Tocilara Fermecatoare.

Episodul 5

Orele s-au terminat destul de repede. Am putut să desenez si să stau cu prietenele mele toată ziua, râzând și chicotind fără ca cineva să ne întrerupă, și a fost chiar plăcut să mă simt iarăși comfortabil după o vreme îndelungată de anxietate și depresie.

Am parcat cu atenție în fața casei, apoi am intrat val-vârtej în casă.
Am lăsat cheile pe măsuța de la intrare și mi-am dat jos cardiganul de culoare vișiniu, punându-l apoi în cuier. Casa era goală, nici urme de mătușa Em, era liniște cumplită, niciun zgomot nu se auzea în afară de bipăitul alarmei de urgență, semn că și astăzi eram iar singură acasă, ca în fiecare zi timp de doi ani încoace.
Am urcat sus, la etaj și m-am schimbat în haine mai comode, urmând apoi să îmi termin temele.
Am luat fiecare caiet în parte și am examinat lecțiile îndelungat, începând apoi să îmi scriu contestațiile pe care le aveam de făcut.

Am făcut un duş scurt, dezmorțindu-mi fiecare mușchi din corp. Sunt foarte încordată în ultimele zile, vara asta a fost mult mai aglomerată decât îm închipuiam.
Am calatorit peste tot prin țară și asta m-a obosit.

Mi-am îndreptat părul cu placa, buclele mele micuțe fiind acum drepte, fără niciun val, şi m-am dat cu foarte puțin mascara pe la ochi, evidențiindu-le culoarea albastră ca al oceanului.

Mi-am ales din dulap o pereche de pantaloni scurți, negri, un tricou alb, cu o floare albă si cu câteva petale mov și albastre ca și model, şi un hanorac vişiniu cu insigna ADIDAS pe el.
Mi-am luat converşii mei negri în picioare şi am coborât repede în sufragerie.

Am luat cheile de pe măsuță și am pornit către mașină.
Am pus cheile în contact, am dat drumul radioului şi am pornit spre petrecere.

Paleza casei imense din fața mea, era plină de persoane, de adoleșcenți beți, fiecare cu paharele de bere sau de alte bauturi alcoolice în mână, râzând și chicotind din răsputeri.

Scot cheile din contact, le pun în buzunar şi păşesc spre aleea înconjurată de numeroşi trandafiri de diferite culori şi de pietre mici de diferite forme şi dimensiuni, alcătuind un mozaic simplu, în miniatură.

Ai putea spune că aici e mai mult muzeu decât casă, datorită sofisticatii si nivelelor construite pe o platformă înaltă, iar forma acoperișului dând impresia a fi un conac vechi, dar dichisit și modern înauntru, asemenea unui castel regesc.

Intru pe uşa larg deschisă şi îmi caut prietenele cu privirea. Înaintez cu greu prin mulțimea de adoleşcenți beți şi drogați care făceau linie de la intrarea în casă până la bar.
Mă opresc pentru un minut în fața barului și apoi îmi întorc corpul, căutându-mi cu privirea prietena, care statea pe canapea, in cealalta parte a camerei.

"Mel, ai venit."Spuse prietena mea zărindu-mă şi îmbrătişându-mă.
"Haide, așează-te."

"Da, am venit." Spun eu ferm și scurt, așezându-mă pe canapeaua imensă din sufragerie.

"Cred că asta nu e sufrageria." Spun eu într-un final, tăind liniștea.

"Nu, nu e sufrageria." Spuse repede Aisha. "E camera de oaspeti sau așa ceva." Adaugă ea gânditoare.

"Ah, unde e Christine? Credeam că ajunge inaintea mea." Spun eu căutând silueta prietenei mele printre multime.

"Ultima oară când am văzut-o era cu Sam, se sărutau langa piscina.
Acum cert probabil investigează alt colț al casei."

"O şti pe ea" Adaugă prietena mea scurt "mereu cu ochii după cei frumoși."

"Și? Cum ți se pare? A meritat să îți lasi cartile pentru o seara si sa te distrezi?" Rupse ea tacerea, uitandu-se printre multime, apoi intorcandu-se cu privirea spre mine.