi înfăşor braţele după gâtul său şi stăm aşa câteva secunde. Îi simt respiraţia, mirosul de parfum scump amestecat cu fum de ţigară îşi face simţită prezenţa. 

Îşi striveşte buzele de ale mele şi începem un adevărat dans. Limba lui caută în fiecare părticică, fie ea cât de mică din cavitatea mea bucală. Mă sărută cu o poftă nemaipomenită. Pasiune. Fericire. Iubire. Totul într-un sărut. Totul perfect. Totul aaşa cum trebuie să fie. Alături de el mă simt împlinită. Mă simt femeie. Mă simt eu. Aşa cum ar trebui să fie o adolescentă! Fericită!

Nevoia de aer se simte aşa că sărutul nostru se încheie. Dar poziţia corpurilor noastre rămâne intactă. Stăm aşa câteva minute bune, în pustietatea ce se lasă în jurul nostru. Totuşi e frumos. Peisajele ce reflectă frumuseţea naturii mă fac să mă simt şi mai perfect. Dar ce face totul mai bine e faptul că sunt alături de acest bărbat minunat aici, unde am avut primul sărut cu atât de multă pasiune, un sărut adevărat cu sentimente adevărate, ce s-a simţit adevărat.

Îşi aşează capul pe umărul meu drept ceea ce mă face să tremur. Orice atingere a lui mă face să tremur, dar să ştiu că buzele mele s-au lipit pentru un moment cu ale lui mă face şi mai emoţionată.

—Nu ştiam că săruţi aşa bine! îmi şopteşte înainte să-şi ocupe locul iniţial din maşină.