Fug de acasă

Capitolul 7

   Eclipsa se tolăneşte lângă mine și își așează căpușorul pe genunchii mei. Parcă ar vrea să citească și ea cu mine..
   Capacul cutiei m-a fascinat  de prima dată. Culoarea sa închisă ca o noapte misterioasă prins în mijlocul șiragului de steluțe albe.
   Ridic capacul cu grijă, iar micuțele arce de la spate scârțâie încet, şi nu îmi lasă capacul să cadă de pe genunchi. Prima hârtie este cea căreia nu i-am dat prea multă importanță la început. Cea cu "accidentul" în care au murit mămica și tăticul. Articolul de ziar descrie o zi însorită de primăvară în care "locuitorii misterioși ai reședinței familiei Moonstone..."ce nume neobișnuit"...au pornit către Congresul anual al științelor cosmice..."nu am auzit niciodată de acest Congres "...dar nu au mai ajuns niciodată la destinație,din cauza unui grav accident, la mică depărtare de casă. Ceva neobișnuit pentru această familie,  sfârșitul lor fiind hotărât de un simplu necunoscut, urcat în stare de inconștiență la volan. Un simplu om, vrăjit parcă de dulceața băuturii. O singură fracțiune de secundă ar fi putut opri ciocnirea celor două mașini. Măcar, misterioși Moonstone, și-au îndeplinit dorința cea mai mare, de  a-şi păstra secretele pe veșnicie <<fugind>>de oricine le-ar fi putut căuta. Micuța supraviețuitoare, fetița lor, care nu va ști niciodată misterele familiei sale, a fost dusă la orfelinat, lăsată în mâna sorții...Serie de evenimente care aduce întrebarea <<Oare micuța nu ar fi putut rămâne în grija unei cunoștințe?>> răspuns care, oamenii de rând nu îl vor ști niciodată...Inconștientul a fost arestat și urmează a fi pedepsit, deși cu toți știm că asta nu va schimba trecutul și nu va salva familia...Trebuia să vină și acest moment : să ne luăm adio de la familia misterioasă...iar urmele sale să se șteargă pe veșnicie. Tot ce ne rămâne de făcut este să sperăm la un viitor mai bun pentru micuța lor, micuța Moonstone..."
   Uau...oare cine este această micuță? Pisi mă privește încruntată. Chiar!... eu sunt...micuța supraviețuitoare... deținătoarea sângelui misterioasei familii...dar stai puțin...asta înseamnă că  nu sunt un om de rând...credeam că sunt...dar pielea mea luminoasă arată alceva...sunt specială... unică... singura care poate afla secretele Moonstone...secrete...povara și mai multor secrete...secrete pe care unii...le vânează...poate ceva e greșit...poate...nu știu...a fost o greșeală la maternitate...deși nu ar avea nici un sens...Eclipsa se uită la mine, cu un zâmbet prefăcut  :
  -Cred că voi aștepta până când te vei calma, zice ea, ridicându-şi capul și alunecând ușor de lângă mine.
   - Unde pleci? Am nevoie de tine! Am nevoie de cineva care să îmi explice... totul...
   - Cât mai departe de tine...unde să nu îți mai aud gândurile înnebunitoare .
   -Nu pleca...
   Ochii mei privesc cât de duios pot spre Eclipsa...apoi îmi dau seama:
    -Îmi poți citi gândurile? iar pădurea se umple de țipătul meu îngrozit și cutia zboară de pe genunchi mei, la un pas să o lovească pe Eclipsa în cap.
    -Pppoți citi gândurile...? Spun îmbrățișându-mi genunchi.       
    - Nu știai? întreabă ea încercând să adune hârtiile împrăștiate. Toate animalele care locuiesc pe lângă o familie, o perioadă de timp, învață să îi înțeleagă.
    -Posibil...dar nu să le citească gândurile!!! spun răstindu-mă la ea.
   -Încă nu ai înțeles?  Eu nu sunt ca și toate celelalte pisicile...
   -Chiar și așa, nu ai dreptul să îmi citești gândurile...
   -Și tu nu ești ca și toate celelalte fete, ești specială,  ai o misiune, un destin, tu trebuie...
   Mă ridic din scorbură înainte ca Eclipsa să își termine ideea. Fug cât de repede pot, abținându-mă să plâng. Nu vreau să fiu specială. Nu vreau să fiu o fată înfiorător de dubioasă cu o misiune și mai dubioasă. Vreau să fiu o fată normală. Vreau să fiu din nou acasă...Să vorbesc din nou cu Emily la telefon până noaptea târziu. Aș sta chiar o viață întreagă cu verișorul meu Michael, doar ca să fiu din nou normală. Nu vreau să mi se întâmple toate chestiile astea ciudate. Nu mă pot întoarce dar parcă nici nu vreau să merg în misiune...misiunea de a găsi acele secrete. Nu vreau să fiu victima la toate ciudățeniile care vor veni cu misiunea și cu toate acele secrete...vreau... cred că doar... doar  am nevoie să mă liniștesc...
  Și dispar printre copaci.