.....Eram socata de prezenta lui. Ma intrebam ce cauta acolo si mai ales... de ce imi vorbea tocmai mie. Bineinteles ca era Jack. Nu stiam daca ar trebui sa ii raspund si totusi cu capul in pamant am incercat sa plec lovind cu putere usa dulapului. M-a tras inapoi:
-Ce se intampla? De ce nu imi vorbesti?
-Mmmm.... am inceput sa mormai ca un copil needucat de 5 ani care atunci cand se intalneste cu o ruda nu spune nimic si se rusineaza.
-Te-am sunat de nenumarate ori. Imi este dor de tine, de clipele mirifice petrecute impreuna, de zambetul tau, de prezenta ta. Daca nu erai tu acum as fi ramas acelasi nimeni..... Tie nu iti este dor?
Imi era dor dar nu ii puteam spune asa ca am preferat sa imi ascund nesiguranta in spatele sarcasmului.:
-NU! Nu imi este dor! am exclamat eu si am inceput sa fug. Am iesit din scoala plangand si m-am refugiat in padure, in locul meu favorit in care nimeni nu ma putea gasi.
Gandurile mele alergau asemenea unui leopard dupa prada lui. Ar fi trebuit sa-i spun ce simt... Plangeam si plangeam si...plangeam , cand deodata s-a auzit un fosnet ciudat. Parca era cineva in spatele meu. Eram speriata de-a dreptul dar am optat pentru a ramane in locul in care eram. Acel "cineva" m-a atins pe umar, am tresarit dar nu am scos nici un sunet. El era.... Mi-am sters lacrimile si l-am intrebat:
-Ce doresti? Te pot ajuta cu ceva?
-De ce te comporti astfel? Parca eram prieteni....
-Am fost prieteni doar in perioada in care te-am putut ajuta dar acum acea "prietenie" a disparut.
M-am ridicat si am incercat sa plec dar el m-a tras de mana:
-Ce ai de gand sa faci? Sa fugi? Cat timp vrei sa te mai ascunzi? Cat timp ma vei tine departe stiind ca nu voi renunta niciodata la tine?...
-Atat timp cat este nevoie! Lasa-ma!
-Nu! Ramai cu mine.,,Te rog! De geaba vin fetele din liceu dupa mine, de geaba am popularitate, de geaba m-am regasit. Toate acestea sunt desarte nici nu aveam nevoie de ele.
-Atunci... De ce anume ai nevoie?
-De tine...
M-a tras in jos si imbratisati am inceput sa plangem acolo in padure... O singura intrebare ma apasa "Ce se va intampla de acum?".
-Sa nu ma mai lasi niciodata singur. In regula?
-Da. am spus eu printre lacrimi.
-Imi promiti?
-Da.
De atunci am ramas impreuna. Lucruri placute dar si mai putin placute aveau sa se intample.
