Tocilara Fermecatoare.

Episodul 3.

-A fost.. destul de bine. Adică, nimic neobişnuit. Totul a fost la fel de bine ca până acum.-Spun înghițind în sec încercând să nu-mi amintesc eşecurile mele din ziua aceasta.
Termin de mâncat, îmi duc farfuria în chiuvetă, apoi îmi sărut mătuşa blajin pe obraz şi intru în camera mea, punându-mă să dorm.

**
Este deja dimineață, o nouă zi perfectă pentru a merge la şcoală, ca să îmi zăresc fostul iubit. Sincer, mă afectează, nu vreau ca nimeni să afle, chiar dacă în adâncul sufletului meu sau a ce a mai rămas din el, încă regret tot ce s-a întâmplat, toate planurile concepute împreună, absolut tot, mă afectează faptul că am depus atâta inimă în relația asta, că mi-am călcat pe principii ca să meargă tot şi mă afectează că dintre toate fetele, fix pe ea.. a ales-o.
Îmi elimin toate gândurile pe care le aveam şi îmi mut privirea spre dulapul imens din fața mea.
Îmi aleg o pereche de pantaloni albaştri skinny, rupți puțin în genunchi, o bluză albă, o geacă de piele neagră şi converşi mei negri.
Cobor scările, uitându-mă atent prin jur. Nici urmă de mătuşa mea, sau de vreo cineva.
Îmi iau un măr din fructieră şi mă îndrept spre garaj. Intru în maşină şi bag cheia în contact, pornind spre liceu.
Scot cheia din contact şi cobor afară din vehicul. Blochez maşina şi mă grăbesc spre intrare. Îmi scot manualul de matematică din dulap, îl încui şi pornesc spre clasă.

-Hei. Mel, scuze că am întârziat, doar că alarma nu a sunat şi a trebuit să mă grăbesc, scuze.-Spune prietena mea, trăgându-şi răsuflarea.

-Christine, e ok. Măcar azi ai venit şi mă bucur. Mi-a fost dor de tine în vară. Abia aşteptam să te văd.-Spun îmbrățişându-mi prietena strâns.

-Dar Aisha? Unde e?Nu am văzut-o toată vara şi îmi e dor de ea.Am crezut că a venit deja, că e cu tine.-

-Eu am crezut că e cu tine.-Spun uitându-mă confuză la Christine.
-Cred că întârzie, dar sunt sigură că v-a ajunge într-un final.
Hai, să mergem, cu siguranță v-a ajunge şi nu vreau ca profesorul să mă asculte.Hai.- Mergeam şi ne strecuram printre mulțimea imensă de oameni până în clasă, holul este mereu aglomerat şi uneori îți este şi greu să te strecori.

Mă aşez la locul meu, îmi scot caietul şi trasez câteva linii la întâmplare.
Pe uşă intră Mike şi Anaid ținându-se de mână.
Îmi mut privirea înapoi în caiet şi aştept ca profesorul de istorie să apară.
Îmi plăcea istoria, oarecum era interesantă şi te intrigă, mereu am vrut să descopăr istoria acestui oraş şi încă caut, pentru că îmi place să aflu poveşti despre oraşul în care locuiesc.

-Bună ziua copii.-
-Danville, Virginia este un oraş independent, în Commonowealth din Virginia.În 2010 populația a crescut cu mult peste măsură,  natalitatea fiind în creştere.

-Mă scuzați de întârziere.- Spune prietena mea speriată, intrănd pe uşa clasei şi aşezându-se la locul ei.

-Oricum înainte de secolul al 10-lea, în 1630 a fost una din cele mai mari războaie şi conflicte ale țări. Mulți ostaşi ai armatei au murit. Conflictul a fost generalizat de către oameni stabili ai oraşului, ce le-au fost sfâşiatele gâturile, iar nimeni nu ştie cine a provocat tragedia.
Dar este destul de diferită istoria acestui oraş de a oraşului Mystic Falls, pentru că amândouă au avut războaie internaționale încorporate în care oamenii erau sfâşiați şi datorită statului Virginia şi legăturii noastre dintre Mystic Falls şi al Danville-lui, noi suntem mai aproape de acest stat. Aceste 2 oraşe sunt vecine şi au împreună o natalitate crescută.-
-Liberi.-

Am aşteptat-o pe prietena mea lângă uşa clasei. A ieşit, iar pe fața ei se observa cât de speriată era, ca şi atunci când a intrat. Am tras-o de mână şi am mers către dulapul meu.

-Ce s-a întâmplat?De ce ai întârziat? Eşti bine?- Îi spun prietenei mele, luând-o de braț şi uitându-mă la fața ei speriată.

-Nu ştiu ce s-a întâmplat, Melania. M-am trezit de dimineață şi am zis să plec spre liceu, să nu întârzii. Tot drumul a fost liniştit, eram pe drumul principal, apoi nu ştiu cum am ajuns pe lângă pădurea Richmore,  şi a început să apară ceață peste tot şi nu am mai văzut nimic. Peste câteva minute observ un om în mijlocul drumului. Am frânat brusc, am ieşit din maşină şi nu era nimeni. Nu înțeleg nimic. M-am speriat şi nu am ştiut ce să fac.-
Îmi iau prietenă în brațe şi o strâng puternic. Nu pot înțelege ce s-a întâmplat, dar ceva rău sigur s-a întâmplat şi nu-mi pot imagina sau da seama ce.

Mergem spre dulap şi iau cartea de engleză, încui la loc şi mergem spre clasă.
Ne aşezăm la locurile noastre, îmi țintesc ochii spre un punct din fața clasei şi aştept ca profesorul să intre şi să îşi predea ora.
Nu sunt pasionată de ora asta şi nici nu îmi place într-un fel, dar cred că e important să învăț şi e destul de uşor, dacă eşti atent.
Pe uşă apare Mike şi Anaid, cu aceeaşi privire şi acelaşi zâmbet malefic pe față.
Îmi mut privirea spre caiet şi aştept începerea cursului.

Orele s-au terminat destul de greu. Am ales ca la prânz să merg să mănânc pe o bancă în parc, chiar în fața liceului. Am simțit nişte ochi care şi-au mutat privirea pe mine, din spatele copacilor, preț de 5 minute consecutive, dar am ales să ignor şi să îmi văd de treaba mea.
Restul orelor nu le-am avut cu cuplul senzație şi chiar am putut fi liniştită.

Urc în maşină şi pun cheia în contact. Pornesc motorul şi mă îndrept spre casă.
Sunt obosită, recunosc. Toată faza asta cu "Ascunsul de fostul meu iubit şi de noua lui iubită" e mult prea obositor.
Deja am început să mă îndepărtez de lumea reală şi de prietenii mei, pentru că probabil îmi e frică că într-un final mă vor lăsa, mă vor abandona şi o vor place pe ea, îmi e frică de ce se v-a întâmpla de acum în colo.

Parchez maşină în fața casei, scot cheia din contact, ies din maşină şi blochez vehiculul.
Îmi pun cheia în geantă şi caut cheia de la casă, apoi mă îndrept spre intrare.

-Melania.- O voce familiară mă strigase. Vocea acea, de care îmi era frică să o aud..
Mă întorc cu fața spre el, rămânând blocată.
Fața lui era panicată, iar privirea nu mai era plină de răutate, iar zâmbetul pacific şi malefic era şters.
Tonul pe care mi-a strigat nunele era mai jos şi puțin mai blând.
S-a uitat câteva minute la mine, apoi s-a urcat în maşină, plecând fără să spună ceva.

Am intrat în casă puțin bulversată când...

Hei. Hei. Hei.
Iată şi acest capitol, îmi pare rău că a durat atât, dar am avut nevoie de ceva spontan să îmi vină ideile.Sper să vă placă şi vreau să îmi  cer scuze pentru eventualele greșeli gramaticale sau de ortografie.

*Vreau să vă anunț că tot ce am scris în acest capitol este strict legat de mine şi de creativitatea mea.
Am scris asta din sursa creierului meu şi puțin bazat de pe net.*